Miza congresului PNL: unitatea partidului
0Klaus Iohannis nu are emoţii că va fi ales preşedinte al PNL, însă aparenta linişte de dinaintea congresului anunţă o posibilă scindare.
Peste 1.500 de liberali se vor reuni, la sfârşitul acestei săptămâni, la Palatul Parlamentului, într-un congres extraordinar, pentru a-şi alege conducerea. Actualul preşedinte interimar, Klaus Iohannis, nu are emoţii în ceea ce priveşte obţinerea mandatului, întrucât singurul său contracandidat, Ioan Ghişe, nu are o susţinere consistentă în partid. Deşi la prima vedere pare să fie agreat, surse liberale au declarat pentru „Adevărul“ că PNL se va scinda dacă primarul Sibiului va fi confirmat în fruntea partidului. „PNL se va rupe în trei bucăţi: o parte care va merge cu Tăriceanu, o parte care va rămâne cu Iohannis şi va fuziona cu PDL şi o parte, formată din cei mai mulţi dintre primarii PNL, care se vor alătura PSD pentru a primi bani de la Guvern pentru comunităţile lor “, susţin surse liberale.
Vicepreşedinţii, aleşi uninominal
Noutatea congresului o reprezintă însă noul sistem de alegere a celor 31 de vicepreşedinţi. Klaus Iohannis a anunţat încă în urmă cu două săptămâni că toate posturile de vicepreşedinte vor fi alese uninominal, nu pe sistemul de moţiune cum s-a întâmplat la ultimul congres. Sistemul de moţiune stipula că persoana care câştiga funcţia de preşedinte întocmea o listă cu numele celor pe care îi dorea în conducere. Surse politice din interiorul PNL susţin că Iohnnis a luat o astfel de decizie pentru a nu fi produce frustrări printre cei care nu ar fi fost cooptaţi la conducere.
Anunţul făcut de Klaus Iohannis a crescut miza în privinţa postului de vicepreşedinte şi a declanşat un val de negocieri intense, pentru voturi, la nivelul organizaţiilor. Miza este cu atât mai mare, cu cât, susţin surse liberale, după fuziunea cu PDL, viitorii vicepreşedinţi vor putea să-şi consolideze influenţa în teritoriu pentru a avea prima şansă pentru o poziţie în viitoarea conducere centrală. În plus, postul de vicepreşedinte va avea mai multă greutate, întrucât funcţia de prim-vicepreşedinte, reînfiinţat la Congresul trecut cu dedicaţie pentru Klaus Iohannis, a fost desfiinţată chiar de către acesta. 57 de liberali intră în cursă pentru unul din cele 31 de posturi de vicepreşedinte.
Potenţialul prezidenţiabil
Deşi Crin Antonescu s-a retras din cursa pentru Cotroceni, în ultima vreme se vehiculează tot mai des ideea că fostul lider liberal va reintra în cursă. Antonescu susţine, de fiecare dată când i se oferă ocazia, că nu mai doreşte asumarea unei noi candidaturi, însă nu respinge vehement ideea. „Am spus clar şi spun şi acum. Dacă se întâmplă ca un grup mare, dar mare, începând cu PNL, să ajungă la concluzia, ceea ce sper să nu se întâmple şi nu cred că o să se întâmple, că «dom'ne am făcut tot felul de evaluări, am socotit, am cântărit, dacă nu candidezi, noi n-avem şanse, câştigă Ponta, câştigă PSD-iştii», atunci nu o să am nicio ezitare să fac asta“, a declarat Crin Antonescu, într-un interviu pentru site-ul DCNews, subliinind că este optimist în ceea ce priveşte găsirea altor formule de prezidenţiabili.
Crin şi Norica, în război
Cu două zile înainte de congres, europarlamentarul Norica Nicolai a declanşat un atac fără precedent la adresa lui Crin Antonescu. Nicolai îi reproşează fostului lider liberal că a renunţat la tot ce a construit în ultimii ani, doar pentru ca soţia sa să obţină postul de vicepreşedinte al Parlamentului European din partea PPE. „Crin Antonescu nu cred ca mai poate reveni vreodată în fruntea PNL sau să mai fie candidat la alegerile prezidenţiale.
Din păcate, pentru un preţ prea mic, Crin Antonescu a pierdut partidul. Ca să îşi pună soţia vicepreşedinte al Parlamentului European, Crin Antonescu a renunţat la tot”, a spus Nicolai. Replica lui Antonescu a venit chiar a doua zi. Bătându-i obrazul pentru lipsa de colegialitate şi acuzând-o, indirect, că nu cunoaşte mecanismele de funcţionare ale Parlamentului European, deşi are la activ un mandat de eurodeputat.
„Oricine cunoaşte mecanismele de funcţionare din PE va înţelege că aşa ceva nu se poate negocia. Există premisa că eu am negociat. Nu faci aceste negocieri însă, pentru simplul motiv că te duci în faţa PPE şi se votează. De unde aveau nişte nou-veniţi în PPE această forţă de negociere? Adina Vălean a obţinut 100 de voturi, iar de la eurodeputaţii români au venit cel mult 13, tot cu voturile UDMR“, a explicat Antonescu, precizând că PNL va intra în PPE pe uşa din faţă.
Norica Nicolai a pus tunurile nu numai pe Antonescu şi Vălean, ci şi pe Klaus Iohannis, căruia îi reproşează originile nemţeşti. „ Eu îmi doresc ca ţara asta să fie condusă de un român. Dacă am avea şi un preşedinte neromân, unde ar fi România? Nu-i diminuez meritele la primăria Sibiu, dar îmi pun problema de componentă naţională“, a conchis Nicolai.
Doi candidaţi, două viziuni diferite
Klaus Iohannis, preşedintele interimar al PNL, şi senatorul PNL Ioan Ghişe îşi vor disputa preşedinţia partidului la Congresul care se defăşoară la sfârşitul săptămânii. Cei doi candidaţi vor încerca să-i convingă pe cei 1560 de delegaţi liberali că proiectul politic prezentat de ei este cea mai bună opţiune pentru PNL. Liberalii prezenţi la eveniment vor trebui să aleagă, prin vot, între a continua planul fuziunii cu PDL, început de fostul preşedinte Crin Antonescu şi susţinut de candidatul Klaus Iohannis, sau de a reveni la guvernare, aşa cum propune Ioan Ghişe. În prezent, PNL, condus de Klaus Iohannis, favoritul acestei curse interne, poartă negocieri cu PDL pentru a forma un mare partid de dreapta. PDL, condus de Vasile Blaga, aşteaptă să fie confirmat Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al PNL pentru a conveni asupra prezidenţiabilului şi denumirii noului partid, care se va naşte din fuziunea PNL-PDL.
„10 ani de guvernare PNL“
Klaus Iohannis are planuri mari pentru PNL. Vrea să ducă numele de PNL în prim-planul politicii de vârf pentru o perioadă de zece ani. „Eu am propus, în partid, şi voi propune mai detaliat la congresul nostru, un proiect politic al PNL pe următorii 10 ani. 10 ani în care preşedintele, care va fi propus de PNL, va avea un rol decisiv, 10 ani în care PNL guvernează în două mandate consecutive şi reuşeşte să pună în practică viziunea liberală asupra guvernării, asupra modului în care se poate dezvolta sustenabil şi rapid economia românească“, este planul lui Iohannis pe care îl propune liberalilor.
„Revenirea la guvernare a PNL“
Nici contracandidatul său, Ioan Ghişe, nu a stat cu mâinile în sân în tot acest timp dinaintea Congresului şi a încercat, prin toate căile, să intre în contact cu cât mai mulţi liberali pentru a-i convinge că merită votul lor. Ghişe şi-a făcut blog, prin intermediul căruia comunică cu liberalii, a participat la mai multe reuniuni cu liderii din teritoriu şi a desfiinţat alianţa PNL-PDL.
Ghişe este total împotriva fuziunii cu PDL şi în total de acord cu revenirea la guvenare alături de PSD. Aceste două puncte fac obiectul unei rezoluţii pe care o propune Ghişe în faţa liberalilor prezenţi la Congres. „PNL va reveni imediat la guvernare, ca partid de sine stătător, pentru aplicarea programului de Guvernare, potrivit voinţei exprimate de cetăţeni, alegatorii USL, la alegerile parlamentare din 2012. Până după alegerile prezidenţiale din anul 2014 PNL nu va face alianţe politice şi nu va fuziona cu partidele care au guvernat în perioada 2009-2012, sau au fost conduse de Traian Băsescu şi care acum îl susţin pe acesta“, se arată în conţinutul rezoluţiei lui Ghişe.
Citeşte şi:
Proscrişii din PNL şi-au făcut fundaţie
PROIECT Călin Popescu Tăriceanu, împreună cu alţi liberali excluşi din PNL, au anunţat, cu surle şi trâmbiţe, înfiinţarea unui nou partid liberal, însă, în final, au lansat doar un ONG cu nume cel puţin pompos: „Grupul de Iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale“
Varujan Vosganian, la Adevărul Live: „PDL va accepta un candidat propus de PNL, care să se distanţeze de Băsescu“
Senatorul PNL Varujan Vosganian a vorbit, la Adevărul Live, despre miza Congresului PNL, care va avea loc în weekend, despre fuziunea cu PDL, despre poziţia PNL vizavi de preşedintele Taian Băsescu, dar şi despre politica lui Klaus Iohannis din calitatea sa de lider al PNL.
Fundaţia lansată de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu săptămâna aceasta reacţionează vizavi de declaraţiile liderilor PNL, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis, potrivit cărora liberalii care s-au alăturat grupului lui Tăriceanu riscă sancţiuni. Simpatizanţii ONG-ului cer organizarea unei dezbateri în cadrul Congresului de la sfârşitul lunii.