Delegitimarea puterii: radiografia la nouă luni

În doar o sută de zile Statele Unite, aflate din martie 1933 sub conducerea preşedintelui Franklin Delano Roosevelt, schimbaseră, în toiul celei mai dramatice crize economice, politicile fiscale, realizaseră reformele bancară şi monetară, statuaseră şi iniţiaseră marele program de lucrări publice, legiferaseră reforme sociale şi puseseră la punct un eşafodaj politico-economic care le va permite să devină puterea dominantă aproape un secol.

Aflat la guvernare ca principală forţă politică de 251 de zile, PNL-ul guvernului Cîţu livrează cu asiduitate cu totul altceva decât a promis în campania electorală. Bicefala formaţiune politică aflată în vrie pledează, prin vocea celor mai avizaţi reprezentanţi ai săi, orfeicul domn Orban şi ternul domn Cîţu, pentru pensii speciale pentru primari, menţinerea unei forme fardate a SIIJ, primari aleşi într-un singur tur de scrutin, facilitarea distrugerii monumentelor istorice, educaţie cu porţia după statut şi noroc, şi face uitate toate promisiunile reformiste făcute pentru care a primit votul unui sfert dintre alegători cu nici nouă luni în urmă. În plină criză de identitate şi delegitimat de absenţa reformelor şi de prestaţia mediocră - când nu este de-a dreptul catastrofală - a celor mai mulţi dintre miniştii săi, în frunte cu însuşi primul ministru, partidul pare că a făcut din alegerile interne miza principală a singurei perioade de acalmie politică în care putea să demonstreze că are capacitatea de a guverna şi de a menţine contactul cu aşteptările oamenilor. Rând pe rând, categoriile sociale care au dat votul partidului s-au îndepărtat de acesta, ceea ce se reflectă în sondajele de opinie. Preşedintele ţării s-a lăsat antrenat în această convulsie a partidului iar credibilitatea şi gradul de susţinere a politicilor sale se prăbuşesc, dacă se poate, chiar mai repede decât procentele PNL-ului.

USR-ul se dovedeşte incapabil să înţeleagă şi să utilizeze instrumentele de constrângere formidabile pe care le deţine în cadrul arcului guvernamental, dacă doreşte cu adevărat să întreprindă o reformă a statului (sintagmă de care domnul Iohannis pare a fi uitat cu totul). Fără voturile acestei formaţiuni, în definitiv, guvernul nu se poate menţine la putere. Altceva în afară de duioase încruntări nu se prea vede în spaţiul public, în vreme ce reprezentanţii săi din guvern par a fi ceva mai decenţi, dar nu şi mult mai competenţi decât companionii de guvernare. La rândul său, formaţiunea a suferit o prăbuşire a legitimităţii sale care era conferită în principal de aspiraţiile justiţiare, reformiste, de temele legate de mediu, protecţia patrimoniului (subzistă întrebarea firească legată de refuzul de a-şi asuma portofoliile culturii şi educaţiei, în condiţiile în care în opoziţie liderii săi au făcut mare caz de aceste teme), fonduri europene etc. Cum poate să explice electoratului său faptul că un condamant penal, fie şi într-o variantă soft, se află cocoţat tocmai în fruntea guvernului din care fac parte? Dar PNRR-ul care este o mostră de limbaj de lemn şi generalităţi? Sau consultările publice făcute de formă? 

Vaccinarea stagnează, spitale noi nu se întrezăresc, PNRR-ul lâncezeşte, figurile feminine sunt quasi-absente din guvern, situaţia demografică este catastrofală, alocaţiile destinate copiilor sunt ridicole, educaţia se zbate într-o subfinanţare cronică în „România educată”, cercetarea abia dacă mai respiră, corupţia este la fel de înfloritoare, inflaţia este complet scăpată de sub control, Schengenul este la fel de îndepărtat precum accesul fără vize în Statele Unite sau reunirea cu Republica Moldova, aservirea presei rămâne o politică guvernamentală.

UDMR-ul se luptă cu urşii, dă liber la vânătoarea de ciute şi vrea să conserve, pe cât posibil, trofeele de vânătoare care-l vor ţine la guvernare indiferent de parteneri, în special PNDL-ul.

Unul dintre aceşti potenţiali parteneri ar putea fi chiar PSD-ul. Temător de exigenţa electoratului, PSD-ul pornise să se reformeze înainte de alegeri. S-a relaxat! Nu mai simte niciun impuls, nicio motivaţie în acest sens. Este suficient să aştepte pe metereze, să mai tragă, din când în când, cu arcul în văzduh şi să se amuze copios de vânzoleala fără sens din coaliţie. Vama este Veche, îi cunosc regulile cel mai bine, chiar dacă Insulele Azore au fost întotdeauna mai tentante pentru liderii săi. (Şi Madagascarul, când sunt la ananghie). AUR-ul se dă preţios, dar cuferele în care şade sunt tranzacţionate ieftin la bursa internaţională a politicii, fie la Tomis, fie oriunde altundeva s-ar afla emporiile acesteia.