Fals jurnal de ieri şi de azi. Pastel slătiorean şi Răzleţe

Risipite fericit şi mai des decât oricând până în vara aceasta, tulpinile ambiţioase ale sânzienelor, cu floarea lor aurie, au îmbogăţit dealurile şi văile domoale şi tipsiile fâneţurilor care se apropie de cosit în Oltenia de sub Munte.

Din păcate, chiar estimp, s-au năpustit peste fâneţuri şi peste sânziene vijelii şi furtuni şi ploi repezi, furioase, cu cioburi de gheaţă şi dimineţile s-a coborât o răcoare care a acoperit totul în zori cu borangicul brumelor chiar dacă subţiri, duşmănoase.

Şi totuşi, ca printr-o minune petrecută în viul dinaintea brumelor, noaptea s-au copt cireşele negre, mai mărunte, fireşte, dar strălucitoare în lumina primelor raze ale soarelui dimineţii, încât au părut că năpădesc frunzele şi strălucesc, încredinţând adevărul cunoscut din vechime că noaptea se coc cireşele negre şi împrumută din întunericul ei strălucirea cu care îmbracă arborii.

Trec până la urmă furtunile şi ploile cu cioburi de gheaţă, iar cerul senin rămâne să ocrotească sânzienele aurii şi cireşele negre cu carnea lor sângerie şi parfumată din care se fac dulci-amare dulceţurile boiereşti. Şi nu e deloc întâmplătoare această poveste a naturii care face ca în Nopţile Sânzienelor să se coacă cireşele negre.

Este o mistică rar cercetată sau poate nu ştiu eu, însă ţăranii în calendarul lor ţărănesc ţin cu tot dinadinsul să lege tinereţea strălucitoare şi fragedă şi aurie a Sânzienelor – zeiţe ale începutului verii – de dulcele-amar al cireşelor negre care istorisesc povestea vieţii întregi pe care o trăieşte omul până la adâncile bătrâneţi când se zice că albesc până şi cireşele negre.

Răzleţe

I

Într-o seară, de curând, la o televiziune cu impact social, un Actor binecunoscut al scenei româneşti de scândură, în aceeaţi vreme un artist gânditor cu o verticalitate ardentă, a susţinut într-un interviu plin de învăţăminte cauza identităţii naţionale şi spirituale româneşti cu o maturitate impresionantă, aplecându-se şi asupra problematicii formării caracterului tinerei generaţii care are nevoie, ca întreaga societate, de modele, de repere morale, de idealuri întemeiate pe credinţă.

Este vorba desigur de Artistul-Cetăţean Dan Puric.

 *

II

Folosită grăbit şi poate că şi din această cauză folosită impropriu, formula ”distanţare socială” vrea să se refere la ”distanţarea sanitară” cerută imperativ de lupta cu un flagel atât de primejdios.

Din păcate, această ”distanţare sanitară” n-a fost cum ne aşteptam şi cum ar fi fost firesc respectată cu întreaga răspundere şi nu putem să nu susţinem exigenţa cu care medicina şi autorităţile apelează la întreaga populaţie să facă din această ”distanţare sanitară” şi rigorile ei o datorie patriotică.

Revenind la formula ”distanţare socială”, aceasta s-a adâncit, se poate cu drept spune, odată cu pericolul flagelului, fiindcă trebuie să recunoaştem că pe fundalul luptei cu flagelul s-a adâncit distanţa socială dintre bogaţi şi săraci.

Ar merita ca sociologii şi economiştii şi comentatorii politici să se oprească stăruitor asupra acestui fenomen social.