PROGNOZĂ Vremea pe 3 luni. În această vară vom avea parte de temperaturi ridicate şi de secetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În următoarele trei luni, valorile termice din sud-estul şi vestul ţării se vor încadra peste limitele normale iar în restul regiunilor acestea vor fi, în general, apropiate de normalul perioadei. Potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul iulie – septembrie precipitaţiile vor reduse.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. 

Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

IULIE 

Specialiştii anunţă că în luna iulie temperatura aerului va avea valori peste normele climatologice în sud-estul şi vestul ţării, iar în restul regiunilor valorile termice se vor încadra, în general, în normalul perioadei.

Maximele vor fi ajunge chiar şi la 35 de grade Celsius în vestul şi sud-estul ţării. 

Cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta o tendinţă de deficit în cea mai mare parte a teritoriului. Cel mai mult va ploua în nordul ţării unde sunt aşteptate cantităţi de 60-100 de litri pe metru pătrat, iar în restul ţării de 20-40 de litri pe metru pătrat.

AUGUST

Regimul termic se va situa în limite apropiate de mediile multianuale în centrul şi nordul ţării şi peste normalul perioadei în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor urca în unele zone până la peste 35 de grade.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor înregistra valori sub mediile climatologice în aproape toată ţara, fiind anunţate cantităţi de 10-20 de litri pe metru pătrat în jumătatea de sud a României. În partea de nord, precipitaţiile bor ajunge la maxim 60 de litri pe metru pătrat.

SEPTEMBRIE

Valorile termice se vor situa peste normele climatologice în sud-estul, sudul şi local vestul ţării, iar în restul regiunilor se vor încadra în normalul perioadei. Meteorologii au precizat că în prima lună de toamnă vom avea parte chiar şi de zile cu peste 30 de grade.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi în general apropiate de normele climatologice, cu o tendinţă de deficit, local, în est şi sud. În sudul şi sud-estul ţării, cantităţile de precipitaţii vor fi de 40 de litri pe metru pătrat, iar în restul ţării acestea vor fi cuprinse între 40 şi 80 de litri pe metru pătrat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite