Se apropie sfârşitul (politic) al lui Dragnea. Există viaţă şi după Dragnea

Toate datele şi evenimentele ultimelor zile spijina afirmaţia din titlu. Mai toţi actorii din politică îşi fac acum calculele privind perioada post-Dragnea. Societatea românească,  sprijinită  de Bruxelles, a dovedit că are  anticorpii necesari pentru a se proteja de tendinţe dictatoriale venite de la persoane cărora puterea le-a luat minţile. Pentru că nu erau pregătite filosofic pentru putere.

Cam aceasta ar trebui să fie concluzia ultimilor doi ani în care coaliţia PSD-Dragnea a deţinut puterea.

Guvernul Dăncilă l-a abandonat pe Dragnea

Dragnea află, pentru a treia oară, că nu poate fi stăpânul absolut al guvernelor instaurate de el. Nu în lumea în care trăim, în alianţele la care România este parte. Dacă nu l-a dus mintea să înţeleagă aceste lucruri simple, acum plăteşte. Oricât a bombănit Dăncilă, miercurea trecută l-a ascultat pe Timmermans, nu pe Dragnea. Plus celelalte reacţii internaţionale devastatoare pentru guvernul Dăncilă. Că aşa e în politică. Nu-ţi pui pielea la bătaie să aperi un om aflat pe punctul de a intra în istoria politică a ţării. La fel a procedat şi Toader. L-a păcălit şi prostit pe Dragnea cu OUG-urile pe justiţie, până când, după vreo 6 luni, şi-a dat seama şi Dragnea că nu mai are ce spera.

„Numai că eu nu vreau să plec ca prostul din această viaţă şi din această funcţie!”, spunea Dragnea mai demult. Numai că, exact aşa pleacă din această funcţie: păcălit de Toader şi Dăncilă.  Se întâmpla adesea unor persoane care nu prea înţeleg realitatea şi se refugiază în „wishful thinking”.

"In ceea ce priveste ordonantele, eu va spun sincer ca miercuri m-am amuzat”, zice Dragnea. S-o fi amuzat, dar nu era râsul lui!

Văzându-se repudiat de şeful de facto al guvernului, Toader i-a şi dat o replică ironică ieri pe facebook: „În lipsa urgenţei, nu poate fi adoptată o Ordonanţă de Urgenţă!”. Adică ia-ţi adio de la salvarea de puşcărie prin OUG. După 6 luni de aşteptare poate înţelege şi Dragnea că a sperat degeaba.

Remanierea lui Toader nu este nici pe de parte o soluţie. Acesta a şi anunţat că nu va demisiona, iar semnăturile de la Iohannis pe decretele de revocare şi numire a unui nou  ministru pot aştepta şi luni de zile, după cum am văzut la ultimele remanieri.

Ultima cale de salvare a lui Dragnea, decizia din 10 aprilie a CCR

Numai că nici aici lucrurile nu par tranşate. În primul rând, judecătorii CCR vor fi înţeles şi ei că există viaţă şi după Dragnea. Şi salarii şi pensii „babane” de apărat. Şi că după plecarea de la CCR ar putea fi puşi la stâlpul infamiei pentru toate câte le-au făcut în funcţia de judecători ai CCR. Pe de altă parte, speţa în care vor trebui să se pronunţe pe 10 aprilie nu este deloc aşa de simplă, cum îşi imaginează Dragnea. Este vorba de sesizarea făcută de Florin Iordache, referitoare la necesitatea unor completuri specializate care să fi judecat, pe fond, dosarul „Bombonica”.

Avocata Elenina Nicuţ explică de ce: „În primul rând, nu este o sesizare pe neconstituţionalitate, ci pe interpretarea legii. Întrucât ai două legi, pe de-o parte, legea 78/2000 care spune că procesele de corupţie se judecă la fond de către completuri specializate şi, pe de altă parte, legea 304/2004 care spune că ICCJ poate înfiinţa completuri specializate, deci nu e este imperativă, nu e obligatoriu, în cazul Înaltei Curţi”.

Presupun că judecătorii CCR vor amâna pronunţarea în această speţă, până când se va fi lămurit şi Dragnea că nu mai are ce spera.

Conflictul Dragnea-magistraţi

După ce i-a pus la colţ pe magistraţi, după ce a înfierat justiţia, parte a statului paralel, la ce se poate aştepta Dragnea din parte completului care va da decizia în dosarul „Bombonica”? Dragnea a crezut că poate îmbrobodi întreaga societate cu aberaţiile sale despre statul paralel, că poate câştiga războiul cu preşedintele, serviciile de informaţii, magistraţii, presa independentă, instituţiile de la Bruxelles. Dacă nici asta nu e dovadă de prostie în politică, atunci care alta  ar mai fi?

În aceste condiţii, deznodământul în dosarul despre care folclorul popular spune: „cât de cinic poţi să fii, ca să furi de la copii”,  este simplu de dat. Nu este vorba de probe de la SRI, de protocoale secrete, de stat paralel. Dragnea a fost condamnat în prima instanţă la trei ani şi jumătate cu executare, şi nu văd cum completul de 5 de la Apel l-ar putea achita, fără să ajungă ciuca dispreţului magistraţilor. Speţa e prea clară şi cu dovezi beton. Singura apărare a lui Dragnea este că habar nu avea de ce se întâmplă în „parohia” sa, deşi mulţi martori spun că ştia foarte bine.

„Viata” de după Dragnea

Aici e aici. PSD intră în campania pentru europarlamentare sub ameninţarea cătuşelor care l-ar putea transfera pe Dragnea din Kiseleff la Rahova. Îşi permite un partid mare aşa ceva, fără să-şi ia măsuri de precauţie? Dacă da, va plăti consecinţele. Oricum, mai toate sondajele îi  dau doar 25% din intenţia de vot. Dacă Dragnea dispare, dispare şi guvernul Dăncilă, se sparge şi coaliţia PSD-ALDE, care nu văd cum ar rezista şocului. De presupus că se va sparge şi actuala majoritate parlamentară, mulţi parlamentari din actuala majoritate vor fugi din corabia care se scufundă să-şi salveze poziţia şi un, eventual, nou mandat. Care la Ponta, care la PNL. Se va crea o nouă majoritate parlamentară, un nou guvern care să scoată din foc grenadele  lăsate de Dragnea şi Tăriceanu? Greu de anticipat acum, dar, în laboratoarele puterii, la Cotroceni şi la sediile partidelor mari,  ar trebui evaluate astfel de evoluţii în scena politică.

Concluzie

„O quam cito transit gloria mundi”. Dragnea n-a auzit de acest citat. A mizat totul pe programul de guvernare (considerându-i genii pe Vâlcov, Vasilescu, Teodorovici), pe mituirea alegătorilor, pe indiferenţa partenerilor din UE şi America, pe miniştri de tipul Liviu Pop, Andruşca, Cuc şi alţii ca ei.  Dacă nici acestea nu sunt dovezi de prostie, care altele ar putea fi?