Dinu C. Giurescu este împreună cu tatăl său, Constantin C. Giurescu, autor al unei opere fundamentale de istorie... Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi“, pe paginile căreia s-au şcolit generaţii întregi de cititori, de învăţători şi profesori, de cărturari, învăţând adevărul adevărat cu privire la istoria neamului nostru, învăţând de asemenea ce înseamnă verticalitatea morală şi profesională a istoricului, a dascălului, a cetăţeanului, învăţând să-şi iubească ţara, învăţând mândria de a aparţine unei anume, şi numai aceea, identităţi naţionale, spirituale şi teritoriale, învăţând ce înseamnă în lumea de azi să fii român.

Până la cele mai adânci bătrâneţi, Dinu C. Giurescu şi-a urmat cu o impresionantă fidelitate cărturărească şi morală înaintaşii din neam, s-a ilustrat alături de ei, la rând cu ei, la fel de demn ca şi ei în forumul naţional românesc şi poate fi numit unul dintre ultimii învăţători ai acestui neam.

Am avut onoarea să-l cunosc bine şi pe tatăl domniei sale, Constantin C. Giurescu, dar şi mai bine pe Dinu C. Giurescu, de care m-a legat ani în şir o mare admiraţie, bucurându-mă de atenţia şi învăţătura lui şi trebuie să însemn aici cu firesc orgoliu că academicianul Dinu C. Giurescu a acceptat să fie şi a fost alături de academicienii Florin Constantiniu, Dan Berindei, Răzvan Theodorescu, Alexandru Surdu şi Vasile Tonoiu, unul dintre fondatorii revistei mele „CLIPA – magazinul actualităţii culturale româneşti, în paginile căreia a scris rânduri care au şi intrat în istoria contemporană românească.

Pentru întreaga ţară, încetarea din viaţă a academicianului Dinu C. Giurescu lasă un gol care greu va putea fi înlocuit de cineva, pentru că el a fost şi rămâne în memoria noastră – aşa cum mai ziceam – unul dintre marii învăţători ai poporului nostru, unul dintre ultimii mari învăţători ai acestui popor.

Nu voi putea uita ardoarea, patima istoricească, însufleţirea cu care a scris de pildă, în paginile revistei Clipa, articolul „Autonomii ...“, publicând alături şi o hartă semnificativă care să susţină pledoaria sa şi cum a venit, aproape nonagenar atunci, la 8 dimineaţa în redacţie să-şi revadă pagina înainte ca aceasta să plece la tipar. Era atunci într-una din zilele de la sfârşitul lui martie 2015.

Cu academicianul Dinu C. Giurescu se încheie în aceste zile o strălucită dinastie de cărturari români a căror contribuţie la identitatea şi integritatea naţională şi spirituală românească, la respectarea şi apărarea acestora este testamentară şi hotărâtoare.

*

P.S.: Aflu din surse care doresc să-şi păstreze anonimatul – cum se spune de obicei -, aflu că în Parcul Tătărescu din Târgu Jiu se află două busturi: al omului politic Gheorghe Tătărescu şi al soţiei sale, Aretia Tătărescu, prietena cum se ştie a lui Constantin Brâncuşi, pe care l-a şi invitat şi sprijinit, dar repet, tot cum se ştie, să creeze pentru capitala Gorjului celebrele lucrări „Masa tăcerii, „Poarta sărutului“ şi „Coloana infinitului.

Busturile sunt semnate de un sculptor profesionist, autor al unor lucrări importante şi n-am să mă refer decât la bustul lui Antim Ivireanul din centrul Râmnicului Vâlcii şi la bustul marelui Patriarh Iustinian Marina care se află în curtea Arhiepiscopiei Râmnicului şi la Bucureşti, în faţa intrării în Catedrala Mănăstirii Radu Vodă. Se pare că busturile Tătăreştilor n-au întrunit exigenţele unor specialişti localnici sau bucureşteni şi „autorităţili“ locale s-au gândit, dar repet, numai se spune, să le mute în grădina casei lui Tudor Vladimirescu, fireşte, tot în Gorj şi sub pretextul că locuinţa slujerului celebru a fost îngrijită şi restaurată de Aretia Tătărescu.

Nu pun în discuţie cazul „în speţă“, ci o anume uşurinţă cu care sunt tratate lucrări ale unor sculptori profesionişti şi acceptate  sau respinse, nu chiar întotdeauna, cu argumente aflate sub semnul profesionalismului.

Întâmplarea face ca Paul Popescu să fie printre ultimii mari şlefuitori de marmură din sculptura românească şi poate că ar fi cazul să fim, şi pe plan local şi chiar pe plan bucureştean sau al ministerului de profil, întotdeauna mai sensibili faţă de dalta unui artist.