Belodedici: "Un selecţioner român ar cunoaşte mai bine jucătorii de aici!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miodrag Belodedici, singurul fotbalist român care a câştigat Cupa Campionilor Europeni de două ori, a vorbit despre actuala stare a echipei naţionale.

"Din ce am văzut noi până în momentul de faţă, jucătorii de la echipa naţională au probleme fotbalistice. Nu ştiu acum dacă ne vom califica sau nu. Dar, noi vrem, ca de fiecare dată gândim pozitiv, dar este greu după jocurile arătate până acum'', a spus fostul mare fundaş al naţionalei pentru agerpres.

Întrebat dacă un antrenor din România ar fi obţinut rezultate mai bune, în comparaţie cu palmaresul actualului selecţioner, germanul Christoph Daum, Miodrag Belodedici a răspuns: ''Nu ştim asta. Au fost antrenori români la echipa naţională cu rezultate mai bune, au fost şi tehnicieni români la echipa naţională cu performanţe mai slabe. Un singur lucru este cert, un antrenor român ar cunoaşte mult mai bine jucătorii din ţara noastră, în comparaţie cu un tehnician străin. El ar cunoaşte personal aceşti fotbalişti şi poate să îşi dea mai bine seama cum pot să fie ei valorificaţi''.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite