Victor Ponta, către ministrul Apei şi Pădurilor: „Măi, Doina, nu avem destule fotografii împreună?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta a fost prezent la ceremonialul de comemorare a victimelor Primul Război Mondial FOTO Eduard Enea
Victor Ponta a fost prezent la ceremonialul de comemorare a victimelor Primul Război Mondial FOTO Eduard Enea

Premierul Victor Ponta i s-a adresat ministrului delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, cu apelativul „măi“, în momentul în care o femeie a dorit să-şi facă o fotografie cu şeful Guvernului, iar ministrul a intrat în cadru, potrivit Mediafax.

Premierul Victor Ponta a asistat împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea la ceremonialul militar şi religios de comemorare a victimelor din Primul Război Mondial, care s-a desfăşurat astăzi la Bistriţa. După încheierea evenimentului, o femeie din mulţime l-a rugat pe Victor Ponta să facă o fotografie cu ea, iar premierul a acceptat, însă în cadru a intrat şi Doina Pană, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură. 

„Măi, Doina, nu avem destule fotografii împreună?“, i-a spus Victor Ponta amuzat. Un jurnalist aflat în apropiere a făcut precizarea că de această dată s-a auzit foarte clar cuvântul „măi“. „S-a auzit şi data trecută, staţi liniştit“, a fost răspunsul premierului. 

Premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul delegat pentru Ape, Doina Pană, au vizitat, în luna aprilie, mai multe zone inundate din localitatea Beiu, judeţul Teleorman. Într-o filmare, cei trei apar într-o barcă pneumatică, iar Ponta i se adresează cu apelativul „fă“ Doinei Pană. „Tu ce faci, fă, Doina, aici? Aveai chef de nişte inundaţii?“, a întrebat-o premierul pe aceasta.  

Pe de altă parte, şeful Guvernului a negat vehement că ar fi folosit un limbaj injurios la adresa Doinei Pană, aceasta la rândul ei susţinând că acest cuvânt „nu există în vocabularul premierului Victor Ponta“, precizând totodată că foloseşte doar apelativul prietenesc „măi“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite