De ce evităm să anunţăm autorităţile când avem COVID-19. Explicaţii psihologice

Nu toate persoanele pozitive la testele rapide antigen declară infecţia cu SARS-CoV-2. FOTO Shutterstock

Cifrele despre COVID-19 anunţate zilnic de autorităţi dezvăluie doar o parte a realităţii infecţiilor în România. În fapt, numărul persoanelor infectate este mult mai mare, susţine medicul psihiatru Gabriel Diaconu. „Cam câţi ratăm noi din cei pe care ar trebui să-i descoperim? Cam 50%!”, estimează medicul.

Dacă la început eram limitaţi şi o perioadă am ţinut piept vitejeşte avalanşei de infectări în raport de 1:6 sau 1:7 – adică un test pozitiv la şase/şapte scăpaţi, ceea ce ar da o mortalitate corectată prin boală de 0,8 - 1% –, adaugă Diaconu, acum, cel mai probabil, am ajuns la 1:12 – 1:14. „Deci, la fiecare caz identificat, alte cel puţin 11 trec nebănuite. Iar acum, în România, circulă varianta 2.0 a coronavirusului, cu o rată de contagiozitate mult mai mare”, subliniază specialistul. 

Unii români tac mâlc şi se fac că plouă

Două lucruri au dus la acest colaps de 50% în capacitatea de testare a României. „În primul rând, decizia economiştilor la nivel central că, în balanţa slujbe versus vieţi, slujbele contează mai mult. E o decizie rece, unii ar spune criminală. Dar e o decizie. Că există o a treia cale, că alte ţări mai acătării au implementat modele elastice de T&T (track & trace), acestea sunt deja baliverne, nave spaţiale pentru o ţară care se luptă zi de zi cu aritmetica simplă a lui «cât fac 2+2»”, apreciază medicul. 

În al doilea rând, este vorba despre transformarea românilor în pandemie: „De unde ar fi trebuit, meritat, şi cu siguranţă ar fi ajutat, ca românii să lucreze, să colaboreze cu DSP-urile, să informeze autorităţile când – spre exemplu – ies pozitiv la teste rapide şi apoi să continue spre RT-PCR, în zilele noastre hotărârea când ai test pozitiv, dintre acelea de se găsesc în comerţ, e să taci mâlc şi să te faci că plouă.”

Fiecare „pierdut” la socoteală e un om care va împărtăşi mai departe un grupuleţ de oameni cu sfânta taină a contagiunii, atrage atenţia Gabriel Diaconu. 

Absenţi în statistici

La rândul său, dr. Gindrovel Dumitra, medic de familie, vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, spune că primul efect al nedeclarării infecţiei este absenţa respectivei persoane din statistici. „Vom avea statistici eronate şi riscăm luarea unor măsuri la nivel macro care nu sunt adaptate realităţii. Pentru că avem măsuri care se instituie la o incidenţă în ultimele 14 zile de X. Ori, dacă numărul de persoane care nu declară infecţia este semnificativ, acest lucru poate să ducă chiar la înjumătăţirea cifrei aferente acestei incidenţe”, arată acesta. Prin urmare, se vor lua nişte măsuri de relaxare foarte nepotrivite realităţii care vor duce în final la accentuarea epidemiei în loc să limiteze răspândirea bolii.

Un alt aspect este faptul că persoana respectivă nu se supune măsurilor de izolare: „Aşa poate să împrăştie infecţia în familii şi în comunitate.”  

Dr. Irina Franciuc, medic de familie la Suceava, vicepreşedintă a Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, remarcă faptul că boala numită COVID-19 a fost receptată ca un stigmat. „Mulţi consideră că e de ruşine să ai această boală. Şi se produce o reacţie psihică paradoxală. Pacienţii nici nu mai ajung la noi. Înainte, pentru orice fleac, erau la uşa medicului, cu programare sau fără. Acum, stau acasă până aproape nu mai pot respira, şi acesta este unul din motivele pentru care ajung în stări grave la ATI”, conchide dr. Franciuc.