Băsescu şi Ponta se invită reciproc la puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conflictul dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta a intrat în sfera penalului, după ce şeful Executivului a avertizat că va depune o plângere împotriva adversarului de la Cotroceni, pe motiv că a ameninţat-o pe colega sa de partid, Gabriela Vrânceanu Firea.

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, în emisiunea „Jocuri de putere“, despre îndeletnicirile senatoarei PSD Gabriela Firea, în contextul în care social-democrata activează în comisia parlamentară care anchetează modul în care fiica cea mare a preşedintelui, Ioana Băsescu, a cumpărat un teren agricol în comuna Nana. „Doamna Firea mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. S-ar putea să nu-l mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă“, a spus Băsescu, cu referire la primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, consort al senatoarei PSD.

Firea: Mă tem pentru familia mea
Declaraţia a stârnit indignarea Gabrielei Firea, care a insistat că aşteaptă reacţii din partea instituţiilor statului şi ale ambasadelor „faţă de acest act flagrant de intimidare“.  Ea a plusat şi a adăugat că, deşi se teme, va depune toate eforturile necesare pentru ca forul parlamentar care anchetează achiziţia terenurilor de la Nana să încheie raportul în cursul acestei săptămâni.  „Fireşte că mă tem pentru familia mea, îmi este frică, mi-e teamă de acest şantaj direct. Vom încerca să finalizăm raportul săptămâna asta, urmând ca, după scurta sărbătoare de Paşti, să prezentăm raportul în plenul Parlamentului“, a mai spus Firea.

Ponta: „Facem plângere penală“
Premierul Victor Ponta a declarat, la Palatul Parlamentului, având-o în dreapta pe Gabrieal Firea, că reacţia preşedintelui nu va rămâne nepedepsită, iar conflictul se va muta în justiţie. În acest scop, Ponta a arătat că va depune, astăzi, o plângere penală pe care o doreşte semnată nu doar de persoana în cauză, Gabriela Firea, ci şi de alţi parlamentari. „În momentul în care ameninţă familia unui senator, lucrurile sunt fără precedent“, a tunat el şi a adăugat că va informa şi Comisia Europeană.  „A fost un atac mafiot efectuat aseară de Traian Băsescu împotriva colegei noastre. Am decis ca toţi parlamentarii, până mâine, să avem o plângere penală, de ameninţare şi de şantaj. Pentru simplul motiv că doamna Firea face parte din comisia de anchetă a fost ameninţată“, a conchis Ponta.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea, a subliniat că senatoarea nu are motive să se simtă intimidată, cât timp soţul acesteia nu a comis vreo ilegalitate. „Dorim să o asigurăm pe doamna senatoare că România este un stat de drept şi că, dacă soţul domniei sale nu a comis nicio ilegalitate în procesele de retrocedare şi de restituire pe care le-a aprobat ca primar al oraşului Voluntari, atunci nu are de ce să fie îngrijorată sau să se simtă intimidată“, a punctat Oprea.

În aceeaşi emisiune, Băsescu a fost întrebat cum vede afirmaţia lui Victor Ponta referitoare la faptul că după alegerile prezidenţiale se va face dreptate pentru baronul de Argeş, Constantin Nicolescu. "Cred că, dacă ar încerca să facă dreptate după mintea domniei sale, cred că ar deveni imediat coleg de apartament cu Adrian Năstase”, a răspuns preşedintele.

Firea, recompensată
Premierul a decis să o recompenseze, pentru curajul său, pe senatoarea PSD Gabriela Firea, motiv pentru care a decis ca aceasta să fie purtătorul său de cuvânt în campania pentru europarlamentare, dar şi în cea care va preceda alegerile prezidenţiale.

Citeşte şi:

Băsescu: Dacă Ponta face dreptate după mintea lui, ajunge coleg de „apartament“ cu Năstase

Băsescu, despre prezidenţiabilii PSD: Oprescu, băiat de Dâmboviţa. Victor Viorel ar fi o dramă pentru România. Aş opta pentru Geoană, el ştie jocul Americii

Traian Băsescu: Procedurile nu specifică: "Dacă te duci la Nuţu Cămătaru, luaţi-l pe sus. Dacă te duci la Mazăre, mergeţi cu un buchet de flori, cu care alegorice"

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite