Astra, fără emoţii în al doilea tur preliminar din Liga Europa. S-au aflat şi adversarii Petrolului şi ai Pandurilor. Surpriza cu care s-au ales ploieştenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astra Giurgiu şi-a respectat blazonul de favorită în disputa cu micuţa grupare slovenă Domzale şi avantajul luat în tur, 1-0 în deplasare. În această seară, tot într-un fel de deplasare, pe Naţional Arena, la Bucureşti, giurgiuvenii au câştigat şi manşa secundă din primul tur preliminar al Ligii Europa, scor 2-0.

După o primă repriză dominată cu autoritate şi în care a irosit mai multe ocazii, Astra a spart gheaţa, la primul meci din istorie din cupele europene pe teren "propriu", în debutul reprizei secunde, cu ajutorul unui autogol (47). 

Bukari a risipit orice urmă de emoţie pentru cei doar 1.500 de fani de pe "Naţional Arena", cu un şut din apropiere, după ce goalkeeper-ul advers îi parase reluarea cu capul (62). 

2-0 pentru Astra, scor care a rămas pe tabelă până la final.  

Pentru Astra urmează manşa tur din al doilea tur preliminar, joia viitoare, tot pe "Naţional Arena", de la 21.30, contra ciprioţilor de la Omonia Nicosia. 

"Avem încă probleme, dar le vom rezolva cu calm. Mai avem nevoie de două-trei piese şi cred că putem juca în grupe. Va fi mult mai greu cu Omonia, sunt cu două clase peste Domzale", a declarat după meci patronul Astrei, Ioan Niculae, la Digi Sport.

În urma partidelor de astăzi din manşa retur a primului tur preliminar al Ligii s-au aflat şi adversarii Petrolului şi ai Pandurilor. 

Deşi se pregăteau pentru un duel cu Inter Turku, Petrolul s-a ales în cele din urmă cu feroezii de la Vikingur(!), care au câştigat în această seară returul cu finaldezii, cu o victorie în deplasare (1-0), după un 1-1 în manşa tur. 

Pandurii, a trei reprezentantă a Ligii I în al doilea tur preliminar al Ligii Europa o va întâlni pe Levadia Tallinn. Estonienii s-au impus pe teren propriu cu 3-1 în faţa celor de la Balla Towm (Ţara Galilor), după ce pierduseră cu 0-1 în tur. 

Toate cele trei echipe din Liga I vor juca joia viitoare pe teren propriu. Returul e programat peste o săptămână. 

Citeşte şi 

Astra învinge din nou pe NK Domzale şi se califică în turul doi preliminar al Ligii Europa

EXCLUSIV “Acasă”…  în deplasare. Astra – Steaua se dispută pe Arena Naţională

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite