Coronavirus. Pandemia a lovit Federaţia Română de Fotbal: Burleanu şi Rădoi, în autoizolare! Comunicatul oficial
0Reprezentanţii FRF au efectuat, de curând, o deplasare externă din cauza căreia sunt nevoiţi acum să stea în case.
Potrivit site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal, delegaţia FRF la Congresul UEFA şi la tragerea la sorţi a Ligii Naţiunilor a intrat în autoizolare la domiciliu.
Asta deoarece, după cele două evenimente care au avut loc la 2 şi 3 martie, la Amsterdam, au apărut cazuri de îmbolnăvire cu virusul COVID-19, în rândul reprezentanţilor Serbiei şi ai Elveţiei.
Delegaţia FRF la Congresul UEFA şi, ulterior, la tragerea la sorţi a Ligii Naţiunilor a fost formată din Răzvan Burleanu (preşedinte), Radu Vişan (secretar general), Gabriel Bodescu (secretar general adjunct), Mirel Rădoi (selecţioner), Mihai Stoichiţă (director tehnic) şi Gabriel Berceanu (ofiţer de presă al echipei naţionale).
Reprezentanţii FRF nu au avut contacte directe cu persoanele declarate infectate, ci doar contact ambiental, în sala de congres. De la acel moment se vor împlini mâine 14 zile, perioadă relevantă pentru apariţia simptomelor, conform autorităţilor sanitare. Cei şase reprezentanţi ai FRF la tragerea la sorţi a Ligii Naţiunilor nu prezintă niciun fel de simptome care ar putea fi asociate cu COVID-19. Ei au intrat în izolare autoimpusă de la aflarea veştilor despre participanţii depistaţi cu coronavirus.
Totodată, managementul FRF a avut contacte reduse cu angajaţii începând cu data de 11 martie. Urmând recomandările autorităţilor române, de la acea dată angajaţii FRF îşi derulează activitatea profesională de acasă, online, şi nu vin la sediul FRF decât pentru chestiuni absolut speciale.
Cei care au compus delegaţia FRF vor continua să rămână în izolare până la finalul acestei săptămâni.
Preşedintele Răzvan Burleanu va intra mâine, de la domiciliu, în teleconferinţă cu conducerea UEFA, urmând ca ulterior să comunice public deciziile forului continental.