DEZBATERE Legalizarea parteneriatelor civile între homosexuali. Parlamentarii oscilează între „nu“ şi „nu prea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De dreapta sau de stânga, tineri sau bătrâni, parlamentarii români privesc cu reţinere uniunile gay
De dreapta sau de stânga, tineri sau bătrâni, parlamentarii români privesc cu reţinere uniunile gay

Cu excepţia lui Remus Cernea, deputatul care militează pentru drepturile minorităţilor sexuale, parlamentarii români înclină către un răspuns negativ când vine vorba despre legalizarea uniunilor între persoanele de acelaşi sex

Deputatul Partidului Verde, Remus Cernea (intrat în Parlament din postura de candidat din partea PSD),
a declarat săptămâna trecută că va înainta o propunere legislativă pentru legalizarea parteneriatelor civile în România. Măsura s-ar aplica şi pentru persoanele heterosexuale, dar ar avantaja în primul rând cuplurile gay, care ar putea astfel să-şi oficializeze relaţiile, nerecunoscute de lege în niciun fel în momentul de faţă. Am vrut să aflăm ce sorţi de izbândă va avea iniţiativa lui Cernea şi am lansat o întrebare printre parlamentari: „Aţi vota o astfel de propunere?“.

„PESTE DOUĂ GENERAŢII“

Nicolae Păun, liderul Partidei Romilor şi preşedintele comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor, e de părere că trebuie să mai treacă două generaţii până când societatea românească va fi pregătită să accepte minorităţile sexuale. „Dacă s-ar vota, eu m-aş abţine. Dar cred că e o chestiune de două generaţii, cel puţin. Cam atât timp trebuie să treacă pentru ca românii să accepte homosexualii. Eu, personal, nu am o problemă cu oamenii care au aceste opţiuni, însă cred că ţara nu e pregătită. Şi mai cred că o astfel de iniţiativă nu este o prioritate pentru România. Cred că un asfel de demers ar face mai mult rău comunităţii gay, pentru că românii nu sunt toleranţi – vedeţi ce se întâmplă cu ţiganii“, spune Păun.

La Senat, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului este Rozica Biro (UDMR). Ea crede că „homosexualii nu trebuie marginalizaţi”, însă nu ar merge până acolo încât să le acorde dreptul de uniune legală. „Nu ştiu cum vor evolua lucrurile peste 10-20 de ani, însă acum Uniunea Europeană nu ne poate impune nimic. Ne poate doar recomanda. Iar această măsură nu ar fi adecvată societăţii româneşti“.

Alina Gorghiu, tânără deputată liberală, e de părere că o astfel de iniţiativă ar fi total neinspirată. „Este inoportună şi va rămâne aşa cel puţin pe termen mediu. Nu aş vota o astfel de iniţiativă. Nici eu nu sunt pregătită să văd legalizarea acestor uniuni, oricât de liberală ar putea părea o astfel de lege. Cred că nu trebuie nici măcar pusă în dezbatere publică, pentru că iniţiativa legislativă pur şi simplu nu este viabilă”.

La fel de radical a fost şi deputatul social-democrat Florentin Gust: „Eu, ca tânăr politician, spun că nu sunt de acord. De regulă, noi am început să luăm din Europa ce este mai rău. Iar legalizarea acestor practici este un lucru rău pentru ceea ce înseamnă un stat ortodox. Ar avea consecinţe foarte mari pentru noua generaţie, pentru că dând o astfel de lege am oficializa un lucru care nu cred că îşi are rostul în România“.

Senatorul liberal Ioan Ghişe a explicat că problema mariajelor gay e una complicată, problemă de care ţara nu are nevoie în momentul de faţă: „Trebuie să ţinem cont de datini, obiceiuri, cutume, dar şi de libertăţile individuale când formulăm un punct de vedere. Societatea românească nu are nevoie acum de o problemă în plus. Când o să se pună în discuţie un proiect de lege, mă voi strădui să înţeleg în profunzime acest aspect. Neexistând, însă, nu îmi voi pierde timpul cu el“.

VOICU: „OAMENI, DUPĂ PĂREREA MEA, BOLNAVI“

image

Deputatul PSD Mădălin Voicu este cel mai tranşant. „Să votez o astfel de lege e peste ceea ce cred eu că trebuie să reprezinte un comportament civilizat. Am nişte principii de la care nu abdic. Nu am complexe şi nici stereotipii de tipul «da» sau «nu». Dar, fiind şi un bun creştin, la un moment dat lucrurile acestea sunt, totuşi, extravagante, ca să fiu civilizat“, a explicat Voicu. Acesta este şi mai dur cu perspectiva adopţiilor în cuplurile gay.

„O parte din ceea ce se cheamă căsătorie între persoane de acelaşi sex aş putea înţelege, pentru că sunt oameni, după părerea mea, bolnavi.  Dar adopţia o consider o blasfemie.
S-ar face un sacrificiu cu acei copii care sunt adoptaţi de persoane de acelaşi sex“, a conchis Voicu.

