Adevărul este că tinerii din România se confruntă cu situaţii serioase şi probleme reale, a căror rezolvare stă dincolo de partizanatul politic. În urma dialogului pe care l-am avut cu sute şi sute de tineri de pe tot cuprinsul acestei ţări, am reuşit să identific câteva subiecte mari. Sunt convins că ele nu sunt singurele şi sunt convins, de asemenea, că ele sunt mult mai nuanţate – de unde şi ideea cercetării masive în rândul tinerilor.

  1. În percepţia tinerilor, principalele două probleme cu care se confruntă ei şi România în acest moment sunt sărăcia şi locurile de muncă. În ceea ce priveşte sărăcia, aproape o treime din tinerii din România trăiesc în condiţii de privare materială severă. De trei ori mai mult decât media UE. Un procent de 43% din cei cu vârsta cuprinsă 15-29 de ani trăiesc în risc de sărăcie. Deşi riscul de sărăcie şi excluziune socială a scăzut în ultimii 10 ani pentru întreaga populaţie, sărăcia a scăzut de patru ori mai repede pentru cei de peste 65 de ani în comparaţie cu cei de până în 16 ani. Da, avem încă copii care se culcă flămânzi seara şi pentru care cornul şi laptele de la şcoală este cea mai consistentă masă a zilei.
     
  2. Salariul este de departe cel mai important criteriu în selectarea unui loc de muncă, urmat de siguranţa locului de muncă. Iar în ceea ce priveşte veniturile, inegalitatea în rândul tinerilor este cât se poate de reală. Veniturile tinerilor angajaţi diferă substanţial, orăşenii tineri câştigând mai mult decât cei de la sat, tinerii din Bucureşti cel mai mult şi cei din Moldova cel mai puţin, iar bărbaţii obţin venituri mai mari decât femeile.
     
  3. Aproape trei sferturi dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 14-29 de ani şi mai bine de jumătate dintre tinerii cu vârsta de peste 18 ani încă locuiesc cu părinţii. Acest lucru a dus la creşterea vârstei de căsătorie la peste 30 de ani şi la decizia multor cupluri de a amâna conceperea unui copil până după 30 de ani. Consecinţa: rată relativ ridicată a divorţurilor între tineri, natalitate scăzută, spor demografic negativ, societate îmbătrânită.
     
  4. Tinerii din mediul rural şi cei din regiunile sărace au şanse mai scăzute să termine şcolile post-liceale sau să urmeze studii universitare. Decalajele de dezvoltare şi bunăstare dintre regiuni se adâncesc, iar consecinţa este suportată de întreaga societate. În plus faţă de toate acestea, se adaugă şi ostracizarea socială atât a tinerilor săraci, cât şi a tinerilor din mediul rural sau regiunile slab dezvoltate, creându-se o spirală a neîncrederii şi a potenţialului irosit.
     
  5. Deşi are extrem de mulţi tineri talentaţi în IT şi în software, România are şi recordul european negativ în ceea ce priveşte numărul tinerilor care pot îndeplini multiple activităţi legate de computer. Doar 24% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 16-29 ani au îndeplinit 3 sau 4 activităţi legate de computer. Asta înseamnă că există decalaje foarte mari în alfabetizarea digitală şi înseamnă practic deconectarea tinerilor care se află la baza ierarhiei de oportunităţi de muncă.
     
  6. Doar un tânăr din trei se declara, în urmă cu doar trei ani, mulţumit de sistemul de învăţământ din România, iar tendinţa este ca gradul de satisfacţie să crească pentru cei mai tineri şi să scadă pe măsură ce se avansează în vârstă. Din totalul tinerilor romani care lucrează, mai puţin de jumătate consideră că nivelul de studii pe care îl au corespunde cerinţelor  de la serviciu, iar unul din cinci spune că studiile absolvite corespund doar foarte puţin sau deloc sarcinilor pe care le au de îndeplinit la muncă.
     
  7. Ca să câştige bani pentru a se întreţine sau pentru a-şi întreţine familiile, tinerii se văd nevoiţi să aleagă munca în locul şcolii. Dorinţa de a începe munca a determinat ieşirea din sistemul de educaţie pentru aproape un sfert din tineri, ponderea fiind mai pronunţată în rândul tinerilor din mediul urban.
     
  8. Poate cel mai grav, trei tineri din zece, spun că în zece ani se văd ca persoane realizate în altă ţară decât România şi patru din zece susţin că ar vrea să emigreze, fie şi numai temporar, pentru studii sau muncă.
     
  9. Tinerii se declară foarte dezamăgiţi de principalele instituţii politice din ţară, se declară dezamăgiţi chiar de către politicienii tineri şi au un interes scăzut pentru politică.
     
  10. Circa doi din zece tineri cu vârste între 18 şi 24 de ani îşi doresc să devină antreprenori în următorul an, însă văd ca principale obstacole birocraţia, fiscalitatea şi accesul la finanţare. Dintre cei care decid să-şi întemeieze o afacere, aproape jumătate au restanţe la întreţinere şi la plata curentului şi o treime nu-şi poate plăti la timp telefonul.

Acestea sunt, după mine, cele mai importante şi complicate probleme cu care se confruntă tinerii români, probleme pe care noi trebuie să le rezolvăm atât prin actul de guvernare, cât şi prin programul România Tinerilor. Rezolvarea acestora nu ţine de un calcul politic sau electoral, ci de un aspect elementar, de viitorul tinerilor depinde viitorul societăţii. Tinerii săraci vor determina o societate săracă, mai ales că studiile dovedesc să sărăcia se transmite şi se moşteneşte social de la o generaţie la alta. Tineri care abandonează şcoala sau care nu-şi găsesc locuri de muncă de calitate, înseamnă pe termen mediu subdezvoltare, iar pe termen lung sărăcie. Tineri care stau cu părinţii până după vârsta de 30 de ani şi îşi întemeiază greu sau deloc familii, înseamnă nu doar îmbătrânire, ci înseamnă periclitatea ţesăturii sociale din care este alcătuită societatea.

Nu există răspunsuri universal valabile şi instrumente care să rezolve toate aceste aspecte,dar există cel puţin o soluţie care rezolvă o mare parte dintre ele: educaţia. Educaţia este instrumentul care poate să combată sărăcia, oferind şansa pentru o viaţă mai bună şi un trai mai prosper pentru fiecare; educaţia este oportunitatea pentru o societate mai unită şi mai inclusivă, în care diferenţele dintre cetăţeni sunt folosite pentru dezvoltare, nu pentru conflict; educaţia este soluţia care permite inovare, iar inovarea nu aduce doar venituri mai mari pentru companii, salarii mai mari pentru angajaţi şi prosperitate pentru societate, dar permite crearea unui ecosistem al creativităţii; educaţia este cheia prin care, în timp, se pot reduce decalajele de dezvoltare şi se poate combate eficient discriminarea abuzivă. Dar pentru ca educaţia să fie eficientă, ea trebuie să fie oferită tuturor. Toţi tinerii români trebuie să aibă acces real şi egal la educaţie. Aceasta este condiţia zero. Lipsa educaţiei sau accesul inegal la ea, înseamnă continuarea unui model care nu doar că şi-a atins limitele, dar care ştim că nu este potrivit sau dezirabil nici măcar pe termen scurt.