Sunt om de dreapta şi nu cred în dictatura intelighenţiei. Politica înseamnă reprezentare. Partidele se construiesc cu oameni de bun simţ, capabili să convingă cetăţenii obişnuiţi. Parlamentarii comunică, înainte de toate, cu milioane de votanţi. Omul politic nu rezolvă teorema lui Fermat, nici nu unifică fizica particulelor cu astronomia. Atributele sale sunt mult mai modeste. El atrage doar simpatia celor care, din patru în patru ani, printre griji şi speranţe lumeşti, merg la urne pentru viitorul mai bun al copiilor şi al nepoţilor lor. 

Hotărât lucru: olimpicii glorioşi şi medaliaţii cu aur la biologie sau matematică se antrenează în campusurile universităţilor Harvard, MIT, Cambridge ori Sorbona. Deputaţii şi senatorii de la Bucureşti trebuie să satisfacă doar criteriul minimei excelenţe profesionale, al decenţei şi al integrităţii. O meserie onestă şi o carieră cinstită, nepătată de scandaluri: iată la ce poate visa o ţară normală de la conducătorii săi (măcar în timp de pace).

Parlamentul nu poate fi, aşadar, o prelungire a Academiei, decât într-un mod excepţional (vezi şcoala lui Titu Maiorescu) sau într-o manieră sinistră (vezi situaţia tragicomică ilustrată de Elena Ceauşescu prin concursul Marii Adunări Naţionale). 

Trăim într-o lume liberă acum, obsedată de specializare, precizie şi performanţă. Politica rămâne un domeniu al generalităţilor. De aceea, niciun Guvern nu va putea imita eficienţa unei mari corporaţii internaţionale. Prin diferite sisteme electorale (vot pe listă ori uninominal), democraţia modernă propulsează aleşii neamului la vârful deciziei politice. Tehnocraţii vor fi inferiori ca număr oamenilor politici. Îţi doreşti însă ca stiloul decidenţilor să fie mânuit de oameni deştepţi. Ţi-ar plăcea să te bazezi pe inşi de nădejde. 

Constituţia, bugetul, legile organice, tratatele de cooperare ale României cu alte ţări - toate acestea depind de înţelepciunea colectivă a grupurilor parlamentare şi de inteligenţa individuală a unor lideri. Nu te aştepţi să descoperi pe malurile Dâmboviţei genii atotştiutoare şi somităţi incontestabile. Savanţii fac carieră în biblioteci, nu la talk-showuri. Ai vrea, totuşi, să dormi liniştit gândind la zestrea culturală sau economică a patriei. Ţi-ai dori ca, dincolo de orice diferenţe ideologice, anumite valori şi instituţii să rămână pe mâini bune.

Cum stăm astăzi la capitolul pricepere şi competenţă?

Încep cu reprezentantul oraşului meu, arădeanul Flavius Măduţa (care m-a înfrânt, dar nu m-a zdrobit în alegerile din iarnă). Nu ştiu dacă USL, dl Măduţa însuşi, finanţatorii PSD, trupele de bătăuşi sau alte structuri incerte merită felicitări pentru scorul obţinut (câteva zeci de voturi peste 50%)! După această victorie, însă, dl Măduţa e obligat chiar la mai multă transparenţă. Îl rog cuviincios să le arate cetăţenilor României - nu doar arădenilor, ci şi locuitorilor din ţară sau diaspora - întreg arsenalul de competenţe profesionale pentru care, noi, contribuabilii, îi plătim conştiincios salariul.

Privind spre biografia deputatului socialist, e greu să nu identifici un portret renascentist: expert în silvicultură, dar care vinde benzină; un agronom lansat ca preşedinte al unui club de fotbal; un specialist în ştiinţe politice care administrează o firmă de asigurări... 

Acest tip de CV contradictoriu, redactat pieziş, e caracteristic pentru mulţi dintre conducătorii noştri. Când însuşi Premierul Ponta legitimează minciuna (masterat la Catania) şi plastografia (prin numărul mare  de cărţi şi studii plagiate), atunci întreg activul de partid îşi relaxează criteriile de promovare publică. Numai astfel poţi explica ascensiunea unor personaje precum obraznicul Şova, playboy-ul Mazăre, nefericitul Bănicioiu sau golanul sadea Robert Negoiţă.

Nu vreau să spun că inadecvarea sau impostura e trăsătura exclusivă a reprezentanţilor USL. Majorităţile covârşitoare ne ofertează însă cu exemplare unice, imposibil de rivalizat! 

Să privim puţin către neant, sau poate doar uşor spre necunoscut... De acolo răsare nimbul liberalului Gigel-Sorinel Ştirbu. Un oltean decent, aparent, fără nesăbuinţa lăbărţată sau vioiciunea adolescentină a sus-pomeniţilor crai pesedişti. Dl Ştirbu nu conduce decapotabile sexy, ci una Comisie de Cultură la Camera Deputaţilor. 

După o scurtă carieră sacerdotală (trecută nu la capitolul vocaţie, ci activitate profesională: 1995-2001, preot în Parohia Roşieni, Olt), dl Ştirbu a ajuns subprefect şi secretar de stat. Gigel-Sorinel a urmat modelul răspopitului latifundiar Ilie Sârbu, omul care a înţeles - la sfatul Securităţii? - că agricultura capitalistă aduce mai mulţi bani decât liturghia ortodoxă. 

Să ne întoarcem la dl Ştirbu şi la palmaresul domniei sale. Cărţi în sertar? Nici măcar un volum de predici. Studii ştiinţifice? Zero. Limbi străine: probabil graiul daco-român. Luări de cuvânt în perioada 2008-2012? Una singură, de prăsilă (iertat fie-ne cuvântul). Totuşi: dl Gigel-Sorinel Ştirbu veghează cuminte asupra siturilor arheologice, muzeelor, teatrelor, clădirilor de patrimoniu şi, nu-i aşa?, asupra multor altor lăcaşuri de cultură şi spiritualitate românească. Să fie primit!

Nu înţeleg, însă, propuslarea dlui Borbely Laszlo (fost ministru la Transporturi şi, respectiv, Dezvoltare) la conducerea Comisiei senatoriale pentru Afaceri Externe. Am înlocuit oare axa Bucureşti-Londra-Washington DC cu semicercul Bucureşti-Târgu Mureş-Balaton? 

Mă stânjeneşte puţin şi promovarea arădeanului Traian Igaş - fost ministru al Internelor sub guvernarea Boc - în comisia pentru relaţia Parlamentului cu UNESCO. După ce şi-a luat bacalaureatul la numai 24 de ani, a descoperit oare dl Igaş (om cumsecade, din câte îl cunosc) o ardentă chemare culturală? L-a atins zeiţa Clio cu săgeata dragostei de carte, istorie şi antichităţi? Să fi dezvoltat în meritoria sa campanie electorală o pasiune subită pentru castrele romane sau castelele noastre medievale, pridvoarele ştefaniene sau chivotele lui Petru Rareş? Nu-i putem refuza fostului şef al miliţienilor o aplecare sinceră pentru istoria străbunilor şi opera de ambasador. Ne-am fi dorit, totuşi, ca şefii PDL să amâne până la Congres anunţul acestei abrupte şi emoţionante conversiuni profesionale... 

Estimp, personalităţi veritabile sunt neglijate, marginalizate sau chiar persecutate. Recent, Andrei Marga l-a dat afară pe bizantinologul Petre Guran, fost cercetător la Princeton şi ex-director la ICR-Chişinău. Dl Guran este o fire aristocratică, un erudit strălucit şi un tânăr vorbitor a cinci limbi străine (între care şi rusa). Bizantinii săi n-au fabricat, ce-i drept, nişte calorifere performante! 

Şi la Arhivele Naţionale (unde Dorin Dobrincu făcuse o treabă excelentă!), mulţi cercetători ai istoriei recente se pregătesc pentru un viitor incert ori sumbru. Alţi profesionişti vor trece prin baia epurărilor partizane. 

Te întrebi aşadar: pe mâinile cui va încăpea ţara asta? Mai putem salva măcar aparenţa decenţei? Ne putem prezenta lumii occidentale şi străinătăţii largi cu un aluat poate mai bun?

După exodul celor trei milioane de români vrednici, curajoşi şi pricepuţi, dornici să-şi reinventeze viaţa la mare depărtare de casa natală, ţara noastră suferă de-o gravă penurie de caractere şi inteligenţe. Pentru divizia resurse umane, politica românească are de mulţi ani încoace acelaşi status: hemoragie. Secerişul este mult, secerătorii sunt puţini! 

Nu vom retrezi interesul cetăţenilor pentru politică fără să recrutăm şi fără să educăm oameni tineri, integri şi pricepuţi. Aşa începe patriotismul. Aşa doar putem rescrie viitorul. 

Mai e cineva aici?