Modelul german

Un deputat, având şi calitatea de consilier al primului ministru, a propus finanţarea cultelor religioase printr-un mecanism similar celui prin care se redirecţionează 2% din impozitul pe venit către organizaţii gen SMURD. Modelul invocat a fost cel german. Însă din acesta s-a luat doar ceea ce a convenit.

În ciuda insinuărilor interesate, modelul german în materie religioasă nu se reduce la impozitul eclesial (Kirchensteuer). Pe lângă banii colectaţi astfel, cea mai mare parte, există alte două surse de finanţare: plăţile/serviciile de stat (Staatsleistungen) şi subvenţiile (Subventionen). Plăţile sau serviciile de stat reprezintă despăgubirea pentru naţionalizarea din 1803. Ceea ce se întâmplă şi la noi: contribuţia statului român este efectul secularizării din 1863. Fiind vorba despre bunuri, terenuri sau clădiri, care produc efecte financiare prin exploatarea lor, despăgubirea este plătită anual, iar nu o dată pentru totdeauna. Acesta ar fi, ca să spunem astfel, preţul separării Bisericii (generic vobind) de statul modern român sau german.

Subvenţiile date în Germania cultelor respectă principiul non-discriminării prevăzut în Constituţie. Este acelaşi fundament care le permite confesiunilor germane să fie prezente pe toate segmentele de servicii: educaţie, îngrijiri medicale, asistenţă socială, integrare, ecologie etc. Omologate şi certificate, serviciile oferite de instituţiile religioase sunt decontate precum celorlalţi jucători de pe piaţă. Avem aici, în fapt, a patra sursă de finanţare, imposibilă în România, unde statul se autoproclamă unic furnizor de servicii sociale, implicarea cultelor fiind doar tolerată.

Argumentul adus la Bucureşti: prin aplicarea modelului german, mai precis a impozitului eclesial, cultele devin libere faţă de decidenţii politici. Nein! Toate politicile fiscale aplicate de guvernele federale au afectat nemijlocit nivelul încasărilor. În plus, nu este în practica Bisericii Ortodoxe să îşi transforme automat credincioşii în tot atâţia contribuabili. Chiar dacă unii diriguitori bisericeşti de azi ar dori asta! Legătura omului cu Biserica nu este exclusiv materială. Cu toate că au conturile pline, bisericile din Germania sunt goale. Succesul financiar se dovedeşte catastrofal din punct de vedere pastoral.

Dezbaterea se află în România abia la început. Nu toţi actorii sunt în egală măsură convinşi de necesitatea ei. Poate din teama, nu lipsită de temei, că se deschide o cutie a Pandorei. Imobilismul nu este, totuşi, alternativa. Nu îmi plac politicienii care promit ziduri şi care se insinuează la hramuri cu discreţie elefantină. Nu îmi plac nici acei clerici obsedaţi de câştig, târguind harul, călcând cu nesimţire peste conştiinţe şi destine. Iată de ce, înainte de a ne alege un model, german sau nu, de relaţie a cultelor cu statul ar fi cazul să revedem relaţia statului cu banul public, inclusiv legat de costurile unui Parlament hipertrofiat, şi, nu în ultimul rând, relaţia cultelor cu Dumnezeu.