Australian Open 2015. Femeile din spatele succesului lui Andy Murray: antrenoarea, mama şi logodnica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andy Murray s-a calificat în semifinalele Australian Open, sub privirile mamei, logodnicei şi a antrenorului Amelie Mauresmo. Scoţianul e primul tenismen de top care a ales să fie antrenat de o femeie.

Andy Murray s-a calificat marţi dimineaţă în semifinalele Australian Open, după un succes fără emoţii în faţa speranţei locale, australianul de 19 ani Nick Krygios. Murray a lăsat puţin loc de îndoială în privinţa victoriei şi întreg traseul său spre semifinale îl transformă într-un favorit al primului Grand Slam.
Scoţianul vine după un sezon 2014 mai puţin reuşit, la jumătatea căruia şi-a schimbat antrenorul, iar alegerea sa a ridicat sprâncenele. Andy e pregătit de fosta jucătoare franceză Amelie Mauresmo, fiind primul tenismen de top care se lasă pe mâna unei femei. “O femeie-bărbat”, cum a fost ea răutăcios descrisă de fostele ei colege de circuit, Martina Hinghis şi Lindsay Davenport, după ce Mauresmo a dezvăluit că e lesbiană.

Ca jucătoare, Amelie Mauresmo a cucerit culmile succesului. A fost numărul 1 în lume, iar în anul de graţie 2006 a câştigat două titluri de Grand Slam, Asutralian Open şi Wimbledon, şi a jucat în semifinale la US Open. 


Logodnica Kim Sears şi mama Judy Murray

image

Însă Murray e un tip care a fost toată viaţa înconjurat de femei, fiind însoţit ca o umbră de mama sa Judy Murray (55 de ani), la rându-i o fostă jucătoare şi actuală antrenoare de tenis, şi de logodnica sa Kim Sears (26 de ani), care îi este aproape de nouă ani. “Tripleta” feminină din spatele lui Murray urmăreşte fiecare meci din loja scoţianului, însă nu stau întotdeauna una lângă alta pentru a nu-şi transmite emoţiile. Iar tenismenul e de părere că prezenţa logodnicei sale nu e mereu benefică.
Berdych l-a bătut pe Nadal după 17 meciuri
Adversarul lui Andy Murray din semifinalele Australian Open e Tomas Berdych. Cehul a reuşit să pună “stop” unei serii de 17 înfrângeri consecutive în faţa spaniolului Rafael Nadal, pe care l-a învins marţi dimineaţa în minim de seturi. Şi Berdych primeşte ajutor “feminin” din tribună, tenismenul anunţându-şi chiar la Melbourne logodna cu top-modelul ceh Ester Satorova, cea care a “înlocuit-o” în urmă cu doi ani pe tenismena Lucie Safarova, fosta parteneră a lui Tomas Berdych.
Şi ca un alt amănunt inedit, sportivul ceh e antrenat de o lună Daniel Vallverdu, un tehnician venezuelean de doar 28 de ani, care a lucrat până anul trecut chiar cu Andy Murray.

Tabloul sferturilor de finală
Tomas Berdych (locul 7 ATP) – Rafael Nadal (3)  6-2, 6-0, 7-6
Andy Murray (6) – Nick Kyrgios (53)  6-3, 7-6, 6-3
Stan Wawrinka (4) – Kei Nishikori (5) miercuri, ora 05.00
Novak Djokovici (1) – Milos Raonic (8) miercuri, ora 10.30
Meciurile sunt transmise în direct pe Eurosport
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite