„Gladiatorul“ devine „şeic“: Bourceanu merge pe urmele lui Rădoi. Ce au făcut arabii când au văzut pozele cu Anamaria Prodan, impresarul căpitanului Stelei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alex Bourceanu (28 de ani) şi-a luat adio de la Liga Campionilor după partida cu Schalke, fiindcă cea mai tare competiţie intercluburi din lume nu există, acolo unde va ajunge el din iarnă.

Alex Bourceanu a ajuns la Steaua în sezonul 2011-2012 la recomandarea expresă a lui Mirel Rădoi. După plecarea finului lui Gigi Becali la arabi, în februarie 2009, roş-albaştrii s-au chinuit mult ca să găsească un înlocuitor pentru fotbalistul luat în 2000 de la Extensiv. 

Până la urmă, soluţia a venit tot din partea lui Rădoi. „Bourceanu e cel mai bun mijlocaş defensiv din ţară. Aleargă mult, e luptător şi poate fi un exemplu pentru restul jucătorilor“, a fost mesajul pe care Rădoi i l-a transmis lui Gigi Becali, iar acesta s-a conformat şi l-a luat pe Bourceanu.

Acum, „Gladiatorul“ poate ajunge în zona Golfului Persic, tot datorită celui care a contribuit la transferul său în Ghencea.

Arabii, încântaţi de ce au văzut

De când a ajuns în Asia, Mirel Rădoi a lăsat o impresie excelentă, fie că a jucat la Al-Hilal (Arabia Saudită) sau la Al-Ain (Emirate). Dovada? De fiecare dată, a fost achiziţionat la cererea lui Cosmin Olăroiu, însă a fost păstrat la club şi după plecarea lui Oli. 

Fostul căpitan al roş-albaştrilor i-a cucerit pe arabi prin profesionalism şi spiritul său de luptător pe teren. Tocmai de aceea, cluburile care vor să-şi întărească loturile în iarnă s-au interesat la impresarii care au legături cu fotbalul românesc, pentru a afla dacă în Liga I mai există un „închizător“ cu profilul lui Rădoi.

Takayuki a refuzat

Şeicilor le-au fost propuse două nume: Takayuki de la Astra şi Bourceanu de la Steaua. Contactat de arabi, japonezul a refuzat orice negociere, spunând că vrea să încheie acest sezon la Astra, în condiţiile în care giurgiuvenii sunt în lupta pentru titlu.

Bourceanu, în schimb, a rămas o ţintă atractivă pentru formaţiile din Orientul Mijlociu. El a fost monitorizat la meciul cu Schalke şi i-a încântat pe arabi. „Într-adevăr, seamănă cu Rădoi şi pare că are o viteză mai bună decât el“, a fost concluzia şeicilor. De altfel, la o zi după întâlnirea cu nemţii, impresarul lui Bourceanu, Anamaria Prodan, a fost contactată de un agent arab. Acesta s-a interesat de pretenţiile mijlocaşului care, de la 1 ianuarie, va intra în ultimele şase luni de contract.

În Emirate sunt patru foşti antrenori din Liga I

„Adevărul“ a aflat că Bourceanu are mari şanse să ajungă în Emirate sau în Qatar, deşi prima destinaţie e una mai probabilă. Asta deoarece în campionatul din Emirate antrenează patru tehnicieni care au trecut prin Liga I: Olăroiu (Al-Ahli), Zenga (Al-Jazira), Peseiro (Al-Wasl) şi Şumudică (Al-Shaab). Totuşi, echipa lui Şumi n-are forţa financiară pentru a achiziţiona un fotbalist de talia lui Bourceanu.

Şi Rădoi era dorit în Occident, dar a ajuns în Asia

Pe lângă faptul că l-a înlocuit pe Rădoi la Steaua şi i-a cucerit pe arabi prin stilul său de joc similar cu fostul căpitan al roş-albaştrilor, Bourceanu mai are ceva în comun cu actualul fotbalist al lui Al-Ain.

Şi Rădoi, înainte de a semna cu Al-Hilal, a avut o sumedenie de oferte din Occident, de la formaţii precum Arsenal, Bayern Munchen şi Inter. Totuşi, accidentările sau pretenţiile exagerate ale lui Gigi Becali au făcut ca fostul internaţional să rateze un transfer la un club din Europa. 

Bourceanu a fost şi el în vizorul unor formaţii importante de pe bătrânul continent, însă nu s-a concretizat nimic până acum. „Gladiatorul“ era dorit la Stuttgart de Bruno Labbadia, însă, între timp, antrenorul „şvabilor“ a fost schimbat.

Nici FC Koln nu mai e interesată de serviciile românului, după ce l-a văzut la lucru. „E haotic şi indisciplinat tactic“, a fost concluzia nemţilor. Tocmai de aceea, în acest moment, sunt şanse mari ca Bourceanu să ajungă în Asia, unde şi condiţiile financiare ar fi mai bune decât în Europa.

3,2 

milioane de euro e cota lui Alex Bourceanu, potrivit site-ului transfermarkt.co.uk.

6

milioane de euro a fost suma cu care Al-Hilal l-a cumpărat pe Rădoi de la Steaua în 2009. 

Anamaria Prodan i-a şocat pe arabi

După ce s-au convins că Bourceanu e suficient de bun ca să joace în Asia, arabii s-au interesat cine e impresarul care îl reprezintă pe mijlocaşul roş-albaştrilor. Când au căutat numele Anamariei Prodan pe internet, pe lângă datele de contact ale agentului care apar pe site-ul FIFA, arabii au descoperit şi pictorialele cu soţia antrenorului stelist din „Playboy“. Şocaţi, arabii au luat legătura cu sursele lor din România pentru a se convinge că femeia dezbrăcată de pe internet, e, într-adevăr, impresarul lui Bourceanu. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite