VIDEO Eugen Tomac: „ Este vital pentru România să găsim soluţii corecte pentru a exploata resursele naturale“
0Deputatul Eugen Tomac, preşedintele interimar al Partidului Mişcarea Populară, a discutat astăzi, la „Adevărul live“, despre obiectivele noului partid de dreapta girat de Traian Băsescu, despre relaţia cu fostul său partid, PDL, şi despre parteneriatul cu românii din Republica Moldova. Tomac a mai adăugat că PMP susţine politica economică promovată de Traian Băsescu, mai exact exploatarea resurselor naturale.
Principalele declaraţii ale lui Eugen Tomac
Am intrat în 2008 în politică mânat de valul de entuziasm că pot face ceva în politică şi m-am înscris în PDL, care era motorul politicii, alături de preşedintele Traian Băsescu. În ultima vreme am realizat că nu mă mai potrivesc cu PDL. PDL, fără spiritul Traian Băsescu nu mai are viitor politic, aceasta este convingerea mea.
Despre guvernarea Ponta
Românii vor altceva, există o dezamăgire uluitoare faţă de partide, credem că este loc pentru a se naşte un nou partid, care poate deveni o alternativă serioasă la nenorocirile pe care le produce USL. În afara unei lovituri de stat şi două privatizări ratate, alte succese nu putem înregistra pentru actuala guvernare. Dacă stăm şi aşteptăm să creştem natural nu se va întâmpla nimic. Trebuie să avem reacţie.
Eugen Tomac, despre planurile Mişcării Populare
Românii au nevoie de bani, de locuri de muncă. Cum să pleci în concediu, aşa cum a făcut Ponta, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic? Pornim cu convingerea că putem deveni o alternativă serioasă la USL. Nu sunt atât de naiv să colaborez cu Crin Antonescu, care este coautor al loviturii de stat. El doarme.
Noi, în loc să găsim soluţii, am dat o lovitură de stat şi ne prefacem că nu se întâmplă nimic. USL nu a răspuns juridic faţă de lovitura de stat de anul trecut. În lipsa unui plan de dezvoltare rurală noi nu putem accesa banii europeni. Suntem singurul stat din Europa care nu are un astfel de plan.
Victor Ponta nu dă doi bani nici pe locurile de muncă, nici pe situaţia românilor. Vrea să zâmbească toată ziua la TV, de parcă am juca toţi într-o telenovelă naţională.
Preşedintele a remarcat faptul că foarte multe din acţiunile Guvernului Boc şi Ungureanu au fost continuate de actualul Guvern. Relaţia dintre preşedinte şi Guvern trebuie să rămână corectă. Toate derapajele antidemocratice şi erorile acestei guvernări trebuie sancţionate. PMP este o formaţiune de centru-dreapta, iar Fundaţia Mişcarea Populară rămâne un izvor de idei pentru partid.
Despre Partidul Mişcarea Populară
Nu am negat faptul că suntem partenerii preşedintelui în acest proiect politic. Avem nevoie de o implicare reală în societate. Avem foarte mulţi români dezamăgiţi, iar acest partid se naşte pe fondul acestor nemulţumiri.
Suntem la început de drum. Pe fondul discuţiilor pe care le-a avut Fundaţia Mişcarea Populară în ţară s-a născut această dorinţă, de a se implica lumea mult mai mult, şi s-a făcut acest partid. Suntem responsabili, conştienţi de proiectul la care ne-am angajat. Este un entuziasm extrordinar. Ne întâlnim zi de zi, vin oameni din convingere.
Despre programul ecomic al PMP
Fundaţia va fi legătura de dialog între noi şi societate. În ceea ce priveşte măsurile econiomice, vom continua să susţinem proiectele anunţate de preşedintele Traian Băsescu. Avem aceeaşi poziţie pe care şi-a exprimat -o şi fundaţia, şi preşedintele, cred că este vital pentru România să găsim soluţii corecte pentru a exploata resursele naturale.
