Pata Rât 2013. Împreună cu Valentin!

Îţi este dificil să strângi sănătos o mână înnegrită de muncă, vicisitudine sau sărăcie? Îţi este frică să nu te murdăreşti? Îţi este greu să accepţi un coleg de bancă rom pentru fiica ta? Îţi este teamă sau poate eşti chiar uşor iratat de ideea de a angaja un rom? Cum este să trăieşti în mijlocul unei comunităţi care dacă nu te urăşte, cel puţin se fereşte de tine?

Cei şapte ani de acasă: abecedarul rasismului.

Eram mic şi neastâmpărat iar bunica îmi spunea că dacă nu mă liniştesc mă bagă într-un sac şi mă dă la romi. Anii au trecut, însă alteritatea segregaţionistă predată nevinovat de bunica, s-a sedimentat. O simplă prejudecată m-a determinat în clasa I, alături de alţi elevi, să-l marginalizăm pe singurul coleg rom din clasă: Valentin.

După câţiva ani, Valentin s-a lăsat de şcoală. S-a lovit de prejudecăţiile tradiţionale, de „confortul” de a fi special, fără să fi fost vinovat de absolut nimic.

Sâmbătă, pierdut pe „Colina Verde” de la Noul Pata Rât mi-am adus aminte de colegul meu Valentin şi m-am gândit, pentru vreo 15 minute, ce aş face dacă aş fi rom, cât de greu mi-ar fi fost să scap din mizeria discriminării.

Cred că ar fi fost constructiv în copilărie, să văd în abecedar şi un personaj desenat cu pielea mai colorată, să înţeleg că pot avea colegi şi romi şi să cresc instituţional în şcoală cu ideea că aceştia invaţă şi că părinţii lor nu au ca hobby furatul cu sacul.

„Noi am creat, deci, problema noastră ţigănească”

Problema integrării romilor este tratată de cele mai multe ori strict unilateral în societatea românească, romii fiind arătaţi cu degetul pentru lipsa dorinţei de integrare, uitând foarte uşor de vina noastră istorică.

„Timp de câteva sute de ani au fost cumpăraţi şi vânduţi, familiile lor au fost despărţite, copiii de mamă şi femeile de bărbaţi, tinerele au fost violate constant de proprietarii lor, „cioroii” au fost ţinta dispreţului şi a discriminării generalizate. Un cutare voievod îi suia-n copac şi-i dobora cu săgeţile: numea asta vânătoare de ciori. Legaţi de glie şi prăşiţi ca animalele, ţiganii din Ţările Române s-au înmulţit aici mai mult decât oriunde în Europa. Noi am creat, deci, problema noastră ţigănească” – Mircea Cărtărescu, „Ţiganii, o problema româneascâ”.

O bună parte dintre noi, majoritarii, suntem ostili doar la auzul cuvântului rom, în condiţiile în care, din momentul în care te naşti rom şi trăieşti asemenea, te loveşte din start ostilitatea majorităţii, bazată de cele mai multe ori pe simpla necunoaştere reciprocă.

Trei ani de sărăcie şi umilinţe pe Dealul Verde, la Noul Pata Rât

Se împlinesc trei ani de când 76 de familii de romi au fost evacuate de pe strada Coastei din Cluj-Napoca şi mutate în Pata Rât, în apropierea gropii de gunoi a oraşului, ulterior pe acea stradă construindu-se Campusul Teologic Ortodox „Nicolae Ivan”.

„Poate nici nu era locul cel mai potrivit sau cel mai bine rostuit pentru locuinţe, acolo unde stăteau ei odinioară”  IPS Andrei Andreicuţ despre evacuarea romilor din casele de pe strada Coastei.

Mulţi dintre dumneavoastră ar putea argumenta că acea evacuare a fost un simplu exemplu despre privatizarea domeniului public şi retragerea statului din funcţiile sale sociale, gen construcţia de locuinţe, România reuşind în democraţie să ofere un cec în alb, fără acoperire, orăşenilor aparţinând unor categorii defavorizate, care niciodată nu au fost proprietari şi care nu au avut vreo şansă să-şi poată cumpăra o locuinţă.

Romii împinşi spre margine

Nu ştiu câtă indiferenţă şi ură poate să adăpostească sufletul unui om, nu ştiu cum poţi să fii rom într-o ţară în care preşedintelui îi sunt tolerate expresii de genul „ţigancă împuţită” sau unui fost ministru de externe, o invitaţie romilor, la o călătorie în nesfârşitul deşert din Egipt.

Nu ştiu cum putem să-i facem pe cetăţeni să înţeleagă că în afară de acomodare între etnii şi cunoaştere, o altă variantă nu există. Că nu poţi fi integrat într-o majoritate care refuză să te cunoască. Că nu poţi să lucrezi într-o comunitate care refuză să-ţi strângă mâna. Că este inacceptabilă pasivitatea Bisericii faţa de marginalizarea a peste 1500 de romi clujeni.

Bunica m-a învăţat şi frumuseţea cuvântului împreună

Astăzi se împlinesc trei ani de când nişte clujeni, de cultură romă au fost abandonaţi la „pragul tocit al uşii care duce spre calea dreptăţii” (MLK). Astăzi se împlinesc trei ani de dramă şi nepăsare pentru romii de la Pata Rât.

Bunica m-a mai învăţat în copilărie, că împreună, alături de familie şi prieteni eşti întotdeauna mai puternic. Experienţa vieţii şi a conjuncturilor m-a determinat să accept mai uşor acel simplu şi extraordinar de frumos împreună, decât să-mi adăpostesc în suflet, greutatea urii şi slăbiciunea necunoaşterii.

Haideţi astăzi să fim alături de romii din Pata Rât, fără ură, fără teamă, fără discriminare, pentru că împreună şi cunoscându-ne reciproc prin educaţie şi cultură, români, romi, maghiari suntem o singură Românie, mai puternică, mai liberă şi mai prosperă.

Uniţi şi treptat, haideţi să descoperim frumuseţea cuvântului împreună!