Preşedintele, jucător sau mediator (2)

Klaus Iohannis în timpul discursului din Parlament FOTO Mediafax

Preşedintele Klaus Iohannis a ţinut cel de al doilea discurs în faţa Parlamentului. De la distanţă se vede că discursul citit a fost elaborat de către dânsul, nu de către cineva din echipa dânsului. Discursul are acelaşi stil şi este la acelaşi nivel cu discursul ţinut-susţinut tot în Parlament, la şedinţa de investitură în funcţia de Preşedinte al României.

În întregul lui, ca atitudine, teme şi stil oratoric, discursul Preşedintelui-mediator ne prilejuieşte câteva observaţii, inclusiv compararea, în câteva puncte, cu discursul Preşedintelui-jucător, Traian Băsescu.
 

1. Tăcerea. În campania electorală, candidatul Klaus Iohannis a avansat mai multeembleme strategice, numite, uşor peiorativ, şi sloganuri. Una dintre aceste embleme este conţinută în expresia „Fapte, nu vorbe!”, ceea ce echivalează cu enunţul „Tace şi face”În paremiologia, adică în proverbele şi zicătorile românilor, avem un cult al tăcerii cu rost, respectiv al rostirii potrivite..Înacest sens, avem: „Vorbă multă, sărăcia omului”, „Dacă tăceai, filosof rămâneai”, sau sugestia directă „Ori vorbeşte cum ţi-e portul, ori te poartă cum ţi-e vorba” Se pare că „neamţul” Klaus Iohannis este mai român decât acei comentatori care în toate spaţiile publice, mai ales în Mass-media, ziua şi noaptea, tot vorbesc, flecăresc, sporovăiesc, efectul fiind doar vibraţia aerului. Din aceste vibraţii s-a distilat şi expresia „tăcerea zgomotoasă” a lui Klaus Iohannis. Dar, dânsul vorbeşte numai dacă are ceva de spus, şi nu ca să se afle „în treaba vorbei”, cum ar spune Paul Grigoriu, după un Cronicar.
 

2. Cercul atribuţiilor. Nu putem pune pe seama Geometriei ne-euclidiene, faptul că acest „cerc” se dilată şi se contractă după diverse criterii, adesea imprevizibile, încât el riscă să ajungă chiar şi un cerc patrat. Şi Churchill spunea că dintre toate regimurile politice, Democraţia este răul cel mai puţin rău. Or, la vârf, avem cele trei mari Puteri -Legiuitoare, Executivă, Judecătoare. La acestea se mai adaogă şi „Câinele de pază”, care poate fi un buldog , dar şi o javră. Cele trei Puteri stau într-o relaţie aparent paradoxală, întrucât, pe de o parte, ele sunt autonome, pe de altă parte, ele trebuie să colaboreze. Dacă exagerăm prima latură, ajungem la izolare, dar şi la „statul în stat”, dacă o exagerăm pe a doua, se ajunge la confuzie şi la încălecarea reciprocă a atribuţiilor. Or, încă din campania electorală, s-a văzut că Primarul de Sibiu cunoaşte foarte bine cercul atribuţiilor Preşedintelui, atribuţii pe care Premierul Victor Ponta le confunda continuu. .Îmi exprim convingerea că prin protestantul Klaus Iohannis, se va ajunge mai repede la cristalizarea acestui cerc, decât au ajuns Teologii la limpezirea relaţiilor dintre cele trei Ipostaze ale Sfintei Treimi, care este reprezentată intuitiv printr-un triunghi isoscel, cu trei unghiuri egale. Nu este treaba Preşedintelui Klaus Iohannis să intervină direct în conflictul dintre Elena Udrea şi Florian Coldea, sau în alte situaţii de acelaşi gen, nu de genul neutru, ca să zicem aşa.
 

3. Pas cu pas. Şi aici, Preşedintele-mediator s-a ţinut de cuvânt. Trecând de la Geometrie la Aritmetică, adică numărând, recentul discurs este cel de al patrulea pas : „Mesajul transmis azi vine după o serie de consultări cu partidele, cu preşedinţii celor două Camere şi reprezentanţi ai societăţii civile. Acesta e modul în care dau conţinut rolului de mediator” Apoi, Klaus Iohannis precizează că va reveni cu mesaje asemănătoare la începutul fiecărei sesiuni parlamentare. Este limpede de ce, trebuie să se măsoare, aproape în limbajul Fizicii, dacă măsurile care trebuiau luate, s-au luat, dacă paşii care trebuiau făcuţi, s-au făcut în mod corect, adică fără pideci şi alunecări laterale, respectiv colaterale. Dacă privim cu atenţie statuia lui Constantin Brâncoveanu, putem vedea cu câtă grijă face marele voievod un pas înainte, într-o lume periclitată de toate „răutăţile”, cum spune un alt Cronicar. Intră aici şi temele-problemă care sunt urmărite, pentru a găsi soluţiile lor, teme particulare, clar definite, inclusiv timpii de soluţionare a lor.. Este eliminat acel etern „în viitor, vom vedea noi când, în funcţie de condiţii”, ceea ce poate însemna şi „La a doua venire a Domnului”

4. Partea bună şi partea rea. Teoria a făcut, de mai multă vreme, distincţia dintre „pars construens” şi „pars destruens”, care coexistă şi în acţiuni, dar şi în aprecieri, în diverse proporţii, desigur. Tot de la distanţă, s-a văzut  înclinaţia aproape nativă a lui Klaus Iohannis de a începe cu partea cea  bună, că este vorba de situaţii sau oameni, că este vorba de Legi sau de fapte. În discurs, dânsul nu pune accentul pe vinovăţiile unora sau ale altora dintre parlamentari, întrucât aceste vinovăţii aparţin faptelor trecute, petrecute. Accentul cade pe răspundereile parlamentarilor pentru faptele, adică deciziile şi hotărârile lor viitoare, cristalizate în Legi, care trebuie să fie mai bune, mai drepte. Latura negativă este avută şi ea în vedere, dar se sfârşeşte, nu se începe cu ea. Aici avem enunţuri concise şi la obiect, ca şi diferenţa subtilă dintre „populism” şi „electoralism” Iată două  enunţuri care sunt scurte , clare şi cuprinzătoare: „Campaniile electorale nu sunt concursuri de dat găleţi, nici festivaluri de resurse nelimitate”, sau, privind cosmetizarea şi mascarada schimbării,  „S-au mai făcut cosmetizări de instituţii pentru ochii publicului, dar nu au condus la transformări reale” Mai menţionăm că, atacat fiind şi în campanie, chiar murdar de către „cârlan”, care a re-devenit „mieluşel”, dar atacat şi după investitură, Klaus Iohannis nu a răspuns la nici un atac, nici chiar la jigniri. Legea talionului „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” se pare că îi este complet străină protestantului Klaus Iohannis. Contează temele, problemele şi soluţiile, motiv pentru care, în timpul discursului, nu este invocat nici un nume anume, de om politic sau de parlamentar.

5. Mediator şi Integrator. Termenul „mediator” este clar, dar termenul „integrator” poate avea şi o zonă de înţelesuri problematice. Unii comentatori,  deja au afirmat explicit că  Preşedintele Klaus Iohannis este un virtual Dictator. Acest rol este ca o fantomă care bântuie visele şi visurile unora dintre politicieni, comentatori şi jurnalişti. Dictator cu adevărat a fost Nicolae Ceauşescu. Preşedintele Ion Iliescu s-a ferit cu grijă şi de acest rol, ca şi de epitet, tocmai pentru a nu fi asimilat cu Dictatorul. Ideea puterii supreme a încolţit  în capul lui Adrian Năstase, care a ajuns după gratii, fără a avea ceva comun cu Nelson Mandela. De fapt, strănepotul Dictatorului, adică Victor Ponta, este acela care  a visat să ajungă la „înălţimea” străbunicului. Având această obsesie, pentru ca să o mascheze, a transferat-o asupra lui Traian Băsescu. Dacă ar fi ajuns Preşedinte, superficial şi subiectiv cum este, Victor Ponta ar fi ajuns un Dictator arbitrar, adică un Tiran, adică un urmaş al lui Nero. De aceea, putem aduce mulţumirile noastre de două ori, mai întâi majorităţii poporului român, care nu l-a ales pe Victor Ponta, apoi lui Klaus Iohannis, ca membru al aceluiaşi popor, dar şi ca Preşedinte-mediator, care se străduie să facă ceea ce SE POATE face, acum şi aici.