DNA, SRI, Parchete, instanţe de judecată. Instituţii imperfecte, dar strict necesare
0Nu există justiţie perfectă. Nu există sfinţi pe pământ, nici măcar în justiţie. Justiţia nu este matematică. Dar nu ne putem lipsi de aceste instituţii de importanţă maximă în funcţionarea statului de drept. Este drept că în justiţie se decid destine umane, cariere profesionale, vieţi omeneşti. De aici sensibilitatea extremă a publicului în faţa erorilor din justiţie.
Este greşită, aşadar, şi poziţia celor care pun la zid parchetele, DNA, instanţele de judecată, dar şi opinia celor care le ridică în slăvi, ducându-le într-o zonă imaculată, fără greşeli şi reproşuri.
Este cert că societatea românească este umilită, traumatizată, copleşită, cotropită, zdruncinată de corupţie. Nu cred că un cetăţean român scapă mai mult de câteva luni fără să i se pretindă şi/sau să dea şpagă.
Din fericire, societatea românească este mai implicată, mai decisă să contribuie la guvernare şi la funcţionarea instituţiilor statului. De aici recentele manifestaţii de stradă, de aici acţiunea furibundă a presei independente de respingere a OUG 13.
Face multe greşeli şi DNA, ilustrate de specialişti şi ziarişti. Sunt mulţi procurori şi judecători care calcă în străchini, de aici acuzele că fac poliţie politică. Dar am văzut şi capacitatea instituţiilor de a se debarasa de ei. Nu se poate ignora faptul că justiţia îşi face curăţenie în propria ogradă, aşa cum nu fac medicii sau profesorii, de exemplu. Trebuie să continue pe drumul acesta, pentru a-şi păstra credibilitatea în ochii populaţiei.
La fel de grav este că magistraţii care greşesc din neglijenţă, lipsă de profesionalism, cine ştie ce interese oculte, nu plătesc pentru asta. Material şi, mai ales, prin eliminarea din sistem. Până la momentul în care nu vor mai fi decât erori inerente funcţionării unui sistem aşa de complex.
După cum, nu se poate ignora şi faptul că zeci, poate sute de persoane, s-au văzut încarcerate în arest preventiv, pentru ca apoi să fie achitate. Nimeni nu le mai dă înapoi respectul şi onoarea terfelite.
Şi legislaţia este de vină, fiind imprecisă şi lăsând loc de interpretare. Exemplul abuzului în serviciu este concludent. CCR a procedat corect când a emis o decizie de interpretare, prin care „abuz în serviciu” înseamnă încălcarea legii primare. Să nu se facă dosare penale şi pentru banale încălcări ale regulamentelor. Şcolare, de exemplu.
A fost corectă şi eliminarea SRI din anchetele penale. Fiecare instituţie cu treaba ei. SRI adună şi gestionează informaţii privind securitatea ţării, unele fiind transmise şi parchetelor şi DNA. Dar atât. Nu mai are atribuţii de realizare a probelor din dosare.
Apoi, distincţia, linia roşie, între oportunitate politică şi ilegalitate, nu e clară. Poate emite un guvern, sau parlamentul, acte normative care favorizează infractorii, fără reacţia justiţiei? Este necesar un răspuns clar al legiuitorului în această privinţă.
Şi în cazul achiziţiilor publice legea nu este deloc clară. Dacă se cumpără un produs, cu de 800 ori preţul pieţei, dar respectându-se cerinţele Legii achiziţiilor publice, totul este ok? Sunt multe de îndreptat şi aici, şi parlamentul ar face bine să se aplece asupra acestor probleme.
Nu are DNA sau parchetele personal suficient? De ce guvernul, care vrea, nu-i aşa, binele poporului, nu suplimentează acest personal şi fondurile aferente, până la limita necesară care să asigure eficienţa? La bugetul de 60 miliarde euro, contează câteva zeci de milioane alocate în plus la DNA?
Critica nu trebuie să vină de la cei care au anchete sau dosare penale în curs. Aceştia nu pot fi obiectivi. Critica trebuie să vină de la observatori, cetăţeni, care nu au ceva de împărţit cu cei pe care îi critică. Abia atunci sunt credibili şi observaţiile lor sunt luate în seamă.
Critici aduse DNA
Sunt mai multe şi în zone diferite.
- Ce a făcut Departamentul de Protecţie Internă (dacă există aşa ceva), de a permis procurorului Negulescu să decredibilizeze instituţia într-un aşa hal? A mai avut probleme şi în trecut, dar nu s-au luat măsuri împotriva lui
- De ce sunt respinse dosare, de către judecători, pe motiv că sunt „subţiri”, insuficient probate?
- De ce apar din ce în ce mai multe achitări, în dosare privind persoane publice importante? Cine le redă onoarea şi demnitatea? Sau nu contează pentru DNA? (cazurile Berca, Orban, Rusanu, Surupăceanu - achitat definitiv etc.)
- De ce sunt dosare în care există doar denunţuri, care apoi sunt negate de cei care le-au dat? (cazul Berca)
- De ce procurorii pun presiune pe unii inculpaţi să facă denunţuri despre personalităţi politice cunoscute?
- De ce procurorii nu adună dovezi şi în favoarea inculpaţilor, aşa cum scrie la lege?
- De ce în dosare apar expertize realizate doar de experţi ai DNA şi nu şi de către experţi independenţi?
- Nici acum nu e clar câtă implicare şi contribuţie avea SRI în derularea anchetelor. Zvonurile care umblă în piaţă (cele legate de protocoale secrete), ar trebui clarificate.
- De ce Pescariu, Florica şi alţii scapă nepedepsiţi, dar rămân şi cu banii luaţi drept mită? N-am auzit o explicaţie completă şi credibilă.
- De ce sunt „agăţaţi” politicieni cu câteva zile sau săptămâni înaintea alegerilor? (cazul Ludovic Orban şi alţii). Nu mai puteau aştepta dosarele vechi de ani, câteva săptămâni?
La nivelul acesta de luptă între o parte a politicienilor şi DNA, ar trebuie să nu existe nici o fisură în dosare. Altfel, se întoarce totul ca un bumerang în firma DNA.
Încă odată. Este extrem de mare nevoie de instituţii de forţă care să cureţe societatea de hoţi şi corupţi. Dar sprijinul populaţiei şi al cercurilor politice internaţionale depinde de gradul de profesionalism şi onestitate al instituţiilor. Orice drapaj în activitatea lor poate duce la retragerea acestui sprijin.
Atenţie, aşadar, la derapajele şi la oamenii care au în mâna cătuşele. Greşelile lor au o reverberaţie mult, mult mai mare, comparativ cu orice alţi funcţionari. Şi pot duce la decredibilizarea actului de justiţie, de care societatea românească are acum aşa de mare nevoie.