A făcut şi lucruri bune: a dus România în NATO şi UE, a crescut PIB-ul României de 3 ori, a avut o politică externă coerentă cu interesele României şi conformă cu tratatele internaţionale semnate, securitatea internă a fost asigurată de structurile sale de forţă, astfel încât nu s-au întâmplat acte de terorism sau asasinate politice, cum le vedem în alte ţări, justiţia şi statul de drept se apropie de cotele înalte din ţări europene vestice.

Din păcate, actuala clasă politică n-a reuşit în multe domenii cheie: dezvoltarea infrastructurii, modernizarea educaţiei şi sectorului de sănătate publică, modernizarea administrativă (actuala structură administrativă este moştenită de la regimul comunist şi nu mai corespunde nevoilor şi cerinţelor societăţii), prea mulţi politicieni aleg să se căpătuiască din politică, în loc să servească interesul public.

Tendinţa de schimbare din temelii a clasei politice se constată şi în ţări cu veche tradiţie democratică, de-ar fi să observăm doar succesul lui Macron şi al partidului său în Franţa.

Succesul USR în recentele alegeri

A demonstrat nevoia de politicieni noi, tineri, o generaţie care să înţeleagă şi să pună în operă interesele României de azi.

Din păcate, USR n-a avut, iar acum nu are nici atât, un lider autentic, care să unifice şi să convingă organizaţia să muncească pentru atingerea obiectivelor propuse. Recentul referendum şi reacţia fostului lider, Nicusor Dan, lasă fără speranţe acest partid mic şi tânăr. Să te blochezi şi să-ţi pierzi liderul într-o problemă relativ minoră, reprezintă o dovadă a lipsei unui lider autentic, care să ştie ce menire are în funcţia pe care o deţine.

Soluţia ar putea să vină din contopirea USR cu „Platforma România 100” a lui Dacian Cioloş, un lider şi el nou pe scena politică românească, care a demonstrat în scurtul timp aflat la guvernare, dar fără susţinerea parlamentară necesară, că este un om decent, conştient de resursele guvernului său (a schimbat 10 miniştri în câteva luni), având şcoala politică şi economică la Comisia Europeană, de departe lucrul cel mai important. Punând la un loc resursele celor două entităţi, evitând ruperea USR în două grupări fără nici o şansă politică, şi acceptându-l ca lider pe Dacian Cioloş, vom avea o forţă politică de dreapta remarcabilă, cu potenţial mare de atragere a voturilor.

Dacian Ciolos a anunţat că oricum vrea să transforme actualul ONG pe care-l conduce în partid politic, lucru complicat în construirea infrastructurii teritoriale şi devenit mai simplu prin contopirea cu USR.

Schimbare de lider şi la PMP

Congresul din octombrie ar putea aduce o schimbare de leadership şi la PMP. Şi aici este nevoie de o garnitură nouă de conducători, nelegaţi de vechile partide politice.

De departe poziţia cea mai bună pentru a ocupa poziţia de leader al PMP o are europarlamentarul Siegfried Mureşan, pentru următoarele calităţi: nu este contaminat, virusat, de năravurile şi păcatele politicii dâmboviţene, din care nu a făcut parte până în prezent; este format, educat (deşi foarte tânăr), la şcoala politică şi economică a Uniunii Europene, o formare de succes, recunoscută prin funcţiile importante ce i-au fost conferite; este un om de caracter, deschis dialogului şi opiniilor, un bun comunicator, fără ambiţii şi orgolii nejustificate, capabil să convingă electoratul de calităţile sale pe care să le imprime apoi şi colaboratorilor, selectaţi cu grijă.

Sub conducerea lui Siegfried Mureşan, PMP are o bună şansă să convingă electoratul că are în faţă o formaţie politică cu viitor cert.

PNL, sub asaltul competiţiei

PNL este într-o poziţie slăbită, rezultată din faptul că recent alesul Ludovic Orban face parte din vechea generaţie de politicieni, şi n-a demonstrat mare lucru prin funcţiile prin care a trecut.

Cu USR şi PMP conduse de lideri tineri, autentici şi competitivi, PNL va fi obligat să-şi regândească leadership-ul, dacă nu vrea să se confrunte cu o hemoragie puternică a membrilor săi spre celelalte două forţe de dreapta. Dacă această competiţie va însemna şi schimbarea lui Orban, vom vedea. Cert este că dacă rămâne anchilozat în actuala formulă de lideri, PNL va avea soarta PNTCD-ului.

Partide de stânga

Aici avem o anchilozare de inspiraţie comunistă. Nimic nu mişcă, nimic nu se abate de la politica de lider unic, de care ascultă toţi fără crâcnire. Actualul premier, Mihai Tudose, văzut de unii ca viitor lider PSD, tocmai ce a declarat:

„Iliescu, un om extraordinar, echilibrat, corect. De Năstase m-am simţit mândru”. Mai speră cineva într-o schimbare profundă de leadership la PSD?

Ponta a anunţat şi el că-şi va forma un nou partid de stânga, acţiune care promite să smulgă o parte importantă din actualul PSD. Deşi tânăr, şi probabil mai înţelept acum după experienţa guvernării trecute, Ponta a demonstrat şi el că nu se poate rupe de filozofia conducerii de tip comunist. Duplicitar, mincinos până la ridicol, fără o cultură politică şi economică de tip european, mai degrabă şmecher decât inteligent (inteligenţa presupune şi o cultură autentică), oricum mult peste Dragnea ca experienţă de lider, Ponta nu va reuşi mare lucru, pentru că a demonstrat ce poate în cei patru ani de guvernare: infrastructură zero, atragerea fondurilor europene deficitară, a făcut zob educaţia şi sănătatea prin politizare excesivă.

Dacă PSD nu-şi găseşte rapid o nouă garnitură de lideri, nu are o perspectivă de evoluţie pozitivă. Cu Programul de guvernare făcut praf şi pulbere, cu actuala guvernare incompetentă, criticată de societate şi de presa independentă dar şi din interior, cu acces blocat la lideri din UE, cu manifestaţii de stradă nemaiîntâlnite în România, cu dezamăgirea propriului electorat care nu va primi ce i s-a promis, PSD are în faţă un viitor sumbru, dacă nu găseşte rapid o ieşire din impasul de leadership în care singur a intrat.

Concluzii

Societatea românească a evoluat mult, sub impactul mijloacelor de informare inexistente în trecut, a mobilităţii persoanelor, ideilor, mărfurilor, pe măsură ce tinerii şi adulţii neinfluenţaţi de regimul comunist devin mai mulţi şi mai importanţi în societate.

Partidele care nu vor ţine cont de această nouă cerere socială, care vor ignora faptul că schimbarea de generaţie din societate trebuie să antreneze şi o schimbare de generaţie a clasei politice, vor pierde viitoarele alegeri, în favoarea partidelor care înţeleg această cerere importantă din piaţa politică.