Surpriza unui om a cărui nevastă a început primul său job la privat

Acum ceva vreme am avut o angajată care nu mai lucrase până atunci într-o firmă privată. Era măritată de vreo zece ani, avea şi doi copii. Era pe la vreo treizeci şi bărbatul ei bine peste patruzeci, poate chiar spre... dar să nu pronunţăm cuvântul acela urât.

Lucrase la stat de la început, într-un singur loc, acolo l-a cunoscut şi pe el. S-au căsătorit repede, chiar din primul an. Locuiau aproape de acel servici', mai puţin de zece minute de mers pe jos.

Prima zi la noi a fost stresantă pentru ea, fără îndoială. Era sfioasă, temătoare, nu prea ştia ce să spună şi ce să întrebe, foarte atentă la toate şi încordată. Ne-am străduit să părem umani, dar nu ne-a ieşit chiar atât de bine.

Pe la 16:30 sună telefonul. Răspunde secretara şi, după câteva schimburi de cuvinte, vine la mine cu o figură cam descumpănită. E unul ciudat la telefon, m-a întrebat de noua angajată, dacă e aici. I-am zis că nu e în birou, apoi a început să-mi pună tot felul de întrebări... Nu aţi vrea dumneavoastră să vorbiţi cu el, că eu nu prea ştiu ce să-i răspund.

Iau eu telefonul şi aflu că e soţul noii noastre colege. Era intrigat că se făcuse 16:15, apoi 16:30 şi ea încă nu ajunsese acasă. A sunat-o şi pe mobil de câteva ori, dar degeaba. I-am spus că e ocupată pentru moment, dar că va suna ea mai târziu. Şi ca să nu o aştepte acasă înainte de 18, că aşteaptă degeaba. La şaseeeee? Dar de ce o ţineţi acolo? Păi aşa e programul aici, până la şase. Până la şaseeee? Zece oreeee? Nu zece, opt! Păi cum opt, că de la opt la şase sunt zece! Păi nu e opt, în primul rând, fiindcă începe la nouă. Şi apoi e o oră de pauză. Pauză, ce pauză? Păi nu mănâncă acolo? Că dimineaţă am văzut că îşi făcea pacheţel... Ba da, mănâncă aici, însă timpul de masă nu e program de lucru. Dar poate să se ducă şi la restaurantul din apropiere. Apoi poate să mai meargă un pic în grădină, sau în părculeţul din apropiere să se mai odihnească... Dom'le, glumeşti? Cum adică nu e program de lucru? Dar nu mănâncă în firmă? Ba da, poate să mănânce aici dacă vrea. Păi vezi? Dacă e în firmă, înseamnă că e la program! Aaaa... şi la ce restaurant spui că se duce? Avem mai multe aici, în zonă, chiar foarte aproape de noi. Şi se duce singură la restaurant? Păi nu ştiu, se poate duce singură, poate merge cu mine sau cu altcineva... Cu dumneata la restaurant? Dar de ce? Păi ca să mâncăm. Dar uneori şi lucrăm în timpul ăsta, de pildă dacă se duce cu nişte clienţi la restaurant. Dom'le, stai aşa, vrei să spui că ai angajat-o pe nevastă-mea ca să se ducă cu clienţii la restaurant? Ia stai aşa... mie-mi plâng copilaşii de foame şi dumneata o trimiţi la restaurant! Dar de ce să plângă copiii, că mi-a spus că sunt mărişori... Şi ce, dacă sunt mărişori nu mai mănâncă? Ia uite-i cum se uită la mine, sărăcuţii... Păi sunteţi acasă? Sigur că sunt, dom'le, că eu sunt om serios şi responsabil, am grijă de familie! Atunci comandaţi-le o pizza, dacă nu e nimic în frigider... Ce pizza, dom'le, ei ştiu că tresă vie măicuţa lor să le dea să mănânce...

După jumătate de ceas ne-am pomenit cu el la uşă. Ne-a măsurat pe toţi de sus până jos, oprindu-se mult mai mult asupra mea. Normal, că doar sunt patronul... S-a uitat şi în jur. A fost politicos. Supărarea de la telefon cred că se transformase în curiozitate. Ne-a cerut voie să se uite şi în bucătărie, a mers şi în spatele casei, unde avem o mică grădină. Apoi şi-a luat nevasta deoparte şi au tot discutat în şoaptă, multă vreme. Au plecat împreună de la birou.

A mai telefonat de câteva ori în următoarele săptămâni, dar numai pe la 18:15. Nu a mai fost nevoie să vorbesc eu cu el, era politicos şi calm şi secretarele ştiau deja ce trebuie să-i răspundă. Apoi nu a mai sunat deloc şi am uitat de el.

Zilele trecute mi-a scris fosta angajată, după mulţi ani, nu mai ştiam nimic de ea. Era în Slovenia, lucra acolo, era mulţumită. Se străduia să îşi mute cei doi copii la liceu în Austria, avea o ofertă de job acolo şi voia să fie cu toţii la un loc. Şi vine şi bărbatul tău acolo? Cine, Gicu? Cel pe care l-aţi cunoscut când lucrăm la dumneavoastră? Nu, nu, ne-am despărţit la vreo doi ani după aceea...

Îmi pare rău de el, Gicu părea un om bun, cumsecade, iubitor de familie, chiar dacă puţin cam panicos. Sper să-şi fi găsit o nouă nevastă la fel, care termina programul la 15:59...