Agonia Ştiinţei a fost prelungită: echipa lui Adrian Mititelu ar putea intra în faliment în aprilie
0Ştiinţa se află pe marginea prăpastiei, fiind la un pas de a intra în faliment din cauza creditorilor, însa instanţa care judecă dosarul Craiovei a amânat pronunţarea unei sentinţe în acest caz.
Tribunalul Braşov, care judecă dosarul planului de reorganizare al formaţiei Universitatea Craiova, a decis să amâne pronunţarea unei decizii până pe 30 aprilie 2014, scrie fanatik.ro. Magistraţii care judecă acest caz au decis amânarea, deoarece avocaţii clubului nu s-au prezentat la proces.
La acea dată, dacă planul de reorganizare financiară nu va fi aprobat, clubul lui Mititelu va intra în faliment. Mai multe societăţi creditoare au atacat în instanţă Ştiinţa pentru datoriile uriaşe pe care formaţia din Liga a 2-a le are faţă de ele.
Deşi oficial nu e în faliment, echipa lui Mititelu se află în colaps financiar. Jucătorii au fugit din cantonament şi şi-au depus memorii pentru a deveni liberi de contract din cauză că n-au mai fost plătiţi de mai bine de jumătate de an. La fel s-a întâmplat şi cu antrenorul Ştefan Nanu, care a părăsit Ştiinţa pentru a antrena pe Farul Constanţa. În acest context, încă nu se ştie dacă Universitatea va juca sâmbătă, 1 martie, în deplasare, cu FC Olt Slatina.
Mititelu se chinuie să alcătuiască un lot de 14 jucători cu care să facă deplasarea la Slatina pentru a juca în prima etapă a returului din Liga a 2-a.
Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a comentat situaţia critică în care se află FC Universitatea Craiova, preconizând dispariţia echipei lui Mititelu. "Din păcate, este ceea ce am anticipat încă de anul trecut că se va întâmpla. Această echipă nu poate fi susţinută de către un patron care este falit. Dacă nu am fi revitalizat clubul sportiv Universitatea Craiova, probabil că la ora actuală Craiova nu ar fi avut nicio echipă în eşalonul fotbalistic, iar acum are şanse foarte mari să fie o echipă în Liga 1. Probabil că va dispărea (n.r. FC U Craiova). Atât timp cât nu ai bani, e normal ca ea să nu poată să meargă mai departe. Din păcate, se ajunge la vorba mea de acum un an. Eu i-am propus domnului Adrian Mititelu să vândă 51 la sută din acţiuni ca să găsească un investitor serios, să poată să ducă mai departe această echipă. S-a încăpăţânat, s-a ajuns, iată, în situaţia pe care am anticipat-o, dar pe care nu şi-a dorit-o nimeni", a spus primarul Craiovei pentru micapi.ro.
Mititelu retrage Ştiinţa din campionat. Jucătorii vor deveni liberi de contract