Despre relaţia cu Republica Modova
Ne place să ne spunem europeni, dar când vorbim despre românii din alte ţări în afara UE încercăm să găsim alte etichete. Susţinem votul prin corespondenţă. Numai domnul Baconschi a încercat acest lucru, dar nu a găsit susţinere. Vom avea o relaţie specială cu Republica Moldova.
Sunt milioane de români care şi-au pierdut cetăţenia fără voia lor, prin decizia a doi tirani: Stalin şi Hitler. Obligaţia statului este să-i repună în drepturi pe cei care solicită cetăţenia română. Mecanismul de repunere în drepturi continuă.
Au fost oameni împuşcaţi pe stradă pentru faptul că îşi spuneau români. Sunt foarte multe drame care s-au întâmplat. Există şi oameni care privesc cu sufletul curat spre acest ideal, România. Nu le vom închide uşa, aşa cum a făcut Iliescu în 1990.
Sunt mândru de faptul că în localitatea în care m-am născut eu s-a născut şi generalul Averescu, cel care a condus Partidul Poporului. Mă bucur că am primit încrederea din partea colegilor, mă onorează. Dacă românii de dincolo vor cere unirea cu România, vom fi primii care vor susţine acest proiect. Suntem două state, dar acelaşi popor.
În 1990, atunci când a semnat Iliescu tratatul ruşinos de prietenie între România şi URSS, oamenii protestatu la Chişinău pentru limba română. Sunt 4 milioane de români pe care nu avem drepturl să-i tratăm cu dispreţ.
Despre valorile PMP:
Noi nu suntem adepţii unui naţionalism ieftin. A fi patriot nu este o ruşine.Suntem un partid de dreapta şi respectăm şi biserica, şi familia. Este un lucru pe care l-am învăţat de la preşedintele Traian Băsescu, de a fi un bun român. Revine şi la noi această tendinţă a naţionalismului, această tendinţă de a pune accent pe valorile ultraconservatoare.
Noi vom fi vocea care se va implica pe aceste teme, de identitate, pentru că ne preocupă. Este o abordare faţă de semenii tăi. Avem obligaţia, ca ţară-mamă, să reacţionăm, când drepturile lor sunt limitate. Dacă avem capacitatea de a înţelege că vom trăi într-un stat mare, UE, şi ne vom defini fiecare printr-un specific.
Despre PDL:
Pe mine m-a impresionat nu că au existat voci critice la adresa preşedintelui, ci pentru că nimeni nu le sacţiona în interiorul partidului. Sunt bineveniţi toţi cei care vor împărtăşi valorile Mişcării Populare. Nu am avut discuţii cu Cristian Preda, el este în fundaţie. Îi invit şi pe cei acre nu au mai făcut politică să se înscrie în Mişcarea Populară. Vom avea alegeri preliminare. Vrem un partid viu care îşi consultă membrii.
Am fost alături de doamna Udrea la Congresul partidului, pentru că sunt convins că este un politician de marcă. Nu am dicutat despre o posibilă venire a Elenei Udrea la Mişcarea Populară, eu ştiu că este membru PDL. Nu a fost obiectivul nostru să rupem PDL. Dacă ar fi venit Elena Udrea, ar fi venit cu jumătate de PDL, şi am fi fost un mic PDL.
Vasile Ernu: Preşedintele Băsescu are un public devotat în Republica Moldova. Nu este întâmplător faptul că Eugen Tomac este preşedintele Mişcării Populare. Eugen Tomac este legitim din punct de vedere electoral să fie liderul partidului.
Este o mişcare politică destul de isteaţă a preşedintelui Traian Băsescu de a folosi electoratul din Republica Moldova. Dacă ne uităm acum în opoziţie este trist ce se întâmplă. E nevoie de opoziţie. Nu poţi să construieşti un partid cu voturile din exterior. Este normal să se pornească de la un nucleu dur, apoi să-şi construiască interiorul.