Bulgarii sunt siguri că vor elimina Steaua şi le promit propriilor fani: „Putem să dăm chiar trei goluri, vom juca altceva!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Răzvan Păsărică
FOTO Răzvan Păsărică

Optimsmul este cuvântul de ordine care domneşte în tabăra lui Ludogoreţ înainte de meciul deciv cu Steaua, din play-off-ul Ligii Campionilor. Bulgarii sunt foarte încrezători că pot elimina campioana României şi promit să dea multe goluri în poarta echipei lui Gâlcă.

Deşi la Bucureşti nu au arătat mai nimic, fiind dominaţi de Steaua aproape la toate capitolele, bulgarii de la Ludogoreţ sunt siguri că vor elimina campioana României din competiţie. Echipa de la sud de Dunăre promite că va evolua altfel decât a făcut-o pe "Arena Naţională" şi că va marca multe goluri în poarta Stelei în meciul de miercuri, care se va disputa la Sofia, de la ora 21.45, în direct pe Digi Sport 1 şi Dolce Sport 1.

"Echipa este gata de joc, am avut suficient timp pentru a pregăti acest meci. Există o anumită tensiune, dar este de aşa natură încât jucătorii sunt mai montaţi. Este din cauză că echipa noastră este la un pas de calificarea în Champions League, o competiţie în care nu am ajuns niciodată. Dar sunt convins că jucătorii vor juca aşa cum trebuie să o facă. Va fi un meci diferit decât cel de la Bucureşti. Vom juca altceva. La rezultatul de acum suntem eliminaţi, deci trebuie să jucăm pe atac, pentru a înscrie, dar în acelaşi timp nu trebuie să primim gol. Noi mereu jucăm la victorie şi aşa vom face şi miercuri. Da, am exersat şi loviturile de la 11 metri", a precizat într-o conferinţă de presă antrenorul lui Ludogoreţ, Dermendzhiev, care a lăudat câţiva jucători ai Stelei.

„Steaua are jucători foarte buni. Sunt sigur că cel care-l va înlocui pe Chipciu va fi un jucător cel puţin la fel de bun. Nu luăm măsuri speciale pentru nimeni, nici măcar pentru Sânmărtean, deşi este un fotbalist senzaţional. Nu este un meci oarecare. Steaua a fost o echipă foarte bună", a mai spus tehnicianul bulgar.

Svetoslav Dyakov, jucător al lui Ludogoreţ: Avem posibilitatea de a marca  trei goluri. Planul nostru este să facem un meci bun şi să învingem Steaua.
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite