Capul lui Isărescu, ultimul trofeu. Ce va urma şi de ce e posibilă dispariţia PSD
0Liviu Dragnea se apropie de momentul în care va controla toate instituţiile fundamentale ale statului român. Niciun lider, de la Iliescu la Băsescu, nu a reuşit aşa ceva. Ultimul mare trofeu este capul lui Mugur Isărescu, dar controlul politic asupra Băncii Naţionale va scufunda România în întuneric, sărăcie şi izolare.
Să revedem scena. Mugur Isărescu şi întreg Consiliul de Administraţie al BNR vin la Senat, în faţa Comisiei economice să explice ce se întâmplă cu inflaţia, cu politicile monetare şi cu economia în general. Dar la şedinţa comisiei nu a participat niciun senator PSD, conducerea BNR vorbind doar în faţa a trei parlamentari.
Întrebat despre gestul senatorilor PSD, Liviu Dragnea a răspuns că nu este vorba despre un boicot, dar probabil „senatorii PSD au avut rezerve, nefiind lămuriţi cu intenţia BNR de a face parte dintr-un program naţional de dezvoltare şi sprijin al creşterii economice din România”.
În urma acestei declaraţii, ştirile care spun că zilele lui Mugur Isărescu la conducerea BNR sunt numărate apar din ce în ce mai frecvent. Cunoscând genul de avertismente pe care le dă Liviu Dragnea, devine clar că liderul PSD urmăreşte cu toată puterea obţinerea acestui trofeu.
Guvernul nu poate admite că inflaţia şi creşterea deficitelor sunt cauzate de aplicarea propriei revoluţii fiscale. Că programul este nesustenabil. Ca urmare, ţapul ispăşitor a devenit BNR.
Criza porneşte de la realităţile din economia românească. Politicile fiscale nesăbuite au dezechilibrat finanţele publice. După primele două luni ale lui 2018, România a înregistrat un deficit record de peste 1 miliard de euro, cu o creştere puternică a cheltuielilor publice, cu peste 38% mai mari decât perioada similară a anului trecut. Dintre acestea, cheltuielile salariale au crescut cu peste 18%. Ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat. Deficitele se adâncesc în timp ce inflaţia se reaprinde la cote fără precedent în ultimii ani.
Guvernul nu poate admite că inflaţia şi creşterea deficitelor sunt cauzate de aplicarea propriei revoluţii fiscale. Că programul este nesustenabil. Ca urmare, ţapul ispăşitor a devenit BNR. Banca Naţională, conştientă de efectele revoluţiei fiscale încearcă să tempereze inflaţia, pentru că stabilitatea preţurilor este pricipala sa sarcină, prin măsurile pe care le are la dispoziţie, ceea ce nu-i convine deloc liderului PSD şi celor care îl sfătuiesc.
Ce va aduce controlul politic asupra BNR? Posibilitatea pentru regim de a manipula dobânzile şi cursul de schimb doar din raţiuni politice, fără nicio justificare economică. Eventual tipărirea de bani pentru acoperirea deficitelor nesustenabile.
Dar legile economice, ca şi legile naturii nu pot fi păcălite. Degeaba dai o lege prin care spui că pe teritoriul României gravitaţia nu se aplică. La fel de inutil este să spui că economia comandată politic va aduce prosperitate. Piaţa va taxa extrem de dur aceste ieşiri populiste în decor. Piaţa liberă nu va accepta o bancă naţională controlată politic. Sistemul bancar nu va finanţa un asemenea stat în care piaţa este distorsionată. Populaţia va plăti până la ultima centimă prin inflaţie, creşterea cursului de schimb, dobânzi care vor decola spre stratosferă. În anii `90 s-a mai întâmplat aşa ceva.
Românii vor plăti crunt experimentul. PSD, partidul care girează catastrofa va dispărea de pe scenă în urma furiei populare. Dar asta nu va încălzi pe nimeni.
Diferenţa faţă de acele vremuri este că acum sunt milioane de români persoane fizice şi persoane juridice care au credite în euro!
Cum îşi vor plăti ratele?
Cum se va împrumuta statul român şi la ce dobânzi pentru a putea plăti pensiile şi salariile?
În 2008, acelaşi tip de politici nesăbuite a dus la tăieri salariale de 25% şi peste, atunci când criza economică, negată de toţi oficialii statului român, a secat bugetul de stat. Atunci, efectele crizei mondiale au fost amplificate de prostia guvernanţilor de la Bucureşti.
Acum am avea de-a face cu o catastrofă economică provocată din interior. Poate unii se gândesc că vor scăpa în America de Sud. Este posibil. Românii vor plăti crunt experimentul. PSD, partidul care girează catastrofa va dispărea de pe scenă în urma furiei populare. Dar asta nu va încălzi pe nimeni.