Ponta şi Antonescu erau înţeleşi pe Legea amnistiei şi pe Legea Minelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL Crin Antonescu şi premierul Victor Ponta au discutat luni, cu o zi înainte de a fi votate în plen, despre Legea Minelor şi Legea amnistiei, conform unei stenograme publicate de pesurse.ro.

„Am avut în USL-oficial lunea nu am cam avut USL- am avut luni o întalnire cu primul ministru la care a participat şi domnul Dragnea, şi domnul Chiţoiu, discuţie care a vizat două subiecte: 1.Legea amnistiei şi 2.Legea minelor. În legatura cu Legea minelor, a fost cu mine si domnul Gerea noi am fost dispuşi să inchidem in mod rezonabil acest capitol pe o formula rezonabila si pe o formula pe care sa oa gream si noi. In sensul acesta am cerut retragerea amendamentelor cu dedicatie incluse la Senat si respinse de altfel acolo si adaugarea unui pachet de amende de bun simt convenite cu Transparency International si ong-urile“, a spus Antonescu în şedinţa de vineri a Biroului Politic“, a spus Antonescu.

Totodată, Antonescu admite că a discutat cu premieurl şi despre legea minelor, însă nu s-au pus de acord.
„La cealalta lege, la celalalt proiect cu celalalt subiect (n.r- Proiectul de lege privind amnistia si gratierea) amnistie i-am spus limpede primului ministru ca desi exista motive, ratiuni pentru a discuta serios despre o lege a amnistiei eu nu cred ca acest lucru trebuie facut in fuga in conditiile in care primul ministru nu e in tara si in conditiile in care nu exista un aviz al Ministerului Justitiei“, a mai spus Antonescu.

Preşedintele liberal l-a anunţat pe Ponta încă de luni că PNL nu va vota legea.

„Premierul a insistat pornind de la aceeasi idee cu care a insistat si in Cazul Rosia Montana, o idee stupida si anume ca se poate foarte bine ca domnia sa sa spuna ca nu e de acord, ca anumiti ministri sa spuna ca nu e bine, ca eu ca lider politic din anumite ratiuni nu sunt de acord, dar ce sa vezi in Parlament trece legea.I-am spus ca asa ceva nu sta in picioare si sa luam doar acele decizii pe care consideram ca suntem indreptatiti sa le luam. Sunt de acord ca sunt lucruri care pot avea costuri electorale dar daca ai vointa politica sa le faci le faci dar nu in felul acesta in care te descalifici ca lider politic“, arată stenograma.

Ponta îşi riscă scaunul

Potrivit unei alte stenograme publicate tot de pesurse.ro că are convingerea că Victor Ponta îşi riscă scaunul de premier dacă PSD insistă cu adoptarea Codului penal şi a Legii amnistiei.

„Convingerea mea pe care am împărtăşit-o şi oficial e că ei şi dacă îşi fac o majoritate, mă rog găsesc o majoritate pentru aceste două legi – Amnistia şi modificările la Codul Penal – să zicem că ar fi chiar nevinovate, turbionul care s-a creat e extraordinar de puternic, deci Ponta îşi riscă scaunul la nivel european dacă face asta, la socialiştii europeni şi atunci problema e aşa – este posibil ca ei în partid să aibă o presiune enormă", a spus Crin Antonescu, citat de pesurse.ro în ultima şedinţă a conducerii PNL, care a avut loc vineri.

Alte articole pe aceeaşi temă:

Nicolicea: Acuzaţiile despre modificarea Codului Penal sunt false. Parlamentarii pot fi cercetaţi de DNA şi ANI

Ponta, despre reacţia Ambasadei SUA la Codul Penal: Să nu ne mai atragă atenţia niciodată. Nici Moscova nu o mai face

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite