INTERVIU Clotilde Armand: „Cred că este nevoie de femei în politică“

FOTO Arhiva personală

Cred că femeile din România sunt sub-reprezentate la nivelul deciziei politice, sunt deseori descurajate să se implice şi să candideze pentru funcţii publice sau manageriale.

Cred că modelul femeii de succes promovat în România până acum este un anti-model: femei sprijinite şi propulsate de bărbaţi, fără vocaţie, talent sau competenţe reale. În consecinţă, am decis să propun un al model de succes feminin, al unor femei competente profesional şi care au accesat poziţii de putere decizională sau profesională prin forţe proprii, meritocratic, prin vocaţia şi talentul lor.

Claudia Postelnicescu: Ce presupune activitatea de manager în domeniul tău şi în echipa pe care o conduci?

Clotilde Armand: Acum, lucrez într-o firmă care se ocupă de infrastructură de transport şi de mediu, care foloseşte finanţări pentru a crea un proiect pentru clienţi, iar ulterior colaborăm cu firme de construcţii care implementează proiectele făcute de ingineri. În România am coordonat o echipă de 200 de ingineri şi ne ocupam de proiectarea de infrastructură pentru România. Acum nu mai lucrez în România şi am o echipă care se ocupă de dezvoltarea infrastructurilor, în sensul că ne întâlnim cu persoane cu capacitate decizională din capitale europene şi discutăm cu ei despre cum vom putea gândi şi implementa proiectele lor de infrastructură. Ceea ce facem ajută în mod evident oamenii, de exemplu vom construi o autostradă, un metrou, o linie de căi ferate de mare vitează, fiecare proiect în alt oraş. Rolul meu este să spun echipei de ce munca noastră are sens şi de ce clienţii noştri trebuie să ne aleagă pe noi pentru a proiecta această infrastructură. Trebuie să mă asigur că sunt oameni calificaţi, că sunt buni în ceea ce fac şi că ceea ce vrem să facem corespunde nevoilor clienţilor. Dacă oamenii nu cred în ceea ce fac, nu înţeleg sensul acţiunilor şi muncii lor, atunci nu sunt motivaţi şi nu sunt eficienţi. Este esenţial ca oamenii să înţeleagă că munca lor este importantă şi să livreze tot ce au mai bun de oferit.

Ai intrat în politică acum doi ani, ulterior ai fost aleasă să conduci filiala Sectorului 1 a USR şi eşti unul dintre vicepreşedinţii partidului. Care este diferenţa dintre o echipă profesională şi o echipă politică?

Într-o firmă obiectivul meu este să motivez oamenii şi să explic clar ce facem, astfel încât să se simtă motivaţi şi să creadă că acesta este proiectul corect şi metoda prin care vom atinge cel mai bun rezultat. Într-o firmă ne punem cu toţii de acord asupra obiectivelor şi împreună lucrăm cum să ajungem acolo, ştim profesionalismul nostru, există reguli, proceduri, ştim cum să exersăm cel mai bine profesia noastră pentru un obiectiv comun. În politică, toţi am intrat în USR pentru un obiectiv general şi anume: vrem să oferim o alternativă, vrem să oferim valori noi, vrem să propunem oameni noi, vrem să facem o altfel de politică. Candidaţii USR au fost aleşi pe încredere în Parlamentul României, însă nu ştim încă toate rezultatele lor şi câţi dintre ei vor confirma şi vor dovedi că pot continua această responsabilitate care le-a fost acordată de electorat din încredere în USR. Problema este faptul că, dincolo de acest obiectiv comun, trebuie să agreăm calea prin care vom ajunge acolo, împreună. Nu suntem politicieni profesionişti, fiecare are idei şi vrea să îi fie respectate, pentru acest lucru a intrat în partid. Eu nu sunt genul de lider care gestionează fiecare pas, mă bazez pe forţa echipei şi pe motivaţia acesteia, dar e adevărat că am condus echipe de profesionişti, adică de oameni foarte buni în domeniile lor de activitate, care ştiu ce au de făcut într-o echipă.

Cum procedezi ca să ajungi la un numitor comun când există diferenţe mari de viziune privind un obiectiv comun sau o problemă în societatea românească?

Suntem cu toţii de acord că modul nociv de a face politică trebuie schimbat, aici nu este niciun dezacord între noi, întrebarea cheie este cum facem acest lucru. Eu cred că fiecare trebuie şi poate să îşi găsească rolul lui într-o echipă politică, pentru că nu este o meserie pentru noi, suntem cu toţii voluntari şi atunci trebuie să ne definim singuri, dar şi cu ajutorul celorlalţi, rolul nostru în echipă.

Noi, în USR, am ales calea democraţiei interne: cei care sunt cei mai calificaţi şi cei care sunt mai puţin calificaţi să se poată exprima cu privire la calea cea mai bună cale de a atinge un obiectiv pe care ni-l propunem. În ceea ce priveşte ajungerea la un consens, aici este mai complicat, trebuie să creştem ca organizaţie, este vorba despre inteligenţa colectivă prezentă într-o societate şi care există şi în organizaţii, ea trebuie folosită, trebuie să reuşim să dea roade. Este dificil pentru că avem o cultură a democraţiei fragilă şi acest lucru se simte într-un grup cu 10 persoane, cu mii de persoane este deja mult mai greu. Uneori nu ne dăm seama sau nu înţelegem unde este locul fiecăruia, nu ne cunoaştem pe noi înşine suficient, nu avem poate maturitatea necesară, oamenii au toţi păreri şi trebuie să simtă singuri dacă părerea lor este cea mai adecvată situaţiei sau nu. Soluţia va fi să creştem prin această metodă democratică, eu nu cred într-o altă metodă. Partidul se va maturiza, dacă toţi cei care au iniţiative pot să le implementeze şi să primească ajutorul grupului, în democraţie este nevoie ca tot grupul să se ralieze unei idei, proiect sau iniţiative prin consens. Cred că este important ca democraţia în partid să fie respectată, un grup minoritar care crede că are dreptate nu poate să îşi impună punctul de vedere cât timp majoritatea îl respinge. Inteligenţa colectivă funcţionează doar dacă oamenii sunt respectaţi. Dacă noi afirmăm că regulile jocului sunt democratice, dar nu respectăm aceste reguli, nu ajungem nicăieri.

Ce ai face dacă leadership-ul tău sau echipa ta ar fi contestate de o majoritate?

Într-o astfel de situaţie nu cred că eu pot să impun un drum. Dacă eu cred că un drum este bun pentru a atinge un anumit obiectiv şi nu reuşesc să demonstrez acest lucru oamenilor din partid, cum voi reuşi să demonstrez acest lucru oamenilor care nu sunt în partid? Unii ar spune că nu poţi să faci binele cu forţa, dar nu este vorba despre asta, ci de a crede cu tărie într-un ideal de democraţie. Nu poţi să ai o ţară condusă de un grupuleţ, dacă majoritatea nu înţelege ce face acesta. În democraţie trebuie respectată voinţa poporului, nu să îi facem binele cu forţa, chiar dacă am găsi un drum mai scurt pentru binele comun. Trebuie să alegem să respectăm inteligenţa colectivă a poporului sau a majorităţii şi să mergem la viteza lui, până când se maturizează. Este ceva esenţial. Eu am o tradiţie democratică profundă, sunt capabilă să accept pe cineva cu care nu sunt de acord, dacă acea persoană i-a convins pe toţi ceilalţi. Sper că, în timp, oamenii îşi vor da seama singuri şi atunci ne vom regăsi pe acelaşi drum, chiar dacă fiecare la viteza lui. Trebuie să ne gândim că fiecare om preferă să îşi facă propriul drum în viaţă şi nicidecum să vină cineva să ia toate deciziile pentru el, pentru că atunci nu învaţă nimic, nu e viaţa lui şi nu realizează nimic.

Clotilde Armand alături de directorii Căilor Ferate din Republica Moldova (CFM) la Târgul Innotrans din Berlin, 18 septembrie 2018 FOTO Arhiva personală

Crezi că există o diferenţă între lideri-femei şi lideri-bărbaţi?

Eu nu cred că există astfel de diferenţe între lideri sau manageri bărbaţi şi lideri sau manageri femei. Mereu am evoluat într-un mediu mai tehnic, ştiinţific, iar femeile care evoluau în acest mediu se comportau ca bărbaţii. Probabil că femeile care sunt înclinate către soft-skills nu aleg un astfel de mediu şi atunci nu am putut să observ aceste diferenţe. În politică, la fel, cred că femeile lider se comportă la fel ca bărbaţii lider. Există anumite diferenţe, de exemplu femeile sunt mai empatice, însă femeile care ajung lideri în politică sau în anumite industrii nu sunt altfel decât bărbaţii care ajung în astfel de poziţii. Femeile care sunt extrem de sensibile şi empatice le regăseşti rar la acest nivel, care este foarte dur. Femeile care vor să se ocupe de copiii lor, de exemplu, sau nu au vocaţie pentru o carieră politică, nu vor să se ocupe de aşa ceva şi atunci aleg altceva. Suntem într-o societate de oameni liberi şi fiecare îşi poate alege calea sa. Eu am o familie, un job şi mă ocup, în plus, de politică pentru că eu cred foarte mult în puterea exemplului şi copiii sunt foarte atenţi la acest lucru. Vreau ca copiii mei să simtă că ceea ce fac este autentic şi că tot ceea ce fac este ales din dăruire, din principiile şi verticalitatea mea.

În al doilea rând, cred că viaţa este destul de lungă, avem, în principiu, 80 de ani de trăit; să dai 10 ani unei cariere politice sau unui proiect politic este suficient, nu trebuie să fii politician 50 de ani şi atunci poţi să-ţi alegi momentul potrivit. Să aloci o perioadă din viaţa ta pentru a fi mamă pentru copii mici este un lucru frumos şi femeile pot să facă asta, pot să îşi permită timp de 10 ani să nu aibă 4 cariere în acelaşi timp, să aibă „doar” o viaţă profesională şi o viaţă de mamă, eu aşa am făcut. Nu aş fi putut să fiu implicată în politică când aveam copii mici, este foarte clar. Acum copiii mei sunt mai mari, au mai puţină nevoie de mine şi pot să fac acest lucru. Eu aş recomanda tuturor femeilor, care pot şi au posibilitatea, să nu îşi sacrifice cei 10 ani de viaţă de mamă pentru a avea nu ştiu câte cariere. Avem timp în viaţă, nu trebuie să ratăm acest moment, nu putem la 80 de ani să ne apucăm de o familie. Dacă Nicuşor Dan mi-ar fi cerut să fiu candidată la primărie când aveam 35 de ani, probabil aş fi spus nu. Acum îmi permit acest lucru.

În România sunt multe femei care intră în politică sau mai degrabă nu aleg acest drum?

Dacă ne uităm în istorie, implicarea politică a fost mai mult un lucru masculin decât feminin. Nu am impresia că femeile care sunt în jurul meu în politică sunt diferite de bărbaţi. Ele suferă într-adevăr de nişte prejudecăţi care vin din trecut şi cu fiecare an care trece, acestea se vor estompa. Recunosc că în adunările noastre politice, de exemplu într-o şedinţă de birou naţional recentă am constatat că sunt singura femeie din jurul mesei. La nivel de leadership nu fac însă diferenţe între femei şi bărbaţi, aş încuraja şi femeile şi bărbaţii să intre în politică. Politica nu atrage femeile suficient, pentru că este o lume extrem de nemiloasă şi concurenţială, unde presiunile psihologice sunt foarte mari şi unde dacă o presiune poate fi făcută pe cineva, atunci va fi făcută. Dacă ar veni mai mulţi oameni competenţi ne-ar ajuta să construim o lume mai bună pentru toţi, nu doar în politică. Cred că este nevoie de femei în politică pentru că este vorba de noi, ca persoane, de familiile noastre, de comunităţile noastre şi vrem să ne luptăm pentru viitorul lor şi al nostru. Lupta politică este mai dificilă, dar este o luptă care are un impact imens, nu trebuie să uităm acest lucru.

De ce te-ar urma oamenii?

Oamenii m-ar urma pentru că au încredere în mine, pentru că voi duce echipa cu energia necesară pentru a ajunge unde ne propunem împreună, cu încredere şi respect reciproc.

Privind în urmă la alegerile tale politice ai schimba ceva?

E mult prea devreme pentru a mă gândi retroactiv şi a spune dacă am reuşit sau nu. Deocamdată, nu aş fi făcut nimic diferit, pentru că am fost mereu sinceră şi am făcut ce am crezut că a fost corect, nu am făcut compromisuri cu mine. Se vorbeşte destul de mult despre a fi lider, dar eu nu am intrat în USR pentru a fi lider, ci am intrat pentru a fi un cetăţean implicat. Doresc să le spun celor care îmi cer mie să fiu lider sau se aşteaptă să fiu lider să se implice şi să încerce să fie ei lideri întâi, acolo unde activează, în familia lor, în comunitate, în meseria lor, noi toţi avem ocazia să fim lideri, să le arătăm oamenilor cum ar putea să se implice, cum ar putea să schimbe societatea în care suntem. Noi toţi putem să fim cei mai buni lideri, cerând de la noi ceea ce cerem de la alţii, cred că toţi avem vocaţia să fim oameni care dau un sens vieţii lor, fiind exemplari şi respectând valorile noastre până la capăt.

Ce ai face, dacă ai fi primar, pentru locuitorii din S1 şi din Bucureşti?

Intenţionez să candidez din nou pentru că cetăţenii mi-au dovedit că au încredere în mine, am avut aproape 30% votanţi şi cred într-o intenţie de vot mai mare de atât, deci este normal ca împreună cu echipa care a câştigat alături de mine să încercăm să propunem din nou acest proiect care a plăcut cetăţenilor. Eu vreau să propun un proiect masiv de investiţii pentru Sectorul 1, vreau să dovedesc că se pot face investiţii în România. Chiar astăzi m-am întâlnit cu o familie care a decis să plece, pentru că au ajuns la concluzia că aici este foarte greu să se progreseze în orice domeniu. Eu cred că avem tot ce ne trebuie: avem banii, avem competenţele tehnice, avem totul, în afară de oamenii responsabili care vor să pună în funcţionare toate aceste atuuri pe care România le are. Avem un popor motivat, cetăţenii vor să susţină un efort credibil, singurul lucru care a rămas de făcut este să producem scânteia, astfel încât maşina să pornească.

Cum îţi vei construi echipa, alianţele de care ai nevoie pentru a atinge acest obiectiv?

Alianţele le voi construi bazate pe încredere. În poziţia mea profesională actuală negociez nişte parteneriate complicate. Când faci un parteneriat public-privat ai nevoie de foarte multe părţi, ai nevoie ca toată lumea să aibă acelaşi obiectiv, să fie un consens în privinţa direcţiei stabilite, cu acelaşi obiectiv şi aceleaşi principii. Echipa noastră va avea competenţe profesionale reale, aşa îi vom alege, pe baza competenţelor şi valorii lor profesionale, astfel cum se lucrează în orice proiect serios, în mod obiectiv. În USR, la ora actuală, nu am acumulat competenţe politice, avem o istorie foarte mică şi avem puţini oameni politici profesionişti.  În ceea ce priveşte echipa de la Sectorul 1 mă interesează competenţele profesionale dovedite. Dacă voi reuşi să câştig Primăria Sectorului 1 vom avea nevoie de 20-30 de persoane capabile să gestioneze nişte sume imense şi echipe imense, pentru că Primăria Sectorului 1 reprezintă aproape 1,5 miliarde de euro în 4 ani şi sunt aproximativ 3000 de salariaţi în Primărie; dacă facem o comparaţie cu lumea profesională vorbim despre o firmă foarte mare şi va trebui să avem nişte manageri de vârf. Fără să ofensez pe nimeni, cine nu a administrat în viaţa lui 100.000 de euro şi 3 angajaţi nu va putea să facă faţă la un departament de sute de oameni şi sute de milioane de euro de gestionat.

Ce priorităţi crezi că are Bucureştiul şi cum se pot rezolva?

Cred că trebuie să construim un oraş în care ne respectăm, unde să existe o calitate a vieţii bună pentru copii, pentru bătrâni, pentru toţi. Infrastructura este foarte importantă, de la parcări, la spitale, putem ajuta mult mai mulţi oameni, având o infrastructură bună. Trebuie să avem un oraş unde să învăţăm să locuim împreună, să ne respectăm pe noi înşine, să ne respectăm vecinii, nu să construim multe etaje pe o stradă unde toate casele au un singur etaj, să nu distrugem parcurile, să respectăm trecerile de pietoni, să respectăm bicicliştii, să construim spaţii şi programe pentru părinţii care muncesc şi sunt obligaţi să îşi lase copiii la grădiniţă sau la şcoală până la ore târzii pentru că sunt trei ture în şcoala respectivă. Când oamenii sunt respectaţi calitatea vieţii devine mult mai bună, de la sine, în mod organic, este o mare lipsă aici, a respectului pentru cel de lângă tine.