Crin Antonescu, despre bugetul pe 2014: A fost o victorie pentru Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că în subiectul majorării accizei Guvernul a avut parte de „o înfrângere totală” după ce a acceptat amânarea aplicării măsurii, iar preşedintele Traian Băsescu a avut parte de o victorie nemeritată. informează Mediafax.

Antonescu a afirmat, într-o emisiune la Digi 24, că discuţia cu premierul Victor Ponta şi ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, care a avut loc miercuri la sediul PNL, a fost una "foarte precipitată" şi "contra cronometru".

„Mi-au spus că au luat această decizie (de a accepta amânarea aplicării majorării la acciza pe carburanţi, n.r.). Am spus, bun, dacă este decizia luată de voi, sunteţi Guvernul meu, evident, asta e, nu am cum să împiedic. Ce m-a mâhnit suplimentar este că, totuşi, în graba asta, primul ministru a uitat să comunice public o decizie a sa, a Guvernului său, opiniei publice, alegătorilor, contribuabililor. A uitat să o comunice, s-a dus cu ea la Cotroceni şi a comunicat-o domnul Băsescu”, a declarat liderul PNL.

El a opinat că şeful statului a fost cel care a câştigat din subiectul amânării cu trei luni a majorărilor de acciză la carburanţi.

„Din punct de vedere politic, a fost, după părerea mea, o înfrângere totală sau o victorie pe care domnul Băsescu nu o merita, dar pe care nu o putem ascunde. (...) Pentru Băsescu este o victorie, pentru că s-a dovedit că se putea face altfel şi pentru că s-a făcut altfel. În sensul acesta nu avem de data aceasta ce discuta decât – sper ca şi primul ministru şi ministrul Finanţelor, până la urmă vorbim de primul ministru, pentru că decide în fruntea Guvernului – să tragă din asta într-o sper eu lungă carieră de prim-ministru învăţătura că un buget trebuie făcut foarte serios şi când ai spus «ăsta e», ăla e”, a declarat Antonescu.

El a mai afirmat că „deocamdată au câştigat” cei care au spus că această acciză suplimentară nu are rost din punct de vedere al necesităţilor bugetului de stat.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, că a promulgat bugetul de stat pe anul 2014.

Anterior, premierul Victor Ponta declara că introducerea accizei de 7 eurocenţi va fi amânată cu trei luni, până la 31 martie 2014, la carburanţi, iar preşedintele Traian Băsescu va trimite, miercuri, la Monitorul Oficial decretul de promulgare a bugetului de stat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite