Mihai Răzvan Ungureanu înapoi la SIE? Un pic de scepticism nu ar strica

Nominalizarea lui MRU la SIE de către Klaus Iohannis - nu doar un pas pentru revenirea în poziţii de forţă a echipei lui Traian Băsescu, ci şi desemnarea unui om al cărui trecut ridică mari semne de întrebare drept potenţial şef de servicii secrete (din nou!).

Ca un observator al evoluţiilor de pe scena politică nu pot să spun că alegerea preşedintelui Iohannis cu privire la şefia SIE nu m-a mirat, deşi au existat speculaţii cu privire la o astfel de mişcare. Mirarea mea nu a venit doar din faptul că alegerea lui Iohannis înseamnă practic revenirea în poziţii de forţă a echipei lui Traian Băsescu (şi Predoiu este candidat de premier), ci mai degrabă din faptul că MRU înainte şi după plecarea sa de la SIE şi mai apoi de la Guvern a fost înconjurat de tot felul de controverse. Şi mă refer la controverse care ridică serioase semne de întrebare cu privire la capacitatea acestuia de a reprezenta, aşa cum trebuie, interesele statului român în fruntea SIE.

În primul rând, eu nu aş uita, dar deloc, modul în care MRU, în calitate de ministru de Externe, a fost artizanul cedării moştenii Gojdu către Ungaria. Nu că aş ceva cu Ungaria, dar cred că oficialii români ar trebui să se bată pentru ţara lor. Fie şi doar acest fapt ridică sprâncene când ne gândim la domnul Ungureanu.

În al doilea rând, dacă tot vorbim despre modul în care ”ţara a fost vândută”, deşi nu sunt deloc adeptul acestui tip de a vedea marile privatizări de după 1990, nu aş uita nici de legăturile prea strânse pe care domnul Ungureanu şi le-a stabilit cu anumite companii, imediat după ce a fost numit în primul mandat de director al SIE. Eu, sincer, nu mă simt deloc liniştit când companii cu interese uriaşe ajung să pompeze bani în apropiaţii unor oameni cu extrem de multă putere, aşa cum este directorul SIE. În fapt, dacă aş fi fostul domnul MRU, aş fi fost primul care să nu fiu încântat ca soţia mea să ajungă angajatul unei companii strâine cu interese atât de mari – pentru a nu genera exact genul de semne de întrebare pe care această realitate le-a generat.

În al treilea rând, văd că există tendinţa multora de a considera că MRU este un ”atlantist„, un mare iubitor al partenerilor strategi şamd. Nu ştiu sincer de unde aceste concluzii. Partenerii strategici, în primul rând SUA, au încă semne de întrebare legată de domnul Iohannis, pe care nu l-au cunoscut cu adevărat până acum şi care a fost extrem de preocupat la începutul mandatului său să transmită americanilor că ”nu se schimbă nimic” – de parcă ar fi simţit că SUA este sceptică. Oricât ne-ar plăcea să închidem ochii, între SUA şi anumite puteri europene existe cooperare, dar şi neîncredere şi chiar confruntare, de culise, pe teme importante. Şi, da, mă refer la Germania. Iar SUA nu a plâns după MRU nici când acesta a plecat de la SIE, nici când a plecat de la Guvern.

În al patrulea rând, şi poate cel mai important, mi se pare destul de scandalos faptul că, până acum, nimeni nu s-a gândit totuşi să se aplece mai mult asupra afirmaţiilor fostului purtător de cuvânt al SRI, Nicolae Ulieru, legate de Răzvan Ungureanu. Ulieru a spus nici mai mult nici mai puţin decât că domnul Ungureanu a fost/este agent al unui serviciu secret străin. Nu spun că lucrurile stau aşa, dar totuşi verifică cineva ce spune omul ală? Că, din câte ştiu eu, nu a fost nici declarat nebun, nici contrazis. Ar fi chiar de pomină să aflăm că un agent al altui stat a condus informaţiile externe ale României. Dar ne mai miră ceva...

Vreau să fiu foarte clar. Nu le fac procese de intenţie nici preşedintelui Iohannis şi nici lui MRU. Pot însă considera că preşedintele a gândit politicianist şi s-a grăbit cu o nominalizare care ridică semne de întrebare şi multor votanţi, dar şi altor zone. O revenire asupra acestei decizii şi o alegere cu un suport mai larg, căci nu vorbim de o funcţie politică, ar putea fi o soluţie corectă şi o dovadă că, totuşi, Klaus Iohannis se chinuie cât de cât să dea semne că ar face şi o altfel de politică. Dacă nu...nu.