Ce-i lipseşte României, azi ?!

Obişnuim să acordăm atenţie abundenţei! Codrul, răul, ramul...Înghesuiala de pe stadioane, la fotbal sau la mitinguri electorale, noutăţi din viaţa mondenă, căderi de la balcon... La o privire mai atentă, am putea observa şi absenţa...

1. Lideri competenţi şi responsabili

„Clasa politică” românească este în prezent măcinată de dezvăluiri scandaloase referitoare la un deceniu de fraude, asocieri dubioase şi iniţiative controversate. Corupţia a devenit tema dominantă a vieţii publice şi, dincolo de judecata şi pedeapsa cuvenită prin consecinţe multiple, mătură tot ceea ce s-a încropit în primii ani ai tranziţiei postcomunismului.

Capacitatea efectivă de guvernare a coborât la limite primitive.  Funcţionalitatea mediului instituţional este lipsită de consistenţă, coerenţă, produce pagube directe, din cele mai grave, avuţiei naţionale. Pe lista duşmanilor României, clasa politică ocupă un loc de frunte.

Pentru moment sunt greu de identificat resurse umane, comunitare, interes şi determinare pentru un restart colectiv într-o democraţie rahitică, măcinată de jocuri oculte şi interese meschine.

O rutină a eşecului, alimentată de mediocritate, lăcomie şi nervozităţi ipocrite pare să fie starea de a fi instalată pe termen nedefinit într-un ţinut de la periferia lumii moderne.

2. Un  electorat exigent, activ şi cu nevoi şi aşteptări orientate spre viitor, bunăstare, ordine publică.

Evoluţia populaţiei României în ultimul deceniu a fost contradictorie. Tendinţe promiţătoare care au decolat în primii ani după prăbuşirea sistemului totalitar, au fost rapid contaminate de racile şi capcane ale “capitalismului” primitiv…

Libertăţile formale au deviat rapid pe un culoar mizer. Îmbogăţirea rapidă însoţită de infracţionalitate,  inrudită direct cu sărăcia rapidă însoţită de inerţie au generat, pe neobservate, relativ rapid o lume haotică, în care sunt amestecate egoismul, dependenţe primitive, slugărnicia, indiferenţa faţă de cei din jur, naivitatea asociată cu un snobism ieftin faţă de gunoaiele aruncate pe o piaţă primitivă, periferică.

Mitul “clasei de mijloc”, ca pilon al unei societăţi civile active, prezente, exigente a rămas una din cele mai jalnice utopii ale tranziţiei. Dimpotrivă, populismul vulgar, un concubinaj între “stăpâni” şi “servitori” din cele mai toxice, reprezintă mecanismul dominant al vieţii publice, a surselor formal democratice de activare, echilibrare şi reînnoire a mediului politic, a structurilor administrative.

3. O piaţă liberă bazată pe competitivitate, capabilă să asigure progres şi dinamică internă, bunăstare şi poziţionare favorabilă la nivel regional şi global; reprezintă de fapt marea ratare a primilor 25 de ani de “capitalism”.

După o reformă preliminară chinuită, marcată de guvernări active prin contrareformă şi liberalizări balcanizate, decimarea industriei, înstrăinarea masivă a resurselor naturale şi menţinerea în anonimat a antreprenoriatului autohton, au transformat România într-un simplu pacient cronic al unei “integrări europene” marcate de restanţe prelungite şi neîmpliniri spectaculoase.

Cu puţine, prea puţine excepţii, investiţiile străine s-au dovedi afi simple diversiuni corporatiste menite să producă pagube, nu profit, şi să ţină la distanţă jucători de marcă calificaţi şi consistenţi, disponibili să susţină o modernizare structurală, competitivitate semnificativă pe pieţe externe şi ,de ce nu, o sursă majoră de profit şi bunăstare la nivel intern.

Eşecul continuu, multilateral , în modernizarea şi extinderea masivă a infrastructurii exprimă clar şi deplin handicapul autohton pentru economia de piaţă, dinamism, competitivitate.

4. Comunicarea publică, dialogul social, dezbaterea autentică a temelor majore ale agendei naţionale s-au înecat rapid, complet şi oarecum ireversibil, în mlaştina unei gâlceave contaminate de minciună, scandal şi vulgarităţi din cele mai diverse.

Libertatea de expresie, media, principalele modalităţi de informare publică oficială, receptivitatea la opinia publică s-au ofilit după numi câţiva ani ai postcomunismului.

Mogulii fac legea, chiar şi după ce au intrat la puşcărie. Nivelul profesional şi implicarea civica a lucrătorilor din presă a intrat în declin. Partizanatul ieftin, mânat de conformism şi obsesia pentru “rating” au pus capac peste o ciorbă de burtă reîncălzită la nesfârşit. La aşa chip, aşa portret!

Mult mai gravă este, prin efect şi susţinere neîncetată prin generarea unor nevoi simplificate, precare de informare, comunicare şi dialog la nivelul publicului. Expuşi la intoxicarea consumeristă cu ştiri ieftine, ordinare, adesea îndoielnice, la “showuri” vulgare şi un “promotion” primitiv de produse ieftine şi contrafacute, românii au devenit nu doar dependenţi, ci şi – prin noile moduri de a fi - practicanţi ai unei subculturi ordinare.

5. Un sistem educaţional, cu surse multiple, conţinut modern, stimulativ pentru competitivitate, afirmare de sine, dar şi solidaritate comunitară a rămas un simplu orizont, tot mai îndepărtat, de oamenii simpli, de noua generaţie. Se ignoră faptul că în lumea modernă, educaţia nu mai este doar un domeniu secundar – a cincea roată (de schimb) la căruţă. Educaţia modernă, acolo unde exista, se constituie şi funcţionează ca un factor strategic, de prim plan, fără de care nici unul din celelalte domenii nu poate supravieţui, într-o lumea globală aflată în permanentă schimbare. Eşecurile repetate au consecvenţă în reformarea sistemului educaţional (comparabil, nu întâmplător, cu stagnarea în modernizarea infrastructurii) spun multe despre capacitatea lumii româneşti actuale de a se integra benefic, pe termen lung, într-o formulă viabilă în lumea contemporană.

Costurile şi consecinţele negative ale acestui eşec sunt deja vizibile, dificil de remediat. Absenţa unui factor competent, respectabil şi suficient de influent menit să întoarcă roata, este pe cât de gravă pe atât de persistentă.

6. Parteneriate externe consistente, reciproc avantajoase menite să asigure siguranţa strategică, accesul la modernitate, cooperarea pe multiple planuri în sincronicitate cu dinamica globală, rămân sub semnul întrebării.

Devine tot mai clar că , atât integrarea în Uniunea Europeană, cât şi prezenţa în NATO, din cele mai semnificative dezvoltări în raporturile externe din ultimul deceniu, se menţin la nivele mediocre, diluate de insconsecvenţe interne, dar şi (poate prin consecinţă) printr-un plasament periferic, de nivel secund, în gramatica de apărare, în distribuţia de roluri, costuri şi beneficii.

Ca un duş rece, “criza din Ucraina” scoate în evidenţă, cu tot mai multă claritate, configuraţia reală, implicarea efectivă a României, pe plan extern.

Dincolo de ostilitatea, oarecum primitivă  şi sterilă, a Rusiei, la nivel regional, contextul nou creat scoate la iveală automatismul, incoerenţa şi, prin consecinţă, hazardul în care politica externă a  ţării se rostogoleşte ca un “butoi gol” într-un spaţiu minat.

Cam atât pentru azi….

Salutări de la Dorel...