Primari fără soluţii şi alegători fără speranţă

După ani de administraţie publică înghesuită pe la colţuri de interese şi contracte făcute la comandă (o parte dovedite de DNA), mai pot spera bucureştenii la primari şi consilieri consecvenţi ai principiilor, nu sclavi ai intereselor?

Mă întreb cum ar reacţiona cetăţeanul turmentat dacă ar fi real, astăzi. Cu siguranţă nu ar mai avea nevoie să bea nimic, este îmbătat de ani de zile cu apă rece, ca oricare alt cetăţean al capitalei sau al localităţilor cu primari şi consilieri cu probleme penale. Când e vorba de alegeri, politicieni şi administraţie locală, văd doar oameni deziluzionaţi care nu ar mai merge la vot niciodată în viaţa lor.

În strategiile de comunicare politică şi în campanii electorale pentru alegerile locale, se apelează mereu la mitul bunului gospodar sau la cel al eroului salvator (asta a fost şi la prezidenţiale). Însă nici eroii nu mai sunt ce-au fost odată. Atât în Bucureşti, cât şi în oraşele mari care au deja primari arestaţi sau urmăriţi penal, e greu să le mai poţi vinde ceva credibil cetăţenilor. Dar chiar şi aşa, unii candidează în continuare cu o seninătate deplină, cazurile Vanghelie şi Piedone şi probabil nu numai.

Gura alegătorului o auzi cel mai frecvent în mijloacele de transport în comun sau în piaţă. În continuare cele mai multe dintre dialoguri şi dezbateri rezonează cu două tipuri de gândire total opuse. Prima şi cea mai frecventă, cea cu alegătorul care nu mai are încredere în niciuna din ofertele puse la dispoziţie de către partidele politice sau de candidaţii independenţi. Nu se regăsesc în politicienii de ieri şi azi pentru că oricum „toţi fură”.

De partea cealaltă, tipul de gândire al alegătorului responsabil, care înainte de toate se simte dator moral faţă de oamenii care şi-au sacrificat viaţa la revoluţie pentru democraţie. În mod evident, argumentul suprem este alegerea răului cel mai mic. Nu contează omul, nu contează partidul, nu contează doctrina, ci eticheta.

În literatura de specialitate pot fi identificate trei „modele” de practici electorale ilegale:

Manipularea legislaţiei cu privire la alegeri: schimbarea componenţei colegiilor, creşterea sau scăderea pragului electoral, modificări ale criteriilor de eligibilitate, etc. Cel mai bun exemplu este legea electorală votată de USL prin care se desfăşoară un singur tur de alegeri locale. Un avantaj semnificativ pentru primarii în exerciţiu, mai ales în mediul rural şi oraşele mici. 

Manipularea preferinţelor de vot prin influenţarea alegătorilor şi candidaţilor pe diferite canale. TV, presă, dar mai ales prin mediul online, astăzi.

Manipularea voturilor prin administrarea alegerilor: numărul, locaţia şi mărimea secţiilor de votare, numărarea şi validarea voturilor. Dincolo de bârfele de la colţ de stradă sau de la poarta bisericii, pentru fraudă în alegeri îl avem „exemplu” pe şeful celui mai mare partid din România, Liviu Dragnea, în dosarul „Referedumul” în care este condamnat cu suspendare.

Toate cele trei tipuri de manipulare prezentate anterior pot influenţa decisiv rezultatul alegerilor şi, implicit, felul în care este condusă o democraţie.

Mă rezum la Bucureşti şi mă întreb: oare cum pot fi convinşi să voteze şi să aleagă bucureştenii când fostul primar general şi 5 primari de sector din cei 6 au probleme penale?

Doar câţiva dintre candidaţi au lansat programele electorale, însă nu am văzut la niciunul un mesaj transmis coerent sau soluţii concrete şi realiste. Momentan, se merge pe acelaşi stil de campanie electorală, vina aruncată pe predecesorii partidului advers. O astfel de abordare nu poate să ţină la nesfârşit, însă momentan strategiile candidaţilor mizează pe acest tip de prmovare electorală.

Sunt pentru participarea la vot, însă dacă prezenţa la urne va fi sub 25%, mă întreb, care va fi legitimitatea unui primar? Cred că următorul set de primari ai Capitalei va avea viaţă grea, mai ales din partea societăţii civile şi a cetăţenilor care au început să fie atenţi la aplicabilitatea legii şi la cum sunt administrate primăria şi consiliul local.

Recomand ca de data asta să urmărim candidaţii, să urmărim comportamentul lor, să urmărim programul şi să votăm ceea ce ne inspiră încredere cel mai mult. Să nu votăm afişul şi nici răul cel mai mic. Să votăm bunul cel mai mare posibil, oricât de mic ar fi el.