Ioan Iovescu, senator PPDD, membru în Comisia senatorială pentru Drepturile Omului, se teme de acelaşi efect de domino: căsătoriile gay, urmate de adopţii. „Fiind în Comisia de Drepturile Omului ar trebui să apăr drepturile omului, dar, pe de altă parte, mi se pare că nu e bine, pentru că dacă vom legifera căsătoriile, atunci vor vrea să adopte şi copii. Că se căsătoresc poate e normal, dar ce se întâmplă când se ajunge la copii? De unde ştim noi dacă acel copil pe care vor să-l adopte are înclinaţie spre chestia asta? Lezează drepturile copilului“, spune Iovescu, care crede că un copil crescut într-o familie gay va deveni automat un adult gay.

GABRIELA CREŢU E ANTI-CĂSĂTORIE

Senatorul PNL Ovidiu Silaghi a declarat că nu are nimic împotriva căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, dar că trebuie să se ţină cont şi de faptul că poporul român este credincios. „Poporul român este ortodox în majoritate. Cred că ar trebui armonizate soluţiile. În prealabil, este necesară o discuţie cu Biserica“, a explicat Silaghi.

În aceeaşi notă a răspuns şi tânărul senator democrat-liberal Ciprian Mihai Rogojan (fost component al trupei Sistem, cunoscut publicului drept Cici de la Sistem): „Sincer să fiu, nu văd cu ochi buni o asemenea măsură. Cred că ar trebui să consultăm mai întâi Biserica în această problemă“.

 „Sunt împotriva căsătoriei de orice fel, în genere, între orice persoane. Eu sunt feministă, iar căsătoria este o formă de patriarhat. Însă o astfel de iniţiativă ar fi cât se poate de normală, este o temă tot mai prezentă în UE“, spune senatoarea PSD Gabriela Creţu.
„Însă, repet, mi s-ar părea extinderea absolută a patriarhatului. Cuplurile LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual,
Transgender) copiază familia tradiţională, bazată pe patriarhat. Am foarte mulţi astfel de prieteni şi ştiu. Iar dorinţa lor de a se căsători face din căsătorie ceva dezirabil şi în ochii celorlalţi“, mai spune Gabriela Creţu. Totuşi, ea crede că opoziţia faţă de această temă va fi generală, „pentru că nu suntem pregătiţi să acceptăm drepturile celorlalţi“. (a contribuit Alina Boghiceanu)

Sunt împotriva căsătoriei de orice fel, în genere, între orice persoane. Eu sunt feministă, iar căsătoria este o formă de patriarhat. Gabriela Creţu senator PSD


Remus Cernea se agaţă de Obama

Remus Cernea pare a fi, astfel, singur împotriva tuturor. El militează pentru intrarea în legalitate a relaţiilor homosexuale şi aduce în discuţie alocuţiunea ţinută de Barack Obama, în ianuarie, la preluarea celui de-al doilea mandat de preşedinte al Statelor Unite ale Americii. „Şi Obama a vorbit despre necesitatea de a asigura drepturi egale şi depline pentru fraţii şi surorile noastre LGBT. Eu voi demara un proces de consultare cu ONG-urile şi intenţionez să înaintez o iniţiativă legislativă în acest sens. Este vorba despre un proiect legislativ pentru recunoaşterea parteneriatului civil, atât pentru cuplurile heterosexuale, cât şi pentru persoanele LGBT. Este o lege necesară şi sper că va fi susţinută de un număr cât mai mare de parlamentari“, spune Remus Cernea, care este membru în Comisia pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor.

cernea

Premierul Victor Ponta nu a rămas indiferent în faţa iureşului stârnit de declaraţiile lui Remus Cernea. Ponta a precizat că USL nu susţine iniţiativa lui Cernea (care anul trecut i-a fost consilier), dar a precizat că nu vrea să participe la „lapidarea lui Remus Cernea“. „Nu am ştiut acum că sediul moralităţii este în România“, a mai spus Ponta.


„NU TOT CE ESTE ÎN OCCIDENT TREBUIE PRELUAT“

Senatorul PNL Puiu Haşotti s-a ales cu o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, după ce declarase, săptămâna trecută, că homosexualii sunt oameni bolnavi. „Legalizarea uniunilor între persoanele de acelaşi sex este împotriva concepţiilor mele despre viaţă. Nu tot ce este în Occident trebuie preluat“, ne-a declarat Puiu Haşotti.

 „Nu“ şi de la europarlamentari

Am vrut să aflăm şi opinia unui europarlamentar în această problemă. Am apelat la Norica Nicolai (foto), care spune că tolerează legăturile între persoanele de acelaşi sex, dar îi este greu să le accepte. „E un subiect care ţine de evoluţia societăţilor care au legalizat mariajele gay. În ceea ce mă priveşte, însă, convingerile mele sunt de tip religios. Le pot tolera, dar mi-e greu să le accept. În ceea ce priveşte sprijinirea unei astfel de iniţiative legislative, nu am sprijinit nici dezincriminarea prostituţiei, deci răspunsul meu este nu“, a precizat Norica Nicolai.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite