Demisia-protest a lui George Maior
0
George Maior încheie un mandat de peste 8 ani în fruntea SRI. Cel mai lung şi cel mai fructuos din istoria de 25 de ani a acestei instituţii. De aceea, plecarea sa din fruntea unei instituţii cheie a statului este o pierdere pentru România
În acelaşi timp, acest gest personal deschide noi orizonturi legitime pentru cineva care are încă foarte multe de oferit în serviciul public al unei ţări care se remarcă, din păcate, prin sărăcia elitelor înţelepte, cultivate şi integre.
George Maior a demisionat din fruntea SRI. Este un act de voinţă personală, dar şi un gest democratic de protest al unuia dintre cele mai bune produse ale clasei politice româneşti post-decembriste.
Sunt convins că vom avea la un moment dat şi explicaţii oficiale. Până atunci, îmi permit să încerc eu una.
George Maior este un democrat prin excelenţă, artizanul modernizării SRI, al racordării la comunitatea de valori a serviciilor de informaţii occidentale, dar şi motorul unora dintre cele mai spectaculoase evoluţii ale României în zone complexe precum lupta anticorupţie, credibilizarea internă şi internaţională structurilor de apărare şi întărirea salutară a unui stat căpuşat şi vulnerabilizat prea mult din interior şi din afară.
Dacă vrem să înţelegem gestul demisiei de onoare, de protest, de normalitate spuni altii, trebuie mai întâi să înţelegem modul în care gândeşte acest om.
Iată ce scria George Maior într-un text relevant pentru analiza momentului: "Problema este că oamenii de stat – conştienţi fiind că acţiunile curajoase, dar riscante, vor fi judecate din perspectiva unui rezultat pe care nu-l pot controla – preferă adesea să se protejeze, punându-se la adăpostul unor soluţii birocratice care nu fac nici bine, nici rău. Departe de a fi susţinătorul nesăbuinţei, mă văd nevoit să remarc că, de-a lungul istoriei, aceia care au făcut cel mai mult bine naţiunilor la cârma cărora s-au aflat au avut curajul de a lua acele decizii dificile, poate dezavuate pe moment de societate, dar necesare pentru a avansa spre obiectivele strategice propuse."
Un om care gândeşte aşa, nu se agaţă de funcţii şi nici nu cred că e consumat de mize personale. Politica publică pe care o derulează instituţii din sfera securităţii naţionale, a cărei îndeplinire este astăzi serios deraiată de succesiunea de decizii ale Curţii Constituţionale care au suspendat instrumente cheie pentru susţinerea unor obiective majore precum lupta anticorupţie, combaterea crimei organizate, lupta împotriva terorismului, protejarea ţării în faţa ofensivei estice, este însă o miză strategică.
După un efort de construcţie instituţională întins pe ani întregi, după bătălii dure pentru întărirea unui stat care să protejeze cetăţenii, nu să-i supravegheze, a unui stat care să apere cetăţeanul, iar nu pe cei care îl fură, după presiuni formidabile ale celor care, ani întregi, au întreţinut o ordine statală căpuşată de corupţie şi interese alogene, cred că este extrem de dificil să asişti impasibil, senin si brocratic, doar de dragul funcţiei, la succesiunea de lovituri din ultima perioadă care par să disloce fundamentele securităţii naţionale. Aici cred că pot fi găsite explicaţiile atât pentru mesajele publice apăsate emise de George Maior în ultimele zile, cât şi pentru demisia sa.
Binomul libertate-securitate este echilibrat în fiecare stat democratic în funcţie de realităţi. Dar în esenţă, în toate societăţile democratice, pornim de la principiul că sfera libertăţilor reprezintă regula, iar sfera securităţii reprezintă excepţia. Din acest punct de vedere, deciziile Curţii Constituţionale cu privire la cele 3 legi – retenţia datelor, cartelele pre-pay, securitatea cibernetică trebuie respectate în statul de drept.
Problema este că, în acest moment, România a devenit o ţară unicat în Uniunea Europeană, din punctul de vedere al instrumentelor de prezervare a securităţii. 21 de state UE (Franţa, Marea Britanie, Itaia, Spania, Olanda, ţările nordice etc) încă nu se conformează deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care a invalidat directiva Comisiei Europene privind retenţia datelor. 5 state au legi adaptate care respectă hotărârea Curţii. România însă, este în situaţia deloc de invidiat, de a avea un vid legislativ.
Demisia lui George Maior este un semnal de alarmă de pe urma căruia acest vid legislativ trebuie să fie umplut urgent cu legi bune care să asigure cetăţenilor condiţii de securitate deplină pentru libertăţi maxime posibile.
Atunci când directorului principalului serviciu de informaţii nu-i mai rămâne decât actul demisiei pentru a protesta faţă de situaţia excepţională în care o structură esenţială a statului este împiedicată să-şi facă treaba, înseamnă că situaţia este gravă. Iar riscul restauraţiei unei ordini în care interesul public este tranzacţionat la bursa capriciilor private şi a intereselor de grup, nu trebuie neglijat.
Poate că sunt şi alte explicaţii ale acestei demsii. Dacă există, este în interesul public să le aflăm. Până atunci, angrenajul instituţional care a făcut totuşi atât de multe lucruri bune pentru România trebuie să funcţioneze. Interimatul de acum de la conducerea SRI este o garanţie a continuităţii, iar viitorul director, dar şi şeful statului vor avea dificila sarcină de a anula impresia că, în plin război la graniţele ţării, tocmai am asistat la un blitzkrieg împotriva primei şi ultimei linii de apărare a oricărui stat.
Se încarcă comentariile...
