Dar şi pe baza informaţiilor de plasare în context date vineri într-un interviu pe Adevărul Live, de Leonard Orban, consilierul prezidenţial pe probleme europene. Deci, pe fond, o evaluare de etapă.

Ce spune dl. Leonard Orban este absolut real: este mult, mult prea devreme pentru o discuţie aprofundată deoarece aceasta, de regulă, va avea loc după cunoaşterea datelor privind noul echilibru de putere din Uniunea Europeană, aşa cum va fi el desenat după alegerile europene. Va fi deosebit de important să vedem dacă vor mai fi respectate actualele proporţii ale jocurilor de influenţă date de reprezentarea în Parlamentul European a grupurilor politice sau, dimpotrivă, aşa cum se aşteaptă unii comentatori, vom vedea scăderi importante în forţa partidelor politice tradiţionale, în primul rând a socialiştilor, aflaţi în cădere liberă peste tot în Europa (cu excepţia, fireşte, a României), a liberalilor deja în poziţia a patra în PE după alianţa conservatorilor şi reformiştilor. S-ar putea să apară unu pol important de putere al partidelor naţionaliste, eurosceptice sau chiar antieuropene, plus formaţiuni tip antisistem. De-abia după ce se va şti cum arată noul echilibru politic european vor începe negocierile pentru a se decide cine va fi cel de-al treilea preşedintele din istoria Consiliului European.

Dar, în acest caz, de ce am folosit în titlul acestui material sintagma „preşedinte al Europei“? Pentru că, până la urmă, va trebui să se lămurească până atunci dacă există vreo şansă de concretizare a propunerii făcute anul trecut de Juncker care îşi dorea ca postul de preşedinte al Consiliului să fie comasat cu cel de preşedinte al Comisiei Europene. O soluţie cu adevărat în favoarea eficientizării luării procesului de decizie, dar implicând riscul de a concentra enorm de multă putere în mâinile unui singur om, din acel moment coordonator atât al cadrului în care se iau marile direcţii ale politicilor europene, dar şi al organismului executiv care supervizează punerea acestora în practică în spiritul şi litera Tratatelor.

Dar asta nu înseamnă că nu a început sesiunea premergătoare competiţiei finale pentru cine va fi viitorul preşedinte al Consiliului, ideea fiind de a se identifica personalităţile care îndeplinesc cele câteva criterii considerate drept obligatorii.

În acest moment, numele despre care se spune că s-ar afla pe o listă scurtă sunt: Klaus Iohannis, preşedintele României, Mark Rutte, prim-ministru al Olandei şi Dalia Grybauskaite, preşedintele Lituaniei. Toţi trei îndeplinesc deja criteriul prim obligatoriu: să fie sau să fi fost membri ai Consiliului European.

Apoi, cel mai important dintre criteriile ce vor trebui îndeplinite ţine de caracterul non-conflictual al personajului care, spun sursele consultate, va avea nu numai extrem de dificila misiune de a asigura un echilibru intern în UE în urmărirea şi aplicarea angajamentelor care vor fi listate în comunicatul final de la Sibiu din mai 2019 ca priorităţi ale construcţiei europene, ci de a garanta pilotarea navei europene într-un climat extern mai dificil ca niciodată.

Cel mai ofensiv, dur şi adesea intolerant dintre competitori s-a dovedit până acum preşedintele lituanian, dar cu meritul de a fi femeie şi, în caz de nominalizare, de a arăta că UE respectă criteriul politic al egalităţii de gen.

Dalia Grybauskaitė FOTO AP

Klaus Iohannis ar putea avea un avantaj fiind un est-european aflat în relaţii excelente cu reprezentanţii „nucleului dur“ franco-german, dar şi cu americanii, fiind unul dintre primii estici care au vorbit despre nevoia de consolidare a frontierei de est şi prin jocuri de politică de cooperare economică, dublând astfel construcţia de securitate a NATO în zonă. Asta în paralel cu un discurs ferm faţă de Rusia, dar lăsând mereu deschisă perspectiva deschiderii de legături economice cu spaţiile mai apropiate sau mai îndepărtate din est, inclusiv cu China.

Prim-ministrul olandez este un concurent redutabil, favorizând în primul rând o viziune bazată pe criteriile de promovare a mediului competitiv de afaceri şi de investiţii, dar şi el cu destul de multe accente dure, mai ales în discuţiile pe axa Nord-Sud şi, desigur vă amintiţi acest lucru, în grupul jucătorilor care au criticat constant România pentru nerespectarea unor criterii europene în domeniul justiţiei, drepturilor omului, primul dintre oponenţii tradiţionali ai aderării noastre la Spaţiul Schengen.

Mark Rutte

Dintre multele provocări cu care se va confrunta viitorul preşedinte al Consiliului, două vor fi foarte delicate şi care l-ar putea pune pe Klaus Iohannis într-o poziţie favorabilă de start. „Va trebui văzut cu mare atenţie cine s-ar putea descurca cel mai bine cu etapele succesive, foarte urgente, ale continuării procesului de extindere în Balcanii de Vest, unde negocierile cele mai dificile de-abia urmează, cu Serbia spre exemplu. Iohannis ar putea fi o soluţie pentru că de-acolo şi ar putea fi un mediator mai reuşit decât cei care ştiu doar dosarul nu şi realitatea din teren“, spunea una dintre surse. Care mai adăuga faptul că pe lista de teme cu potenţial exploziv rămâne relaţia cu Turcia dar şi, în spaţiu mai larg, cu ţările din Orientul Mijlociu unde „un mediator ca Iohannis, văzut ca nefăcând parte direct din „nucleul dur“ ar avea mai multe şanse să fie acceptat“.

În fine, merită remarcată observaţia, de altfel destul de cinică, a unui diplomat adânc implicat cu ceva timp în urmă în saga atât de complicată a realegerii lui Tusk în ciuda opoziţiei furibunde a ţării sale de origine:

Dintre cei trei despre care se vorbeşte acum, Klaus Iohannis poate fi o miză câştigătoare tocmai pentru că nimeni nu va vrea să «dea totul» reprezentanţilor nucleului dur al UE, cei care, destul de probabil, ar putea fi reprezentaţi de Michel Barniei ca viitor preşedinte al Comisiei Europene. Va fi văzut tocmai ca un factor suplimentar de echilibru, tip providenţial, un pro-european convins pentru a negocia echilibrat schimbările fundamentale din zona euro din care voi nu faceţi încă parte

Interesante jocuri şi foarte interesante perspective de poziţionare de prestigiu pentru România. Şi, răspunzând întrebării iniţiale, să spunem că jocurile sunt deschise, marile mize fiind definite cu îndestulă precizie încât să se poată continua faza de acum a negocierilor, cea de tatonare preventivă. Sunt şanse. Dar să vedem ce urmează în spaţiul puterii continentale.