Am constatat cu satisfacţie că (...) astăzi suntem într-o situaţie foarte bună, doar 14% din măsurile din programul de guvernare sunt nefinalizate ca şi realizare, sunt în curs. La sfârşitul lunii septembrie toate prevederile din programul de guvernare vor fi aduse la termen aşa încât anul 2017 să fie încheiat cu respectarea măsurilor şi acţiunilor care sunt prevăzute acolo.

Ghinionul dlui Dragnea este că pe 14 iunie 2014, adică acum mai puţin de 3 luni, evaluarea PSD asupra îndeplinirii Programului de guvernare arăta astfel:

Şi ce să credem, că de la 13% măsuri îndeplinite, la 14 iunie 2017, s-a ajuns la 86% în septembrie 2017? Dar proşti ne mai credeţi, dle Dragnea! Cea mai mare dovadă de prostie este să-i crezi proşti pe ceilalţi!

Măsurile acestea le-aţi îndeplinit cumva şi n-am aflat noi? Dar următoarele măsuri?

Iată concluzia Raportului PSD din 14 iunie, la capitolul Politici macroeconomice:

Iată şi statistica măsurilor din economie

Lista completă se află  în evaluarea PSD din iunie.

  Iată cum arată bilanţul real al guvernării PSD, schiţat de europarlamentarul Siegfried Mureşan:

  • Triplarea deficitului bugetar al României, de la 1,74 de miliarde de lei, în primele 7 luni ale anului 2016, la 5,1 miliarde de lei în primele 7 luni ale anului 2017;
     
  • Cheltuielile publice cu investiţiile au scăzut cu 34%, de la 12,8 miliarde de lei, în primele 7 luni din 2016, la 8,4 miliarde de lei, în primele 7 luni din 2017;
     
  • România a exportat, valoric, în primele 6 luni ale anului, mai puţin cu 5,8 miliarde de euro faţă de valoarea exporturilor din aceeaşi perioadă de timp din 2016, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. Deficitul comercial a înregistrat, astfel, o creştere de 1,35 miliarde de euro comparativ cu aceeaşi perioada a anului 2016;
     
  • Încercări repetate de a pune mâna pe justiţie. În noaptea de 31 ianuarie 2017, la mai puţin de o lună de la învestire, Guvernul PSD-ALDE aprobă Ordonanţă 13 prin care se dezincrimina abuzul în serviciu. A fost nevoie ca peste 600.000 de români să iasă în stradă şi să protesteze nopţi întregi pentru ca guvernul să amâne planurile de a slăbi independenţa justiţiei şi a statului de drept. Nu pentru mult timp, însă, pentru că, la jumătate de an distanţă, vedem cum ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, propune modificări ale legislaţiei în domeniul justiţiei care au acelaşi scop final, anume de a slăbi independenţa justiţiei în favoarea intereselor de partid;
     
  • Decredibilizare pe plan extern. Acest guvern s-a decredibilizat total în faţa partenerilor europeni din cauza acţiunilor menite a slăbi independenţa justiţiei şi a destabiliza situaţia economică a ţării. Ambii prim-miniştri PSD - ALDE şi-au încheiat vizitele la Bruxelles în conferinţe de presă susţinute singuri, fără partenerii europeni, un mesaj clar transmis de liderii Uniunii Europene că nu au deloc încredere în acest guvern.

Să mai adăugăm la acest bilanţ negru faptul că România a împrumutat in primele 8 luni 10,4 miliarde euro, bani pe care îi vor restitui urmaşii noştri.

Iată lista măsurilor neîndeplinite la capitolul Educaţie

  • Programe de dezvoltare şi formare a tuturor copiilor, de la naştere, până la majorat;
  • Sprijin pentru creşterea nou-născuţilor, prin integrarea acestora în creşe;
  • Curricula, materiale didactice şi formarea profesorilor pentru educaţia privind creşterea copiilor între 0 şi 3 ani;
  • Organizarea de concursuri antreprenoriale la toate nivelurile preuniversitare;
  • Societăţi antreprenoriale studenţeşti (SAS) în universităţi şi fond naţional de investiţii în afaceri pornite de studenţi;
  • Conectarea tuturor şcolilor la Internet prin conexiuni de mare viteză;
  • Modernizarea procesului de predare cu tehnologiile informaţiilor şi comunicării;
  • Program naţional de investiţii în cluburile sportive şcolare, universitare, Palatele Copiilor şi Casele de Cultură Studenţeşti;
  • Politici educaţionale extraşcolare şi extracurriculare (educaţie civică, artistică, rutieră, ecologică);
  • Dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic de nivel 5 terţiar nonuniversitar;
  • Generalizarea programului Şcoală după Şcoală;
  • Creşterea gradului de calificare, în vederea scăderii şomajului în rândul tinerilor, prin Programul „A două şansă”;
  • Consolidarea programelor de educaţie şi burselor oferite etnicilor români din străinătate şi diaspora;
  • Programe de calificare în vederea angajării a celor care nu au promovat bacalaureatul;
  • Modificarea Legii Educaţiei şi elaborarea Legii Manualului pentru învăţământul preuniversitar.

Dacă Liviu Dragnea susţine că aceste măsuri au fost îndeplinite 86% minte de îngheaţă apele.

În concluzie. Domnilor conducători ai Coaliţiei de guvernare, nu mai minţiţi, că nu suntem toţi proşti să vă credem. Şi nici cei care v-au votat nu vă mai cred, pentru că de majoritatea  promisiunilor voastre s-a ales praful şi pulberea.