Bordel politic românesc

Victor Ponta şi fostul său coleg de partid, Cristian Diaconescu, au fost „vedetele” săptămânii politice trecute

Săptămâna de abia încheiată a fost una a maximei satisfacţii pentru majoritatea  componenţilor arcului guvernamental. Îndeosebi pentru PSD, fireşte.

Un partid în care trebuie că, cel puţin pentru câteva zile, s-au reinstaurat pacea şi prietenia despre care răuvoitorii spun că nu ar prea exista altminteri, făcând referire la relaţia zisă a fi complicată, adesea chiar conflictuală, dintre premierul Victor Ponta şi primul lui adjunct guvernamental, dl Liviu Dragnea.

Satisfacţia, pacea şi prietenia de acum îşi află originea în adoptarea, la capătul unei piese de prost gust în două acte, a Ordonanţei de urgenţă ce îngăduie migraţia politică a aleşilor. Nu are niciun fel de importanţă că ordonanţa nu e originală, nici în spirit, nici în aproximatele-i consecinţe, că ea are drept model recunoscut un act normativ similar adoptat în 2006 de guvernul Tăriceanu, că nici de data aceasta prim-ministrul şi adjunctul său nu au depăşit condiţia de înrobiţi ai copy-paste-ului. Nu ştim pentru moment câţi primari sau câţi consilieri locali ori judeţeni în plus îi va aduce PSD-ului ordonanţa în chestiune. Putem doar aproxima cum vor contribui aceştia la consolidarea şanselor de victorie ale dlui Ponta în alegerile prezidenţiale din luna noiembrie. Nu doar că o vor face facilitând fraudele la vot, ci şi prin pomeni electorale de tot felul, ca, de pildă, jocul cu preţul gigacaloriei, adevărată obsesie autumnală a fiecărui român. Profesor în fructificarea electorală a respectivului preţ le e primarul general al Capitalei, dl. Sorin Oprescu, care s-ar putea să se numere şi el printre beneficiarii ordonanţei.

Actul normativ adoptat joi confirmă că, de fapt, guvernul a avut dreptate. Că  Executivul  chiar şi-a ţinut promisiunea şi a sporit numărul locurilor de muncă. Că sporirea ponderii populaţiei ocupate s-a făcut prin creşterea numărului practicanţilor celei mai vechi meserii din lume şi prin transformarea vieţii politice româneşti într-un imens bordel cu tarife momentan modice. Tarife ce vor suferi consistente “reaşezări” din ianuarie încolo, dar asta are mai puţină importanţă pentru Victor Ponta şi oamenii lui. Ştim prea bine că nu fineţurile şi nu morala contează pentru guvernanţii pesedei şi ajutoarele lor, indiferent de limba maternă şi de interesele lor câteodată divergente. Cu toţii practică nepăsarea faţă de orice urmă de decenţă şi faţă de orice regulă de bună purtare. Cu toţii sunt experţi în replierea în muşuroiul corupţiei de orice fel. Pesedeii o fac de doi ani şi mai bine de când, în alianţă cu acum amnezicii liberali, au recucerit Palatul Victoria şi dependinţele din teritoriu ale acestuia, înşelându-i încă o dată pe români şi promiţându-le că de data asta o să fie altfel.

Nu a fost şi nici nu este altfel prin raportare la trecutele guvernări ale partidului dlui Ponta, indiferent dacă acesta s-a numit FSN, FDSN, PDSR sau PSD, ori că liderul suprem al acestuia s-a chemat Ion Iliescu, Oliviu Gherman sau Adrian Năstase. Nu e altfel nici prin raportare la faptele prezentului. Şi nu e altfel nici dacă tovarăşii de drum ai PSD s-au mai schimbat în aceşti doi ani şi mai bine şi dacă chiar în aceste zile unii, mai nou-veniţi, mimează bilingv-electoral disidenţa, ba chiar şi autonomia, în însuşi interiorul guvernului.

În contextul controlului cetăţenesc cvasi-inexistent şi scutiţi încă doi ani de aici înainte de grija confruntării cu acesta la urnele de vot, alegerile anticipate nefiind decât o iluzie lansată pe piaţă de un proaspăt ieşit din închisoare, mai-marii PSD recurg, fără a-şi bate prea mult capul cu inovaţii sau cosmetizări, la tradiţia arbitrariului. Un arbitrariu ale cărui componente şi pârghii sunt camarila, grupul de influenţă, mafia economică, financiară sau de presă. Care, odată cu fatidica viitoare instalare a domnului Victor Ponta la Cotroceni şi cu aşteptatele întăriri din teritoriu aduse cu sine de ordonanţa adoptată joi, vor repoziţiona România în stadiul în care se găsea pe vremea când la Cotroceni se afla Ion Iliescu iar la Palatul Victoria Nicolae Văcăroiu.

În ghemul vinovăţiilor ce vor permite această nedorită, catastrofală întoarcere în timp, Opoziţia are, desigur, culpabilităţile ei. Fragmentată, divizată, specializată în atacuri reciproce ce par a uita că adevăratul adversar e stânga şi candidatul ei la Preşedinţie, dreapta românească are şi ea - cum altfel? – prostituaţii ei. Unii dintre ei chiar de lux, costume Armani, cu pedigree şi doctorat neplagiat, aşa cum s-a dovedit a fi- hélas!- încă o dată, în cursul săptămânii trecute, dl. Cristian Diaconescu. Expert în arta schimbării de la stânga la dreapta a culcuşurilor şi aşternuturilor politice, fostul ministru ba de Justiţie, ba de Externe şi fostul şef al Administraţiei prezidenţiale s-a gândit, pesemne, că poziţia autoasumată cu demnitate ce se arată acum a fi fost doar una mimată şi cu certitudine provizorie de candidat independent la Preşedinţie îl va condamna pe viaţă la condiţia de “fostulescu”. Iar cum provizoratul e definitoriu pentru dl. Cristian Diaconescu, domnia sa s-a mai răzgândit o dată, a pus onoarea la păstrare şi a revenit spăsit la matca Partidului Mişcarea Populară şi la sânul generos şi iertător al preşedintei acestuia, dna Elena Udrea. Care i-au asigurat deocamdată condiţia de prestator principal de servicii în propria lor casă de toleranţă.

Vraiştea colorată şi prostituţia politică ale sfârşitului de vară românesc nu prevestesc, din păcate, nimic bun. Iar la perspectiva ca pe 22 decembrie 2014, adică exact atunci când se vor împlini exact 25 de ani de la fuga dictatorului Nicolae Ceauşescu, bordelul politic de acum să îngăduie inaugurarea unui nou sezon politic postceauşist, cu toate accesoriile, perucile şi pelerinele sale recondiţionate cu tot, se sparie gândul de-a binelea.