Cătălina Ponor e nevoită să facă o schimbare neaşteptată în viaţa sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
catalina ponor FOTO mediafax

După revenirea de la Rio, Federaţia Română de Gimnastică a anunţat că lotul feminin va activa la Deva, iar la Bucureşti se vor pregăti doar veteranele Larisa Iordache, cu soţii Cristian şi Lăcrămioara Moldovan, respectiv Cătălina Ponor, cu Lucian Sandu.

Antrenorul Lucian Sandu, care a condus lotul olimpic feminin în acest an, fiind înlocuit după Jocurile Olimpice de la Rio cu Nicolae Forminte, a renunţat la gimnastică pentru câteva luni din cauza problemelor de sănătate, iar Cătălina Ponor, cu care urma să lucreze la Bucureşti, îşi va căuta alt antrenor.

Lucian Sandu a precizat, pentru News.ro, că situaţia sa în privinţa sănătăţii nu este bună, iar medicii i-au recomandat repaus de câteva luni, astfel că se va afla la Sibiu cel puţin până la finalul anului. Lucian Sandu a condus lotul olimpic feminin de gimnastică în acest an, iar la Rio a însoţit-o pe Cătălina Ponor, singura reprezentantă a României, gimnasta calificându-se într-o singură finală, la bârnă, unde a ocupat locul 7. În timp ce Larisa Iordache a reluat deja pregătirea, aflându-se în prezent la o competiţie demonstrativă în Mexic, gimnasta Cătălina Ponor urma să înceapă în 10 octombrie alături de Lucian Sandu. 

Ca urmare a deciziei acestuia de a renunţa temporar, Ponor se pregăteşte alături de lotul masculin şi va trebui să-şi găsească  un alt antrenor. Lucian Sandu va împlini 48 de ani în 30 noiembrie, iar de 18 ani este antrenor la nivelul echipei naţionale de senioare, la reuşitele căreia a contribuit în echipă cu  Mariana Bitang şi Octavian Bellu, dar şi cu Nicolae Forminte. Ediţia din 2016 a Jocurilor Olimpice a fost a cincea consecutivă pentru el.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite