Un gest care nu rezolvă nimic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu ştiu dacă a vrut să vorbească, dar locul şi momentul în care a ales să meargă la polilog (de dialog nu putea fi vorba) au fost propice pentru vocaţia domniei sale. România a făcut un salt: de la „tătucul naţiunii“ la tăcutul naţiunii. Ce a rezolvat cu vizita în Piaţă la ceas de seară? Nimic! A reuşit doar să se lipească de huiduieli care l-au obligat să facă un lucru la care se pricepe cel mai bine: să tacă. O reconfirmare acustică.

Domnule Preşedinte, chiar e atât de greu să citiţi Constituţia, chiar vă e atât de greu să înţelegeţi această lege fundamentală, aşa proastă cum a lăsat-o Iorgovan (fie-i ţărâna uşoară ca viaţa politică pe care ne-o face textul pe care ni l-a lăsat!), să înţelegeţi ce puteri vă dă ea? Vă este atât de greu să înţelegeţi că românii cer o schimbare profundă, adică măsuri care să garanteze în primul rând corectitudinea mecanismului democratic al cărui garant trebuie să fiţi şi dumneavoastră? Chiar credeţi că plecarea lui Ponta e sfârşitul crizei şi nu începutul ei? Chiar credeţi că printr-un astfel gest populist inutil, precum venirea în Piaţă pentru a vorbi/tăcea cu toţi şi cu nimeni, vă scoateţi cumva din situaţie? Vă dau o veste proastă: nu!

Domnule Preşedinte, vă dau şi o veste bună: problema ce a venit ca un păcat strămoşesc peste liniştitul dumneavoastră mandat nu este a dumneavoastră. Problema este a Parlamentului. Repet: a Par-la-men-tu-lui!

Aţi văzut cumva vreun parlamentar ieşind zilele acestea să comenteze ceea ce se cere în Piaţă? I-aţi văzut cumva pe şefii celor două camere ale Parlamentului ieşind măcar cu un mesaj pentru victimele tragediei ce a umplut paharul răbdării Pieţei? Nu i-aţi văzut. Nici noi. Stau pitiţi până trece zavera, pentru că măsurile pe care le cere societatea îi privesc pe ei şi nu pe dumneavoastră, care sunteţi la început de mandat, ci pe ei şi pe partidele lor. Stau pitiţi aşteptând să le rezolvaţi problema, măcar prin mutarea protestelor la Palatul Cotroceni. Cineva trebuie să preia presiunea pentru ca totul să rămână aşa cum este. Au făcut ca legile să fie pentru conservarea statutului lor, iar dumneavoastră sunteţi garantul acestora. Şi demonstraţi că, prin ceea ce aţi făcut până acum, sunteţi garantul legilor lor.

Domnule Preşedinte, lucrurile sunt simple. Aveţi posibilitatea să îi invitaţi pe liderii politici şi pe preşedinţii celor două camere ale Parlamentului pentru a face un calendar al rezolvării crizei. Aruncaţi problema în curtea celui căruia îi aparţine! Problema este a Parlamentului României! Repet: a Par-la-men-tu-lui Ro-mâ-ni-ei! E simplu: trecerea pe ordinea de zi a modificării legilor cu mari probleme, despre care şi ei, parlamentarii, ştiu. În primul rând, legea electorală cu: (1) introducerea votului preferenţial pe liste – singurul sistem capabil să diminueze reproducerea elitelor şi să deblocheze necesarul proces al circulaţiei elitelor politice; (2) alegerea primarilor prin două tururi de scrutin; (3) 300 de parlamentari, aşa cum s-a decis la referendumul din 2009. Apoi, anularea pensiilor speciale pentru parlamentari: Apoi, recuperarea instituţiei Avocatului Poporului prin demiterea lui Victor Ciorbea, cu obligaţia de a i se comunica şi lui acest fapt. Nu discuţii în Piaţă, nu consultări peste consultări până obosesc cei din Piaţă, ci acte demne de un preşedinte. Vă stă în putere!

Domnule Preşedinte, v-aţi înscris pe traseul asumării unei sarcini ce nu vă aparţine numaidecât. Nu dumneavoastră daţi legi; or, problemele sunt ale Legislativului. Dar puteţi şi aveţi obligaţia să provocaţi un demers legislativ. După cum aţi observat, strada nu are un lider care să formuleze un pachet de revendicări. Însă, de la o zi la alta, strada este invadată de aşa-zişi lideri veniţi de la partidele ce se simt avariate după demisia lui Victor Ponta. De exemplu, în Piaţa de la Iaşi, o jurnalistă de la un post naţional ce a transmis protestele încă de la moartea poliţistului din ilegala coloană oficială a vicepremierului Gabriel Oprea fost agresată de tineri cunoscuţi în oraş. Sunt fii de lideri locali sau membri în „echipe de intervenţie” la mitinguri electorale. În acest sens merge Piaţa, cu „două variante, ambele proaste”, ca să vă citez. Vă rog să nu cauţionaţi prin lipsă de (in)acţiune politică astfel de fenomene! Vă implor să realizaţi riscurile ce apar de la o zi la alta în Piaţă! Vă este la îndemână o variantă bună: exercitarea funcţiei.

Domnule Preşedinte, Piaţa v-a adus la Cotroceni anul trecut, protestând împotriva ilegalităţilor pe care le săvârşeau potentaţii de atunci. A fost corect, a fost bine şi v-a fost bine. Pe atunci aveaţi puterea cuvintelor puţine şi simple pe care le rosteaţi. Acum aveţi putere. Cuvintele dumneavoastră simple şi puţine nu mai au putere. Piaţa vrea fapte.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite