Prezumţia de nevinovăţie în politică. Şmecheria lui Tăriceanu

Tăriceanu (dar şi alţi demnitari ALDE şi PSD) s-au trezit să facă teoria „prezumţiei de nevinovăţie“, valabilă pentru toţi cetăţenii, ca explicaţie a neparticipării sale la evenimente la Cotroceni.

„Neparticiparea la acest eveniment reprezintă protestul meu punctual faţă de declaraţia făcută de Preşedintele României, dl. Klaus Iohannis, potrivit căreia domnia sa nu mai recunoaşte principiul prezumţiei de nevinovăţie valabil pentru toţi cetăţenii, aşa cum este el statuat de Constituţie“, a declarat Tăriceanu.

Confuzia gravă pe care o face Tăriceanu: conducătorii, politicienii, nu sunt „toţi cetăţenii“, pentru că au pe mână bugetele ţării, pentru că trebuie să fie modele pentru ceilalţi, pentru că reprezintă ţara în relaţiile cu alte state.

Dacă li s-ar aplica şi lor prezumţia de nevinovăţie, ar rămâne, bine mersi, cu mâinile până la cot în banii publici încă ani buni până se termină procesul, după care fac 1-3 ani de puşcărie şi se întorc la viaţa obişnuită cu conturile din străinătate burduşite de bani. Faină socoteală!

Şi dacă tot invocă Tăriceanu Constituţia, iată ce scrie la art 109:

(2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, Constituţia nu „respectă“ prezumţia de nevinovăţie când e vorba de membrii guvernului, înainte de sentinţa definitivă şi irevocabilă a instanţei. Şi Constituţia consideră că la miniştri nu se aplică prezumţia valabilă pentru cetăţenii obişnuiţi. Tocmai pentru că au responsabilităţi foarte mari trebuie să dea dovadă de o ţinută morală impecabilă.

Şi alte articole din Constituţie susţin cele afirmate mai sus.

Art 23. (11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.

Nevinovată, nevinovată, dar i se pot aplica, în funcţie de gravitatea faptei cercetate: reţinerea, arestarea preventivă, controlul judiciar, sechestrul pe bunuri şi alte măsuri. Cu toate că este considerată nevinovată.

Ei bine, după teoria lui Tăriceanu un ministru nu poate fi „deranjat“, după începerea urmăririi penale, nici măcar cu retragerea din funcţia publică, funcţie din care poate afecta, prin deciziile sale, viaţa a milioane de oameni.

Şi oricum există filtre, înainte de începerea urmăririi penale: aprobarea Camerelor pentru parlamentari sau aprobarea Preşedintelui României, pentru foşti sau actuali miniştri neparlamentari.

În concluzie

Funcţiile de înalte demnităţi pubice se supun unui cod special, chiar dacă nescris, valabil în toate ţările civilizate, în care moralitatea joacă un rol de prim rang. Nici Constituţia, nici alte prevederi legale, nu spun că miniştrii pot rămâne în funcţie atâta timp cât beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Care prezumţie se referă la perioada de până la condamnarea penală, la nimic altceva.

Confuzia intenţionată indusă de reprezentanţi ALDE şi PSD este bună, ca de obicei, să păcălească populaţia mai puţin informată cu prevederi juridice din Constituţie şi alte legi.