PROGNOZA METEO Cum va fi vremea în următoarele trei luni. Unde va fi ger şi care sunt zonele cele mai expuse la inundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum va fi vremea în următoarele trei luni FOTO Adevărul
Cum va fi vremea în următoarele trei luni FOTO Adevărul

Temperaturile vor fi apropiate de normalul perioadei în următoarele trei luni, însă cantităţile de precipitaţii se vor situa peste normele multianuale în majoritatea regiunilor, excepţie făcând sudul şi sud-estul ţării.

În luna octombrie, temperaturile medii lunare ale aerului vor fi mai ridicate decât normalul perioadei în cea mai mare parte a teritoriului, cu excepţia regiunilor nordice, centrale şi vestice, unde acestea se vor apropia de media climatologică.

Potrivit prognozei meteo, media multianuală lunară pentru luna octombrie este de 9,6 grade Celsius, valorile medii de temperatură din Transilvania şi Maramureş ajungând la 10 grade Celsius, în timp ce valorile medii din Dobrogea fiind de 14 grade Celsius.

În ceea ce priveşte cantităţile de precipitaţii, ele vor fi apropiate de norme în sud-est şi local. Meteorologii susţin că media multianuală a precipitaţiilor este stabilită la 43,5 litri pe metrul pătrat pentru octombrie, cu cele mai mari cantităţi de precipitaţii estimate în Oltenia, Maramureş, Banat şi Transilvania.

Temperaturile medii lunare, apropiate de normele climatologice

În luna noiembrie, temperatura aerului va avea valori medii lunare apropiate de normă în cea mai mare parte a teritoriului, posibil mai ridicate local, în sud, sud-est şi vest. Cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra în Transilvania şi Moldova, anunţă meteorologii, conform cărora în regiunile menţionate, mercurul din termometre va scădea la zero grade Celsius.

În luna decembrie, temperaturile medii lunare vor fi în general apropiate de normele climatologice în cea mai mare parte a teritoriului. Media valorilor termice pentru luna decembrie se situează la—0,8 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între—5 şi 0 grade Celsius, în Transilvania şi Moldova, între—2 şi 0 grade Celsius în Maramureş, respectiv între 0 şi 3 grade Celsius, în Dobrogea.

Pe de altă parte, precipitaţiile lunare se vor situa peste normele climatologice, cu excepţia estului, nordului şi vestului ţării, unde acestea vor apropiate de medie, stabilită prin măsurători de specialitate, la 44,8 l/mp.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite