Crăciun urban sau dăruind vei dobândi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă din prima zi în care m-am mutat în mansarda din Kogălniceanu am avut motive de panică. Nu doar pentru ca blocul meu e din perioada interbelică, gata să cadă la primul cutremur mai hotărât, ci şi din cauză că vecinii erau mereu foarte prezenţi.

Am primit celebrele prăjituri de bun venit. După care, periodic, în bucătăria mea în care se intră din holul blocului (iar eu nu am închis-o niciodată) găseam bunătăţi lăsate de noii vecini. Iar de Paşti şi de Crăciun puteam sa fac nunta cu ce primeam de la ei.

Totul minunat numai că am început să ma gândesc ca nu am altă şansă decât sa răspund la fel. Am încercat să ţin pasul cu generozitatea din bloc. Eram în mod constant depăşită de dezmăţul gastronomic din clădire şi m-am simţit mereu cel mai păduchios copil din cartier.

Toată umilinţa mea a durat până azi când, ducându-ma cu „împărţeala” la vecinii de la parter, copilul lor care bătea mingea pe maidan a început sa urle de bucurie: „A venit Gabi de Sus cu cozonaci!” Asta înseamnă că deja am un renume în bloc. Prin urmare nu pot decât să îi mulţumesc fratelui meu, sponsorul oficial al cozonacilor graţie cărora sunt „Gabi de sus” şi nu „Gabi de jos”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite