Au început înscrierile pentru şefia PNL: cinci pe loc. Deocamdată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pierderea alegerilor parlamentare şi apropierea Congresului PNL, care potrivit statutului ar trebui să aibă loc până în 31 iulie, a dus la apariţia mai multor tabere în rândul liberalilor.

În primul rând, în interiorul formaţiunii liberale există tradiţionala diferenţă de opinii între cei care provin din PDL şi cei din vechiul PNL. Foştii PDL-iştii sunt în continuare dependenţi de deciziile luate din umbră de Vasile Blaga, care, în pofida problemelor penale, a comunicat unei părţi a partidului că îl susţine pe Cătălin Predoiu pentru şefia marelul PNL.

Tot din tabăra fostului PDL, un nume aruncat în faţă pentru candidatură e actualul lider interimar Raluca Turcan, care ar fi sprijinită în asumarea candidaturii şi de o parte din reprezentanţii vechiului PNL, secretarul interimar Marian Petrache fiind unul dintre cei care o susţin pe aceasta.  

Achitarea lui Orban, un moment decisiv

Competiţia e mai intensă de partea cealaltă, în rândul vechilor liberali. Ludovic Orban, liberal care îşi află azi senţinţa în dosarul în care e acuzat de DNA că şi-a traficat funcţia politică şi a cerut 50.000 de euro de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru candidatura la Primăria Bucureşti, e pregătit să-şi asume o funcţia de lider PNL. Orban are o imagine bună în rândul membrilor simpli, dar e susţinut şi de un număr mare de foşti parlamentari nemulţumiţi că nu au prins loc pe liste.

Aceştia, printre care sunt Vlad Nistor sau Lucia Varga, au redactat şi un manifest în care cer partidului să facă alegeri democratice, de la organizaţiile de bază până la cele naţionale. Potrivit unor surse politice, în cazul în care Orban va fi achitat, acesta îşi va anunţa oficial candidatura chiar azi, de pe treptele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.  


Un al doilea liberal împins în faţă de colegii săi e fostul secretar general Dan Motreanu, în prezent trimis în judecată de procurorii DNA pentru spălare de bani în vederea finanţării campaniei electorale din 2008. Motreanu a fost una dintre opţiunile pentru această funcţie şi după alegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte, însă acesta a făcut un pas în spate. Potrivit unor surse politice, Motreanu va prelua funcţia de secretar general interimar de la Marian Petrache. Cu toate problemele sale de integritate, Motreanu este unul dintre preferaţii liderilor din teritoriu, fiind apreciată activitatea sa din perioada în care era secretar general şi colabora cu ei.

Factorul Petrache

Nu în ultimul rând, un alt pretendent la şefia partidului ar putea fi secretarul general inetrimar, Marian Petrache, care face parte din grupul oamenilor care păstrează legătura cu preşedintele Iohannis şi a strâns în jurul lui atât lideri din teritoriu, cât şi oameni din jurul fostei preşedinte a PNL, Alina Gorghiu. Totodată, în funcţie de semnalele de la Palatul Cotroceni, Petrache ar urma să aleagă între susţinerea lui Turcan, intrarea sa în cursă sau apropierea de alt candidat. 

Fără Cioloş

Totodată, opinia liberalilor este că fostul premier Dacian Cioloş nu este pregătit pentru a prelua şefia PNL. „Dacian Cioloş nu ar putea conduce PNL pentru că nu e un om politic. A demonstrat competenţă, profesionalism, corectitudine, însă, pentru a face politică îţi trebuie mai mult“, a declarat deputatul Ionuţ Stroe la „Adevărul Live“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite