Purgatoriul clasei politice. „Scapă cine poate”...

Profetice cuvintele puse în gura lui Victor Ponta. La o şedinţă a conducerii PSD, Victor Ponta  ar fi spus: „dacă nu luăm preşedinţia, scapă cine poate”. Cam aste se întâmplă în zilele noastre. Ofensiva procurorilor abia acum, la două luni după eşecul lui Ponta la prezidenţiale, ar putea avea şi această explicaţie.

După ce au văzut că Ponta a pierdut bătălia, le-a luat două luni să scoată de la naftalină dosarele grele şi să le pregătească pentru asaltul final, pe care-l vedem acum pe ecranele patriei.

Acest asalt, care supune clasa politică unui adevărat „purgatoriu”, este însoţit şi de semne de întrebare.

Prima îndoială a fost ridicată chiar de preşedintele Băsescu, când a declarat, la final de mandat, că serviciile au căpătat o prea mare putere şi nu le mai controlează nimeni. Povestea cu Comisia Parlamentară de Control a SRI n-o mai crede nimeni, în cazul ei nu se ştie cine controlează pe cine.

Bâlbele procurorilor sunt şi ele generatoare de îndoieli:   trimit dosarele unde nu trebuie, la ICCJ în loc de Tribunalul Bucureşti,  fac cereri de arestare pentru un deputat, înaintea cererii de urmărire penală,  acuză un fost ministru că a încercat să obţină avantaje electorale din asocierea cu un boxer celebru, Adriean Videanu a fost eliberat de ICCJ, în pofida cererii procurorilor.

Acuzele aduse şefului interimar de la SRI ar trebui lămurite, pentru a nu lăsa îndoiala să se strecoare în rândul cetăţenilor şi partenerilor externi, vaşnici susţinători ai DNA şi instituţiilor de forţă din justiţie şi servicii. Iar îndoiala i-ar putea cuprinde şi pe rarii investitori care se mai rătăcesc pe meleagurile noastre.

De ce două importante personaje ale actualei puteri, Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă nu dau socoteală pentru: dosarul ASF, cazul Duicu, votul din diaspora, sutele de milioane lăsate pomană la Rompetrol, OUG prin care s-a autoscapat de plagiat, sutele de milioane de euro din contracte cu statul câştigate de patronul RTV? Or fi toate, curate, curăţele?

Mai important de discutat: cum şi ce să facem să construim pe temelii noi o clasă politică sănătoasă, să punem punct la ce a fost, să facem un reset şi s-o luăm de la capăt.

Dincolo de lecţia pe care, sper, au învăţat-o politicienii, rămân modificările legislative de substanţă, în construcţia, funcţionare, finanţarea şi selecţia din cadrul partidelor.

Victor Ponta pare că a înţeles câte ceva, dacă s-a exprimat în sensul că PSD se va reforma, sau nu nu va mai fi deloc. Baronii, însă, n-au înţeles nimic, şi vor să-l mazilească pentru reforma propusă.

Nu sunt normale condiţiile draconice în care iau naştere astăzi partidele: 25.000 de semnături, adesea falsificate, descurajează  o echipă de oameni cinstiţi şi inteligenţi, dar fără resurse materiale, să iniţieze construcţia unui partid.

Le rămâne să se ducă la partidele existente, unde, adesea, participarea la alegerile de orice fel le este condiţionată de contribuţia cu sume exorbitante din buzunarul propriu.

Ajungem la finanţarea partidelor.

Victor Ponta se plângea mai ieri, cinic şi necredibil, că sistemul naţional de achiziţii publice este o catastrofă.

A descoperit asta după trei ani de guvernare!

Aşa este, dar clasei politice i-a convenit acest sistem, pentru că reprezenta o sursă de finanţare la negru din banii bugetului de stat.

Odată ce procurorii au descifrat tainele acestui sistem şi au şi mijloacele să probeze fraudele şi corupţia, rămâne să fie schimbat şi să se iniţieze o nouă lege de finanţare a partidelor, care să asigure transparenţa şi să blocheze orice „lipire” de banul public.

Inclusiv banii europeni nu sunt utilizaţi la potenţial maxim din cauza acestui sistem de achiziţii publice catastrofal.

Accesul la funcţii de conducere alese trebuie permis şi acelor cetăţeni cinstiţi, care tocmai pentru că sunt cinstiţi n-au acumulat averi uriaşe, din care să-şi finanţeze campanii costisitoare. Dacă nu realizăm acest lucru, să nu ne mai mirăm de componenţa sub orice critică a Parlamentului, a Consiliilor judeţene sau locale.

Actuala clasă politică trebuie să înţeleagă că nu-şi poate conserva privilegiile la infinit, că odată început tăvălugul, acesta nu se mai opreşte.

Statul are importanta pârghie a reglementării, prin legislaţie principală şi secundară. În consecinţă, principala vină că lucrurile merg prost îi apartine statului, clasei conducatoare, din momentul în care justiţia funcţionează bine şi foarte bine.

Nu are decât să creeze cadrul legislativ prin care justiţia să poată controla toate derapajele de la corecta funcţionare a unui stat de drept.

Până în prezent le-a mers politicienilor, s-au adăpat de la bugetul de stat cu o nesimţire totală.

Este momentul adevărului, al „purgatoriului”, pentru clasă politică.

Ori se adaptează noului context intern şi extern, al apartenenţei la NATO şi UE, ori nu va  mai fi deloc.