Dumitru Dragomir crede că Jean Pădureanu riscă să moară în închisoare
0Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir este de părere că unul dintre condamnaţii din Dosarul Transferurilor este în pericol să moară în închisoare.
Jean Pădureanu, cel despre care se ştie că are probleme grave de sănătate, ar putea să moară în închisoare, este de părere Dumitru Dragomir. „Nici nu ştie ce e cu el, de multe ori nu ştie unde este. Nu-i mai ajung medicamentele, e în stare critică. Ştiu din surse sigure, poate o să mă duc săptămâna viitoare în vizită la el. Părerea mea este că Jean Pădureanu nu are ce să caute în puşcărie. Ştiu sigur că este într-o situaţie în care ar putea s-o mierlească“, a declarat fostul preşedinte LPF, potrivit ziare.com.
Fostul conducător al Gloriei Bistriţa va împlini 78 de ani pe 22 martie, aniversare pe care, cel mai probabil, o va petrece după graţii. Jean Pădureanu a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, ca urmare a implicării sale în Dosarul Transferurilor.
Ştiri pe aceeaşi temă: