Se va vorbi despre „genocid cultural“ la adresa maghiarilor din România şi în Anul Centenarului?

Cred că da. În opinia mea, înspre asta duce atitudinea din ce în ce mai ostilă a Ungariei faţă de ţara noastră, acum extinsă în zona diplomatică.

Este o continuare a unui demers început de mult timp, încă din perioada comunistă, poate, atunci, nu foarte evident în spaţiul informaţional românesc ţinut sub controlul total al propagandei de stat care nu putea admite deschis existenţa unor asemenea probleme, dar extrem de activ întru convingerea partenerilor internaţionali, atât instituţii europene releveante cât şi oficialităţi din SUA.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, Ungaria a folosit chestiunea minorităţii maghiare din Transilvania pentru a ataca România pe toate fronturile. Iar una dintre acuzele flagrant nefondate a fost cea de „genocid cultural“, definit de Budapesta ca o campanie de suprimare totală a identităţii maghiare pe pământ românesc - Larry Watts, istoric.

Iar documentele sunt cel puţin senzaţionale şi foarte grave, lăsate mereu în umbră de ai noştri, fie din neştiinţa jocurilor internaţionale, fie din lipsă de lobby extern datorită foarte slabei influenţe a diasporei româneşti mereu divizată de certuri şi intoleranţe interne, fie pur şi simplu din lipsă de acces la informaţii relevante. Vă oferim azi accesul la două dintre acestea, alese special din perioada comunistă, tocmai pentru a vedea că ceea ce se întâmplă azi are rădăcini adânci şi este parte a unei propagande ferm susţinută de Ungaria, partenerul nostru de de atunci în Tratatul de la Varşovia şi CAER, acum în NATO şi UE. Exact cu aceleaşi consecinţe în ce priveşte respectarea principiului definit odată drept "prietenie frăţească" şi, acum, "relaţie de cooperare aprofundată în spirit european şi euroatlantic".

Să vedem ce spun documentele pe care le puteţi accesa integral în finalul acestui articol. Interesant este, spre exemplu un Document de Lucru din 1974 al Adunării parlamentare a Consiliului Europei. Se vorbeşte aici despre existenţa unei probleme în România legată de învâţâmântul în limba maghiară "considerat drept un mod de transmitere şi păstrare a culturii. Declinul învâţământului şi al activităţilor culturale maghiare a făcut ca numeroşi membri ai acestei comunităţi să spună că, în România, ea este supusă unui "genocid cultural". Desfiinţarea zonei autonome maghiare create după cel de-al Doilea Război Mondial capătă, în acest sens, o mare importanţă. În 1971, Karoly Kyralu. membru al comunităţii maghiare şi care ocupă funcţii oficiale în cadrul parrtidului comunist român, afirma că întreaga comunitate magjiară era supusă unui proces de integrare forţată şi unei discriminări în domeniile cultural şi în materie de educaţie şi locuri de muncă. În ciuda susţinerii lui Ion Gheorghe Maurer (fost Prim Ministru) şi a doi alţi înalţi funcţionari aparţinând minorităţâii maghiare, el a fost arestat şi condamnat la reşedinţă forţată până în 1979. Taxa pe emigraţie recent instituităşi care priveşte pe toţi cetăţenii români doritori să se stabilească în Occident, afectează în mod egal şi pe membrii comunităţii maghiare din România care ar dori să se stabilească în Ungaria. Dat fiind că această taxă trebuie plătită în valută forte pe care cetăţenii unguri nu o pot poseda legal, familiile din Ugaria nu pot asjuta la plătirea taxei pe emigraţie impusă de România (...) Trebuie să notăm faptul că Transilvania, acolo unde trăieşte majoritatea celor 2,5 milioane de maghiari din România, a aprţinut Ungariei începând cu anul 896 şi nu a căpătat un statut special decât în sec.XVI, sub dominaţia turcă. Acest statut s fost menţinut în mod oficial sub domnia Habsburgilor, din 1692 până în 1867,. În timpul acestor două perioade, era clar că Transilvania aparţinea de principiu Coroanei ungare. Ungurii (Secuii erau şi eu unguri, la fel ca ceangăii de pe versantul oriental al Carpaţilor şi despre care nu se găseşte nici o menţiune în documentele oficiale româneşti) trăiesc în Transilvania de peste 1000 de ani. Au fost dintotdeauna şi rămân în continuare foarte importanţi pentru viaţia culturală, socială şi religioasă din Ungaria şi pentru ungurii din străinătate. Emigrarea forţată a acestui grup ar constitui o atingere la etică şi la principiile umanitare fundamentale. Este evident şi faptul că nici Ungaria şi nici o altă ţară nu ar putea absobi un grup uman atât de important".

Iată, în continuare, ce-i transmitea în 1985 William J Casey, Directorul CIA, lui George Kolt „National Intelligence Officer for Europe" pe care-l informează despre opiniile exprimate de către Nicholas Salgo, ambasadorul SUA în Ungaria căruia-i fusese dată înspre lectură analiza privind România.

Estimează că este bine realizată şi estimează că singurul lucru care lipseşte este analiza problemei legate de m"inorităţile naţionale din România. Există 2 milioane de maghiari şi aproximativ jumătate de milion de germani care sunt avocaţi, doctori, comercianţi, intelectuali...Sunt cu mult peste cetăţenii autohtoni români. Situaţia economică i-a afectat într-atât de mult încât trăiesc mai puţin bine decât nivelul autohtonilor româno. Asta a creat o mare agitaţie din cauza influenţei loor în ţară şi mai ales deoarece trăiesc în apropierea graniţei şi sunt în contact cu marea populaţie maghiară de dincolo de frontieră.

În răspunsul său, George Kolt, după ce subliniază că nu este de acord cu remarca ambasadorului privind diferenţa presupusă între pregătirea maghiarilor şi germanilor în raport cu românii, afirmă că:

Estenţa problemei este că ambele grupuri (maghiarii şi germanii, n.n.) se află sub presiunea asimilării şi pot să compare viaţa lor de sărăcie cu soarta mai bună a fraţilor lor din Ungaria sau Germania federală. În plus, aşa cum subliniază Ambasadorul, maghjiarii sunt grupaţi în Transilvania, au contacte în Ungaria şi sunt trataţi cu neîncredere de regimulm la putere....Ca o ironie a sorţii, starea critică a maghiarilor din România a devenit o mai mare problemă pentru Ungaria decât pentru regimul din România. Kadar a simţit o presiune din partea poporuylui său să intervină în favoarea maghiarilor din România, dar a fost inhibat de un tabu, acela de a nu critica un mod deschis un alt stat din Pactul de la Varşovia şi de faptul că Transilvania a devenit parte a ÎRomâniei prin decizia sovietică în 1945.

Şi mai dispun de încă zeci şi zeci de alte asemenea materiale, toate pe acelaşi ton, reflectând informaţii primite exclusiv pe un singur canal, foarte profesionist făcut şi intens sponsorizat. Aşa a făcut de Ungaria un excelent lobby care, după cum vedeţi, a exagerat sau chiar transformat realităţile şi a creat o imagine dramatică, cea pe care merge şi acum Laszlo Tokes şi mulţi alţii, spunând că acel "genocid cultural" continuă, că nu există din partea românilor decât dorinţa de asimilare forţată şi distrugere a temeiurilor sociale, culturale şi religioase ale comunităţii lor. Asta în contextul în care replica noastră este, în cel mai bun caz, una de circulaţie internă, neieşind aproape niciodată cu argumentaţie de tipul campaniei internaţionale de informare, nici măcar acum când, practic, avem la dispoziţie forumurile internaţionale de dezbatere, acolo unde am putea circula cărţi de istorie cu argumentaţia unei realităţi foarte uşor de dovedit.

În absenţa acestor argumentaţii, ne spune duios Laszlo Tokeş:

Este jignitor că România şi-a pus Ziua Naţională la data de 1 Decembrie, care este o dată jalnică pentru maghiarii din România. Aceasta ar însemna că noi suntem cetăţeni de gradul doi ai României. Este de la sine înţeles că ar fi trebuit să se găsească o dată care poate fi sărbătorită laolaltă de maghiari şi români. (...) Altă dată? E o întrebare bună. Ar putea fi o dată a Revoluţiei. Nu-i datoria mea să le dau sfaturi fraţilor români. Dar oricum, şi dacă nu este jignitor, nu pot împărtăşi această sărbătoare. Este o problemă de conştiinţă pentru toţi ungurii. Este jalnică pentru că am piedut Transilvania şi am devenit minoritari şi asupriţi. De ce nu spune Marko Bela sau Kelemen Hunor că în ultimii 25 de ani au dispărut 500.000 de maghiari din Transilvania? Se laudă doar cu succesele lor'.

A început Anul Centenarului. Credeţi cumva că nu vom mai auzi, la Bruxelles sau în alte capitale ale lumii, asemenea discurs care trimite România în derizoriu şi ne umileşte ca naţie? Eu nu cred. Dar, în acest caz, noi ce facem concret pentru a ne spune adevărul în faţa lumii?