Victor Ponta, atacat de un lider PSD: „Eu, dacă eram premier, nu aş fi lăsat ca Năstase să fie băgat ilegal în puşcărie, chiar dacă mutam Carpaţii“

Victor Ponta, atacat de un lider PSD: „Eu, dacă eram premier, nu aş fi lăsat ca Năstase să fie băgat ilegal în puşcărie, chiar dacă mutam Carpaţii“

Victor Ponta FOTO Arhivă Adevărul

Problemele din interiorul PSD dintre preşedintele Liviu Dragnea şi Victor Ponta l-au determinat pe secretarul general adjunct al partidului, Codrin Ştefănescu, un apropiat al lui Liviu Dragnea, să pornească o serie de acuze la adresa lui Ponta, printre care şi cea că ar fi permis arestarea lui Adrian Năstase.

Ştiri pe aceeaşi temă

Codrin Ştefănescu, într-o intervenţie în direct la RTV,  i-a reproşat  fostului premier faptul că a permis ca Adrian Năstase să fie arestat ilegal.

„Eu i-am reproşat lui Ponta că Adrian Năstase a avut trei copii în politică. Eu, Ponta şi Titus Corlăţean. Eu, dacă eram premier, nu aş fi lăsat ca Năstase să fie băgat ilegal în puşcărie, chiar dacă mutam Carpaţii. Nu vii cu sapa la partid, ci la muncă.”, a afirmat Ştefănescu.

Acuzele lui Ştefănescu s-au referit şi la demisia inopinată a lui Ponta din funcţia de preşedinte al PSD, care ar fi „costat” partidul: „Şi demisia pe facebook ne-a costat. Duşmanii au început să muşte din noi, dar am trecut peste", a spus Codrin Ştefănescu la România TV.

Acuzele lui Codrin Ştefănescu vin pe fondul relaţiei tensionate dintre liderul PSD, Liviu Dragnea, şi Victor Ponta, cel din urmă spunând că nu mai poate fi vorba de o relaţie de colaborare între cei doi, dar nici de prietenie.

„Nu, hai să fim serioşi! Domnul Dragnea este politician, trebuie să zică «da». Eu nu mai sunt în politică, aşa că pot să vă spun «nu»”, a răspuns Victor Ponta atunci când a fost întrebat dacă mai există o relaţie de prietenie între cei doi.

citeste totul despre: