USD: Votăm rectificarea proiectului conform Curţii Constituţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Social Democrată (USD) a precizat, sâmbătă, că reprezentanţii săi în comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei vor vota în favoarea rectificării proiectului în sensul celor ce vor fi indicate de judecătorii Curţii Constituţionale.

„Având în vedere declaraţiile preşedintelui Curţii Constituţionale a României, domnul Augustin Zegrean, privind problemele de constituţionalitate ale proiectului de lege pentru revizuirea Constituţiei, Uniunea Social Democrată precizează că reprezentanţii săi în comisia parlamentară de revizuire vor susţine şi vor vota în favoarea rectificării proiectului în sensul celor ce vor fi indicate de judecătorii Curţii“, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al PSD.

USD consideră că „este esenţial ca proiectul de revizuire a legii fundamentale să întrunească, înainte de votul final din Parlament, toate condiţiile şi standardele pe care Curtea Constituţională sau Comisia de la Veneţia le formulează“.

„În acest fel, se poate obţine un larg consens politic şi social, necesar adoptării unui document de o asemenea importanţă“, se mai arată în comunicat.

Citeşte şi:

Preşedintele CCR: Zece articole din proiectul de revizuire a Constituţiei încalcă Legea fundamentală

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat sâmbătă că judecătorii au analizat 102 articole din proiectul de revizuire a Legii fundamentale, iar aproximativ zece dintre acestea sunt neconstituţionale.

Constituţia, revizuită la mişto. Aleşii au nesocotit opinia specialiştilor

Aleşii din Comisia de revizuire a Constituţiei au discutat, în numai două zile, amendamentele aduse propunerii de modificare a Legii fundamentale. Deşi presaţi de timp, membrii forului au tratat cu lejeritate dezbaterile.

Parlamentarii fac din Constituţie un Cod Penal paralel

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat o serie de amendamente prin care anumite prevederi ce ţin de Codul Penal au fost ridicate la rang de articole constituţionale.

Maratonul pentru revizuirea Constituţiei a început. Parlamentarii fug de judecata Înaltei Curţi

Parlamentarii din Comisia pentru revizuirea Constituţiei s-au întâlnit, luni, pentru a discuta amendamentele propuse de Comisia de la Veneţia, dar şi sugestiile Consiliului Legislativ. Pentru modificarea Legii fundamentale, aleşii au la dispoziţie trei zile.

INFOGRAFIE Sondaj: doar un român din trei va merge sigur la vot pentru revizuirea  Constituţiei

Potrivit unei cercetări INSCOP Research, 31,5% din respondenţi se vor prezenta cu siguranţă la urne,  în luna mai, pentru europarlamentare şi pentru referendumul constituţional. Pentru validarea referendumului e nevoie însă de atingerea pragului de 50%+1 din numărul total al alegătorilor înscrişi pe listele electorale.

Viscolul a încurcat Constituţia lui Crin

Codul roşu de vremea rea le-a pus piedică parlamentarilor din Comisia de revizuire a Constituţiei, care voiau o sesiune extraordinară pentru a opera ultimele modificări. Procedura intră în criză de timp.

O zi sau două pentru referendumul Constituţiei? Întrebarea care macină USL

După mai multe discuţii în interiorul partidului şi fără să-i consulte pe liberali, PSD a lansat o nouă variantă: referendumul pentru revizuirea Constituţiei să se organizeze într-o singură zi, simultan cu euroalegerile, iar şef de campanie să fie chiar preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite