Domnule Iohannis, Binele nostru unde e?

Au trecut mai mult de 9.000 de zile de când am crezut că ne-a bătut Binele la uşă. Pe vremea aceea, vreo 18.363.782 de persoane stăteau zilnic la coadă ca să ia nişte Bine pe cartelă. Toţi voiau mai mult, dar primeau mai puţin, aşa că asta era cea mai bună dovadă că poţi să îţi doreşti tu mult şi bine, că dacă cei care stau la butoane nu vor, păi atunci mori cu speranţa în braţe.

Dar în decembrie 1989, am ajuns toţi în faţă după ce am tot stat la coadă, ne-am îndesat în sacoşe cât de mult Bine am putut şi am crezut că o să ne ajungă pentru o viaţă. S-a dovedit că nu am avut dreptate.

Eu, părinţii mei, prietenii, vecinii şi mulţi alţi oamenii ne-am bucurat şi am dansat cât ne-au ţinut picioarele. Pentru că visasem la Binele ală atât de mult şi îl aşteptasem cu sufletul la gură şi nu voiam decât să-l împărţim ca pe o franzelă caldă de Bucureşti, înghesuită şi mototolită în punga de 1 leu. Cum a venit, aşa s-a şi dus.

După atâtea zile, România nu doar că nu a ajuns în faţă, dar au intrat alţii în faţă, ca peste o bătrânică cocoşată şi neputincioasă. A venit Udrea şi s-a jucat cu Binele cum a vrut şi cum a putut. L-a băgat în poşetă şi dusă a fost. Au mai venit şi alde Vosganian şi Şova, băgaţi peste rând de unii ca Ponta, şi au scuipat-o între ochi în timp ce îşi umpleau plasele de Bine pentru ei şi pentru familiile lor. Au intrat în faţă şi Becali, şi Copos, şi zeci, şi sute de milionari de carton gata să îşi spargă averile pe Coasta de Azur. La îndemnul domnului Băsescu, care şi-a luat misiunea de a apăra Binele, au ajuns în funcţii alde Bica, lup pus să păzească oile. Aşa s-a terminat Binele înainte ca România să apuce să-i simtă măcar mirosul. Ruptă de foame, i se spune să aibă totuşi răbdare, că lucrurile trebuie făcute constituţional, pas cu pas.

Acum câteva luni domnul Iohannis a bătut-o liniştitor pe umăr pe România şi i-a spus că o ajută el să ajungă la Bine. De atunci România încă îl aşteaptă să se întoarcă de la dineuri, să termine de scris cărţi, să dezbată rolul Primei Doamne şi să termine de scris pe Facebook.

România încă are răbdare, iar românii sunt probabil campioni la „a aştepta”. Dacă Guinness ar înregistra un record la aşteptare, sigur ar fi al României.

Dar domnule Iohannis, cât trebuie să mai aşteptăm? Am avut un Preşedinte jucător, ne-am dorit unul echilibrat, nu unul pe banca de rezerve. Sper că sunteţi conştient că o mare parte dintre români v-au dat un vot anti-Ponta, cu alte cuvinte oamenii îşi doresc că dacă nu reuşiţi să găsiţi o soluţie ca să scăpăm de acest parlament de nenorociţi, măcar să vă vedem că vă daţi seama cât de nesimţiţi sunt. Aşa că poate e cazul să vă vedem că vă apucaţi cumva de treabă. Eu nu mai am răbdare, vreau să fac un copil pe care să-l cresc în România, nu pot să tot aştept să fie bine. Nu avem nevoie de cărţile dumneavoastră. Dacă vrem literatură, îl avem pe Cărtărescu, care îşi face bine treaba. Dacă vrem cărţi scrise de politicieni, ne e suficient clubul literar care activează sub numele de Noua Junime Literară de la Jilava. Nu aţi fost ales ca să ne povestiţi despre dineuri şi vernisaje. În plus, domnule Iohannis, înţeleg ideea de „pas cu pas” dar aici suntem la Bucureşti, nu la Sibiu, aşa că poate ar fi mai bine să măriţi puţin pasul.

După 3 luni, într-o companie privată, orice angajat.....(citiţi continuarea articolului pe Sereniti.ro)

Un articol semnat de Corina Bacanu

Corina Băcanu este de 15 ani copywriter. Câteodată Director de Creaţie. Awarded and Rewarded.Passionate about Communication. Idea Writer. Curious. Blonde by Choice. Instagram Aficionada. Living on a Tweet. Pro Creative. Jump and the net will appear.