Timp suspendat. Doina Ioanid (Invitaţii ZFR)

„Libertatea noastră rămîne limitată, obiceiurile noastre sînt bulversate, surîsurile noastre mascate. Apoi mai e şi teama ca distanţa asta impusă să nu devină una interiorizată, care să ne izoleze mai tare.„

Timp suspendat. Nu ştim încă bine în ce tip de naraţiune să aşezăm perioada de izolare, cu amestecul său straniu de stări şi gesturi. Spaima de sfârşit, orele de plictiseală, cifrele pandemiei, surescitarea şi îngrijorarea, energia creativă sau lipsa de vitalitate au ritmat un spaţiu-timp singular, inedit, deschis unor interogaţii multiple, în intimitate cel mai adesea.

Impusă, solitudinea fiecăruia a vibrat însă colectiv. 

Invitaţii ZFR

Am deschis pe blogul francofon scriitori şi artişti de expresie franceză să analizeze, la cald, în ce mod i-a afectat (sau continuă să-i bulverseze) criza, individuală şi colectivă, cauzată de pandemie.

Ancheta iniţiată de ZFR propune trei întrebări, înţelese însă ca puncte de pornire, provocări pentru o reflecţie liberă, individuală, asumată:

Invitata săptămânii în proiectul Temps d’arrêt  de pe Zoom France Roumanie este poeta Doina Ioanid*.

O distanţă interiorizată

1. Cu ce asociaţi timpul suspendat al izolării, ce reflecţii vă stârneşte această experienţă insolită?

1. Mai întîi, această izolare mi s-a părut foarte stranie. Aveam impresia că sînt într-un film SF. Sentimentele şi reacţiile mele au fost bulversate: pe de o parte, dorinţa de protecţie, pe de altă parte, dorinţa de a continua a simţi în felul meu obişnuit. Senzaţia de închisoare mă apăsa foarte tare, ca şi interdicţia de a putea merge liber, în voia mea. Ca să nu mai vorbesc de obişnuinţa de a-i îmbrăţisa pe cei dragi şi apropiaţi, de a le atinge mîna, de a o alinta pe nepoata mea. Eram, la drept vorbind, mai mult frustrată decît înfricoşată. Şi apoi dezolarea de-a vedea oraşul aproape gol... În cele din urmă, mi-am spus că trebuie să profit de această recluziune forţată pentru a scrie şi a traduce. Inspiraţia, mi-am găsit-o în universul meu intim şi în situaţia însăşi. De exemplu, am scris un poem despre paşii pe care-i facem, un altul despre uşile pe care aveam obişnuinţa de a le deschide celorlalţi, despre ridichile roşii crănţănite în aceste vremuri stresante.

2. Ce raport a instaurat experienţa izolării între intimitate şi extimitate (preluând termenul psihiatrului francez Serge Tisseron). În ce măsură aţi resimţit o tensiune expresivă, dorinţa de a exprima mai intens în exterior lumea interioară?

Acest raport a fost cel mai afectat, căci, fără a fi o femeie expansivă, m-am obişnuit să comunic faţă în faţă. Îmi place să împărtăşesc ceea ce trăiesc cu cei dragi, să le văd chipurile, aşa că am continuat s-o fac, deşi într-un fel distanţat, ceea ce mi-a dat o senzaţie bizară. Şi dacă am învăţat să mă folosesc de instrumente precum Skype şi Zoom, asta n-a însemnat că nu resimţeam o nerăbdare de a mă întoarce la comunicarea faţă în faţă, pe care o găsesc, în mod clar, mult mai satisfăcătoare.

3. Ieşim din izolare. Ca să mergem unde? Spre ce?

 Am ieşit din izolare, dar cu toate astea nu sîntem încă liberi. Libertatea noastră rămîne limitată, obiceiurile noastre sînt bulversate, surîsurile noastre mascate. Apoi mai e şi teama ca distanţa asta impusă să nu devină una interiorizată, care să ne izoleze mai tare. În fine, fiecare se străduieşte cît mai bine a regîndi un mod de viaţă şi de folosire în această situaţie inedită. Punem la treabă o inventivitate care să ne facă viaţa mai respirabilă şi mai sigură.

Iar domeniul cultural încearcă, la rîndul său, să supravieţuiască, să găsească forme creatoare potrivite acestei situaţii. Bun, să rămînem teferi şi nevătămaţi împreună!

Notă biografică

*Doina Ioanid s-a născut pe 24 decembrie 1968 în Bucureşti. Este una dintre cele mai convingătoare voci ale poeziei româneşti contemporane. Între volumele publicate : Duduca de marţipan (Editura Univers, Bucureşti, 2000), E vremea să porţi cercei (Editura Aula, Braşov, 2001), Cartea burţilor şi a singurătăţii (Pontica, Constanţa, 2003), Poeme de trecere (Editura Ninpress, 2009), Ritmuri de îmblânzit aricioaica (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2010), Cusături (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2014).

Multiplele colaborări cu traducătorul şi poetul Jan H. Mysjkin au dus la apariţia mai multor volume ale sale în neerlandeză şi în franceză, la edituri din Franţa, Belgia şi Olanda.